vineri, mai 04, 2007

“Arabii sunt nişte animale” (de Nadia S.)

Aceste câteva cuvinte lipsite de cuviinţă pot fi auzite din numeroase guri, mai cu seamă din cea a soldatului care-şi slujeşte cu mândria patria israeliană. Patrie care nu ezită, prin intermediul propagandei, să împingă numeroase minţi spre ura rasială. Citeam recent în “Seniorii războiului” a lui Jean Bacon, că şefii militari (din toate ţările) fac eforturi să “menţină în capul soldatului imaginea-tip a inamicului, creatură hidoasă, care trebuie distrusă fără întârziere. [...] Astfel protejat, imunizat, soldatul poate să-şi continue lupta. Spiritul său este liber. Capul e vid. Imaginaţia s-a stins. Reflecţiile sale au murit.” Redau mai jos un mic extras din discuţia pe care am avut-o sâmbătă cu un soldat israelian, născut şi educat la Paris.

Eliot, unul dintre soldaţii israelieni de la punctul de verificare din Huwara, la ieşirea din Napluz - Eşti franţuzoaică? De unde vii?

Nadia – Din Paris. Tu?

E – Şi eu, din al şaptesprezecelea arondisment mai exact. Ce cauţi aici?

N – Am venit să văd nişte prieteni. (Frază foarte utilă care nu trebuie uitată în acest tip de situaţie).

E - Cum i-ai cunoscut? În Franţa?

N – Nu, anul trecut, când am venit aici prima dată.

E - Şi în familia ta, ce se spune despre faptul că frecventezi arabi?

N – Hm, nu prea pricep întrebarea ta. Ştii, mama e evreică şi tata e arab, aşa că nu sunt probleme.

E - Ah, deci eşti şi tu evreică!

N - Da, dar în privinţa asta nu cauţionez ceea ce faceţi voi aici.

Eliot, surprins – Ca să vezi! De ce?

N – Pur şi simplu pentru că nu sunteţi aici la voi acasă, acasă este în Israel.

E – Ba da, suntem acasă, avem teritorii de protejat aici. (Îmi arată cu degetul o colonie.)

N – Nu, îmi pare rău, dar aceasta este o colonie, aţi furat în mod ilegal aceste terenuri de la palestinieni.

E – Eram aici înaintea lor.

N – Nu-i adevărat, tu vii din Paris, nu erai aici înaintea nimănui.

E – Cunoşti măcar istoria evreilor? Suntem aici pentru a-i împiedica [pe palestinieni] să traficheze arme în restul teritoriului.

N – Asta nu justifică nimic, şi apoi de unde crezi că vin aceste arme? Armata israeliană face afaceri cu palestinienii, vânzându-le arme!

E – Nu-i adevărat, de unde ai scos-o? În orice caz, arabii sunt nişte animale!

N – Eşti rasist?

E – Nu, nu sunt rasist, dar arabii sunt nişte animale, arunca cu rahat în ventilator peste tot pe unde ajung. Uită-te în Franţa, e acelaşi lucri, te simţi bine când ajungi în Gara de Nord sau când iei trenul?

N – Deh, nu mă simt grozav de rău şi cred că reflecţia ta e rasistă. În plus, cred că e dezamăgitor faptul că germanii spuneau acelaşi lucru despre evrei în timpul războiului şi cred că e nepotrivit ca azi, tu, evreu francez, să poţi să scoţi asemenea chestii.

E (încruntându-se) – Tu te simţi bine pentru că vorbeşti cu ei şi te îmbraci ca şi ei. Am trăit mai bine de douăzeci de ani în Franţa şi ştiu că aruncă cu rahat acolo. Am venit aici pentru o cauză dreaptă.

N. – Care? Să omori arabi?

E – Nu.

N – Atunci explică-mi de ce năvăliţi în taberele de refugiaţi şi trageţi în copiii care îndrăznesc să arunce cu pietre în tancurile şi jeep-urile voastre blindate? De ce distrugeţi casele şi clădirile administrative, impuneţi interdicţii de circulaţie, autorizaţi sau nu arbitrar ieşirile din oraşe? Voi creaţi ghetto-uri, totuşi evreii ştiu cum e să trăieşti în ghetto-uri.

E – Nu tragem în puştani!! Dacă omori un arab ai o tonă de hârţogăraie de completat pentru superiori. Minţi. Ai văzut asta cu ochii tăi, soldaţi trăgând în copii?

N – Dar bineînţeles! Am văzut mai ales rezultatul – cadavre.

E – Priveşte (pleacă să caute în sacul său verde-kaki. Revine cu două foi smulse dintr-un caiet studenţesc, având lipite cărţi poştale pe care se poate citi un mesaj pentru eliberarea Palestinei). Cine dacă nu nişte animale ar putea să creadă şi să difuzeze aşa ceva?

N – Nu înţeleg cum poţi vorbi despre animale, sunt fiinţe omeneşti, ca şi tine. Rezistenţa este un drept. (Răbdarea mea începe să-şi atingă limitele). Am să-ţi spun un lucru, bunicul meu şi-a pierdut toată familia în taberele de la Auschwitz şi Dachau şi de teribil de trist să văd ce faceţi voi aici, mai ales în numele shoah-ului, şi cum trataţi populaţia alături de care au trăit evreii!

Mă priveşte fără să sufle un cuvânt. Îmi iau lucrurile şi mă duc, văzând că discuţia nu serveşte la mare lucru şi că ceilalţi soldaţi încep să se întrebe ce se petrece. Un palestinian mă ajunge din urmă câteva minute mai târziu şi-mi spune: “Nu ştiu ce i-ai spus de l-ai enervat atât de mult, dar soldatul tocmai a spus în ebraică faptul că ţi-ar băga un glonte în cap.”

Cf. sursa în limba franceză.

Niciun comentariu: