duminică, iulie 15, 2007

“O alegere morală”, boicotul zguduie Tel Avivul (interviu cu Omar Barghuti de Michelangelo Cocco)

Directorul pentru comerţ şi investiţii al ambasadei britanice de la Tel Aviv a ales coloanele cotidianului Haaretz pentru a încerca să liniştească guvernul israelian. “Suntem conştienţi de şocul şi de mânia cauzate aici în Israel de către recentele tentative de boicot venite din partea unui grup de organizaţii britanice – scrie Richard Salt. Guvernul britanic nu poate interfera în deliberările lor interne dar nu aprobăm bineînţeles tentative de a boicota Israelul.” Pe de altă parte, ministrul olandez al afacerilor externe, Maxime Verhagen, a devenit în urmă cu câteva zile purtătorul de cuvânt al ceea ce se numeşte “dezinvestire”. “Aştept ca [firma] Riwal să oprească furnizarea de macarale pentru zidul de separare”, a declarat Verhagen citând, în sprijinul “invitaţiei” făcute firmei din Rotterdam, rezoluţia Curţii Internaţionale de Justiţie care, în 2004, a declarat că zidul este “ilegal”. Am discutat perspective ale boicotului cu Omar Barghouti, fondator al Campaniei Palestiniene pentru Boicotul Universitar şi Cultural al Israelului, PACBI (www.pacbi.org), şi conferenţiar al cursului “Palestina/Israel: o ţară, un stat” care s-a terminat vineri [6 iulie 2007] la Madrid.

Întrebare: Cum se justifică boicotarea statului evreiesc?

Răspuns: Israelul este o ţară care a violat mai multe principii şi legi internaţionale decât Africa de Sud în timpul apartheidului. Boicotul este justificat prin violarea principiilor legale (rezoluţiile Naţiunilor Unite). Din punct de vedere politic, el pune accentul pe drepturi, care trebuie să fie respectate de către cele două comunităţi dacă se doreşte o soluţie justă a conflictului. Unul dintre instrumentele cele mai eficace în mâinile noastre este Convenţia ONU Împotriva Apartheidului. Exact ca şi în Africa de Sud segregaţionistă, există în Israel legi care îi discriminează făţiş pe cetăţenii arabi ai statului. Cea mai importantă este cea privitoare la proprietatea asupra pământului, care nu atribuie nici un control în privinţa acesteia din urmă palestinienilor, încredinţându-l în întregime Agenţiei evreieşti.

Î. Ce rezultate aţi obţinut până în prezent?

R. Am început abia cu trei ani în urmă, dar instituţiile şi grupurile societăţii civile internaţionale răspund foarte bine. În urmă cu o săptămână TGWU, un sindicat britanic cu 80.000 de aderenţi, a votat o rezoluţie foarte dură a boicotului. Aşa cum o făcuse UNISON, principalul sindicat (1,3 milioane de aderenţi), sau CUPE din Ontario (200 de mii de membri), care pregăteşte în acest moment cursuri pentru a-şi educa aderenţii pentru boicot, fără să mai vorbim de COSATU sud-african care s-a mobilizat în masă.

Î. Când este încolţit, Israelul acţionează dur.

R. Voi europenii, uitaţi că şi Africa de Sud, atunci când campaniile de boicot au devenit eficace, a reacţionat intensificându-şi represiunea împotriva cetăţenilor ei negri. În acel moment, lumea s-a întrebat: poate vă facem rău în loc să contribuim la lupta voastră? Răspunsul în cazul acela a fost negativ, iar noi vom continua până ce vom fi anihilat sistemul de discriminare rasială. Boicotul este practica cea mai morală şi eficientă politic, pentru că nu alienează partea omească a populaţiei, de ambele părţi ale baricadei. Şi în acest fel, el pregăteşte israelienii evrei şi palestinienii pentru o coexistenţă paşnică.

Î. Vorbiţi despre boicot, dezinvestire, sancţiuni. Care sunt diferenţele?

R. Înţelegem prin dezinvestire retragerea de investiţii în favoarea instituţiilor sau a întreprinderilor care susţin ocupaţia. Toate întreprinderile israeliene sunt complice, pentru că fac o discriminare încă din momentul în care, pentru un angajat, dau prioritate celor care au servit în armată. Ele exclud în acest fel minoritatea palestiniană din Israel (1,2 milioane de persoane) care nu face serviciul militar. Sancţiunile reprezintă ultimul nivel şi sunt aplicate de către state şi comunitatea internaţională.

Î. Boicotul individual funcţionează?

R. Fie şi a nu cumpăra fructe sau flori produse în Israel contează, şi încă foarte mult. Pentru produsele agricole israeliene Uniunea Europeană reprezintă o piaţă de miliarde de dolari, iar statul evreiesc are cu Bruxelles un tratat de asociere care îl transformă aproape într-un stat membru. Primele campanii de boicot împotriva Pretoriei au început în anii ’50, dar înainte de a deveni un fenomen răspândit a fost nevoie să aşteptăm 30 de ani. Noi, palestinienii, ne descurcăm cu mult mai bine.”

Cf. versiunea în limba italiană.

Niciun comentariu: