duminică, iunie 29, 2008

Graniţele Statului palestinian văzute de către Israel, conform unui negociator (de Benjamin Barthe)

Aşezat pa biroul său situat pe înălţimile oraşului Ramallah, Muhammad Ştayyeh, unul dintre membrii echipei de negociatori palestinieni pilotată de către fostul prim-ministru Ahmed Qorei, pune mâna pe stilou şi schiţează pe o foaie de hârtie harta Cisiordaniei aşa cum şi-o imaginează omologii săi israelieni la finalul acordului de pace în curs de negociere.

Traseul stiloului său reproduce la început contururile zidului de separaţie care înglobează principalele blocuri de colonii şi anexează de facto 8% din pământurile palestiniene. Apoi delimitează o largă fâşie haşurată, de-a lungul văii Iordanului, considerată drept « zonă de securitate ». Şi, în cele din urmă, exclude regiunea Ierusalimului, în privinţa căreia negociatorii israelieni, conduşi de ministrul afacerilor externe, Ţipi Livni, refuză pentru moment să vorbească. « Vedeţi că propunerea israeliană nu este serioasă », exclamă Muhammad Ştayyeh, director al Consiliului palestinian penru reconstrucţie şi dezvoltare şi, cu acest titlu, responsabil cu dosarul infrastructurilor în negocierile cu Statul evreu.

Le Monde nu a fost în măsure să verifice afirmaţiile lui Ştayyeh pe baza surselor israeliene. « Nu divulgăm detaliile negocierilor. Discuţiile sunt dificile, dar progresăm », se mulţumeşte să declare Aryeh Mekel, purtătorul de cuvânt al ministerului afacerilor externe.

Totuşi, cele câteva scurgeri apărute în presă, precum şi alte convorbiri avute sub acoperirea anonimatului cu un diplomat străin şi cu doi alţi negociatori palestinieni tind să verifice cuvintele lui Ştayyeh. Precizia lor face notă discordantă cu cvasi-mutismul adoptat de negociatorii palestinieni de la reluarea convorbirilor pentru pace, în noiembrie 2007, în timpul conferinţei de la Annapolis din Statele Unite.

Exprimându-şi scepticismul în privinţa posibilităţii de a se ajunge la un acord de pace până la sfârşitul anului, aşa cum doreşte preşedintele american George Bush, aceştia au evitat întotdeauna să intre în detaliile hărţii.

La şapte luni de la marea-liturghie de la Annapolis, în vreme ce secretarul de Stat american Condoleezza Rice efectua în această duminică a n-a navetă în regiune, revelaţiile lui Ştayyeh trădează deci profunda dezamăgire, ca să nu spunem sentimentul de copleşire care animă delegaţia palestiniană. « Premisele noastre sunt complet antitetice, explică un negociator palestinian. Punctul nostru de plecare este dreptul internaţional şi frontierele din 1967, pe baza cărora putem negocia câteva aranjamente. Cel al israelienilor constă în situaţia de pe teren. Ei spun că dreptul internaţional n-are nimic în comun cu conflictul nostru. Afirmă că au un titlu de proprietate asupra Ereţ Israel, că nu este cazul să ne înapoieze teritorii, ci să ni le dea. »

În linii mari, schiţa lui Ştayyeh revelează două elemente importante ale acestor negocieri. Primul este acela să Statul evreu înţelege să facă din zidul de separaţie frontiera sa orientală cu palestinienii, contrariu declaraţiilor sale oficiale şi în ciuda faptului că această lucrare a fost considerată ilegală de către Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga. Prezenţa în sânul echipei de negociere israeliană a colonelului în rezervă Dany Tirza, omul care a desenat traseul barierei sub dictarea primului-ministru Ariel Şaron, este din acest punct de vedere revelatorie.

Al doilea element important este că Israelul, conform poziţiilor adoptate în trecut, se ambiţionează să conserve o formă de control asupra văii Iordanului, o zonă pe care palestinienii o revendică drept frontiera lor cu regatul iordanian. « Omologii noştri refuză să abordeze acest dosar înainte de a fi negociat aranjamentele securitare », asigură un membru al delegaţiei palestiniene.

Ce-a mai rămas din schimbul de teritorii, principiul elaborat în 2000, la sfârşitul procesului de la Oslo, prin care Israelul ar impune anexarea anumitor colonii prin cedarea unora dintre pământurile sale palestinienilor ? Conform unui diplomat străin familiar cu dosarul, « harta israeliană nu menţionează » un asemenea mecanism. « Ideea israelienilor este că coridorul prevăzut între Gaza şi Cisiordania valorează mai mult decât suprafaţa exactă pe care este stabilit, zice el. Ei doresc de asemenea să le dea palestinienilor un acces la portul Aşdod. »

Confruntaţi cu această hartă, care este concomitent lacunară (în privinţa statutului Ierusalimului), neclară (asupra problemei văii Iordanului) şi expansionistă (de-a lungul zidului de separaţie), adjuncţii lui Ahmed Qorei se chinuie să progreseze, chiar şi în cazul dosarelor mai puţin sensibile. « Cum să tratezi problema infrastructurilor dacă nu este posibil să vorbim despre aerportul Qalandiya (inclus în frontierele municipale ale Ierusalimului, deci exclus de la negocieri ? », se întreabă Muhammad Ştayyeh. « Cum să faci să avanseze tratative economice, dacă nu se ştie unde sunt situate posturile de frontieră şi deci vămile ? », adaugă el.

Harta palestiniană pare mult mai detaliată. Conform unui diplomat străin care a putut s-o examineze, ea presupune că Israelul nu obţine decât 2% din Cisiordania şi prevede un schimb de teritorii de talie şi calitate similare. « Convorbirile avansează foarte încet, spune el. La acest stadiu, este normal ca negociatorii să fie tentaţi să-şi solidifice propunerile pentru a-şi maximiza câştigurile. Totuşi, oricine ar compara aceste două hărţi, cea israeliană şi cea palestiniană, şi-ar da seama că între cele două tabere este o adevărată prăpastie. »

Articol apărut în Le Monde, numărul din 18 iunie 2008.

Niciun comentariu: