duminică, ianuarie 04, 2009

Forţele terestre israeliene au deschis focul în Fâşia Gaza

Forţele tereste israeliene au intrat în sâmbătă seară în Fâşia Gaza. Tancurile israeliene au deschis focul asupra poziţiilor Hamas din nordul Fâşiei Gaza şi li s-a răspuns cu tiruri de mortieră. Hamas ameninţă Israelul că va plăti scump intervenţia militară.

Tancuri israeliene au deschis focul sâmbătă seara asupra poziţiilor Hamas din nordul Fâşiei Gaza. Martori oculari au precizat că au auzit explozii şi tiruri de tanc la nord de tabăra de refugiaţi de la Jabaliya, în zona pe unde trupele israeliene au intrat pe teritoriul palestinian, parcurgând mai multe sute de metri. Tancurile sunt însoţite de elicoptere Apache. Oficiali israelieni susţin că înaintarea se va opri pe timpul nopţii.

Românii din Gaza nu pot părăsi zona pentru că nu au paşapoarte. Majoritatea cetăţenilor români sunt femei căsătorite cu palestinieni. Nu se ştie dacă cei 43 de cetăţeni români care au cerut ajutor vor mai putea părăsi oraşul Gaza.

Armata israeliană afirmă că scopul operaţiunii terestre este de a prelua controlul în unele zone folosite de palestinieni pentru a lansa rachete asupra nordului Israelului.

Mohammad Nazzal, care se află la Damasc, a declarat televiziunii al-Arabiya că deja au fost ucişi câţiva soldaţi israelieni în estul Fâşiei Gaza, dar nu a furnizat niciun bilanţ concret.

Bilanţul victimelor în Fâşia Gaza a ajuns la 10 morţi şi 20 de răniţi în orele care au urmat ofensivei terestre israeliene, a indicat un responsabil militar israelian, pentru AFP.

Jerusalem Post afirmă că 20-30 de puşcaşi Hamas au fost ucişi în confruntări.

Hamas ameninţă Israelul că va plăti scump intervenţia militară

Potrivit AFP, Hamas s-a angajat sâmbătă să transforme Fâşia Gaza într-un "cimitir" pentru armata israeliană. Israelul va plăti un "greu tribut" pentru operaţiunea lansată în Fâşia Gaza, a ameninţat Hamas, după ce armata israeliană a lansat sâmbătă seara o operaţiune terestră în teritoriul palestinian controlat de mişcarea considerată teroristă de SUA şi UE, informează AFP. Ameninţarea este proferată într-un comunicat transmis la televiziunea mişcării islamiste, al-Aqsa TV, de aripa armată a Hamas, Brigăzile Ezzedine al-Qassam.

Ofensiva terestră lansată sâmbătă de armata israeliană în Fâşia Gaza, îndreptată împotriva mişcării Hamas, va dura "multe zile", a anunţat armata israeliană, informează AFP. "Nu va fi o excursie şcolară", a declarat la Canalul 2 al televiziunii israeliene generalul de brigadă Avi Benayahu. "Vorbim despre zile lungi şi multe", a adăugat el.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a condamnat puternic ofensiva terestră lansată de israelieni şi cere o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate al ONU pentru a pune capăt luptelor, a anunţat unul din principalii săi colaboratori.

Abbas nu mai are sub control Fâşia Gaza din 2007, când a fost înlăturat de islamiştii din Hamas, în urma unei lovituri de forţă.

Preşedinţia cehă revine asupra declaraţiilor şi condamnă intervenţia

Preşedinţia cehă a Uniunii Europene declarase iniţial sâmbătă că operaţiunea terestră lansată de armata israeliană în Fâşia Gaza este o acţiune "defensivă, nu ofensivă".

Ministrul ceh de externe, Karel Schwarzenberg, va conduce duminică o delegaţie UE ce va vizita regiunea. Purtătorul de cuvânt a declarat că Preşedinţia va aştepta rezultatele acestei vizite.

Franţa condamnă operaţiunea terestră israeliană

Franţa "condamnă ofensiva terestră israeliană împotriva Fâşiei Gaza" şi consideră că "această escaladă militară periculoasă complică eforturile angajate de comunitatea internaţională" pentru obţinerea unui armistiţiu, a declarat sâmbătă ministerul Afacerilior Externe, informează AFP.

Poziţia Franţei, care a deţinut până la 31 decembrie preşedinţia UE, iar în vară a negociat armistiţiul dintre Rusia şi Georgia, contravine cu cea exprimată de Cehia, ţara care a preluat de la 1 ianuarie preşedinţia celor 27.

Ofensiva israeliană împotriva Hamas a început a intrat astăzi în a doua săptămână, dar până în prezent Israelul a întreprins raiduri aeriene şi bombardamente de pe mare asupra Fâşiei Gaza. O operaţiune terestră era considerată iminentă. Cu puţin timp înainte, armata israeliană a recurs pentru prima dată de la lansarea ofensivei, în 27 decembrie, la tiruri de artilerie, o tactică ce a precedat în alte ocazii lansarea unor operaţiuni terestre.

Operaţiunea israeliană, care are drept scop să se asigure că tirurile palestiniene cu rachete asupra teritoriului israelian încetează, s-a soldat până în prezent cu aproape 460 de morţi în rândul palestinienilor şi cu 2.350 de răniţi, potrivit unor surse medicale palestiniene.

Spania şi-a exprimat sprijinul şi solidaritatea cu palestinienii din Fâşia Gaza.

Reacţia lui Obama este foarte prudentă

Preşedintele american ales Barack Obama "urmăreşte îndeaproape" situaţia din Gaza, a declarat prudent unul dintre consilierii săi refuzând să comenteze ofensiva terestră împotriva Hamas, relatează AFP.

"Preşedintele ales urmăreşte îndeaproape evenimentele mondiale, inclusiv situaţia din Gaza", însă "nu poate exista decât un singur preşedinte în funcţie şi intenţionăm să respectăm aceasta", a declarat Brooke Anderson într-un comunicat, justificând astfel tăcerea prudentă a lui Obama faţă de conflictul dintre Israel şi Hamas.

Potrivit principiului "un singur preşedinte în funcţie", enunţat de echipa lui Obama de-a lungul întregii perioade de tranziţie, viitorul preşedinte va fi reţinut în declaraţii cel puţin până la preluarea funcţiei, la 20 ianuarie.

Casa Albă evită să comenteze, dar este în contact cu alte ţări

Potrivit NewsIn, preşedintele american George W. Bush a fost informat sâmbătă despre situaţia din Fâşia Gaza, unde Israelul şi-a trimis tancurile şi infanteria împotriva militanţilor Hamas, a declarat un purtător de cuvânt al Casei Albe, citat de Reuters.

"Preşedintele Bush a fost informat în această după-amiază despre actuala situaţie din Gaza şi despre acţiunile forţelor apărării israeliene", a declarat Gordon Johndroe. "Oficialii americani au fost periodic în contact cu israelienii, precum şi cu oficialii din ţări din regiune şi din Europa", a mai spus purtătorul de cuvânt.

Reuniune specială a Consiliului de Securitate al ONU

Reuniunea, care va începe la ora locală 19.00 (2.00, ora României), a fost convocată după ce Israelul a lansat sâmbătă seara o ofensivă terestră în Fâşia Gaza, trimiţând tancurile şi infanteria să lupte cu islamiştii din Hamas. Această a "fază a doua" a ofensivei israeliene contra Hamas intervine după opt zile de raiduri aeriene întreprinse după ce armistiţiul de şase luni dintre Israel şi Hamas a expirat, iar mişcarea palestiniană, considerată teroristă de către UE şi SUA, şi-a continuat atacurile cu rachete asupra oraşelor israeliene.

Sursa: NewsIn

Sursa: www.realitatea.net, 3 ianuarie 2009

Niciun comentariu: