„Israelul nu are politică externă, doar politică internă.” Mai rar
o observație atât de justificată, remarca făcută de Henry Kissinger,
controversatul câștigător al premiului Nobel pentru pace ne permite să analizăm
un episod al impactului incontestabil asupra situației din cadrul coaliției la
guvernare a prim-ministrului Benjamin Netanyahu: desemnarea lui Daniel Dayan drept
consul al Israelului în Statele Unite, după ce i-a eșuat tentativa numirii
aceluiași în funcția de ambasador al Israelului în Brazilia.
În 1947 Brazilia reprezenta majoritar America Latină în fața Națiunilor
Unite (UN) în ideea împărțirii Palestinei în două state, unul Arab Palestinian
și celălalt evreiesc. Dar restul țărilor importante din regiune, precum
Argentina, Mexic și altele nu sprijineau opinia Braziliei. Respingând pierderea
teritorială, printre celelalte pierderi, pe care crearea statului Israel o
implica, lumea araba și conducerea Palestinei din anii 1940 au încercat să
prevină acest lucru. Înfrângerea lor militară a dus mai întai la însușirea pământurilor
palestiniene de către Israel și în 1967 la ocupația israeliană a întregului
stat ce nu apucase să ființeze.
Ulterior, în special după 1977, succesiunea aproape continuă a
guvernelor israeliene ultranaționaliste a fost tot mai criticată în America
Latină și o hotărâre neexecutorie a Curții Internaționale de Justiție declara
ilegale coloniile din teritoriile palestiniene ocupate. De asemenea, la solicitarea
Braziliei, din 2010 încoace a crescut recunoașterea statului palestinian în
lipsa înfăptuirii acestuia și împărțirea a fost invocată de țări precum
Uruguayul în sprijinul realizării statului.
Dayan este argentinian și un fost lider al organizației umbrelă a
comunităților coloniilor ilegale și ca atare, pentru rezidenții acestora, el
este „ministrul lor străin”(deși Brazilia ar fi fost prima sa misiune
diplomatică). Reputația acestuia contrastează cu cea a predecesorului său.
Printre puținii arabi ai diplomației israeliene, Reda Mansour, de origine druză,
a fost ambasador în Brazilia pentru scurt timp, din august 2014, după ce în
prealabil deținuse aceeași funcție în Ecuador.
Deși au fost invocate motive personale, este posibil și probabil,
deși nu putem băga mâna în foc, ca mandatul său de ambasador să fi luat sfârșit
ca urmare a unor declarații ce clarificau niște aspecte controversate ale
acțiunilor Israelului în Siria: furnizarea serviciilor medicale de către Israel
membrilor al-Nusra, o organizație afiliată al-Qaeda, precum și ca o consecință
a solicitării lui Mansour de încetare a furnizării acestor servicii după ce
douăzeci de druizi au fost masacrați acolo.
Jumătate din întreaga populație druidă a lumii trăiește în Siria
și a fost victima epurării etnice a orice altceva în afara suniților, promovate
de francizații al-Qaeda și alte grupuri, teroriști în ochii celor care se luptă
cu guvernul în Damasc și în ochii guvernului. Nebăgată în seamă, obiecția lui
Mansour este posibil să fi fost amendată, din moment ce expunea o rezervă în
angajamentul Israelului de a lupta împotriva terorismului. Cu luni înainte, ignorând
implicațiile politice ale sprijinului acordat al-Qaeda, Israelul tratase deja
peste 2.100 de membri al-Nusra.
Înfrânt în cursa electorală pentru Knesset în 2015, Dayan face
parte, fără îndoială, din ascensiunea ultranaționaliștilor Israelului. Partidul
său, Jewish Home, s-a alăturat coaliției de guvernare prin numirea liderului
acestuia, Naftali Bennett, în funcția de ministrul al educației. Aspirant
vizibil la biroul de prim-ministru, Bennett este păstrat de Netanyahu ca o
garanție că guvernul nu va abandona poziția de opunere față de un stat
palestinian, chiar dacă în coaliția de guvernare au reușit să se strecoare
câțiva dintre tot mai puținii susținători ai soluției celor două state pentru
conflictul israeliano-palestinian. Aceste lucruri susțin observația lui
Kissinger potrivit căreia politicile interne ocupă spațiul politicii externe în
cazul Israelului.
Conform președintelui onorific al Centrului Peres pentru Pace,
alegerea lui Netanyahu a partenerilor de coaliție face parte din strategia sa
anti-Palestina. Iar unii dintre ei, poate într-un mod chiar mai explicit decât
al prim-ministrului, par a se agăța de iluzia că trecerea timpului îi va forța
pe vecinii slăbiți ai Israelului să admită că un stat palestinian nu se va întâmpla
niciodată.
În acest context, foști diplomați brazilieni, legislatori și trei
foști ambasadori israelieni au solicitat guvernului Dilma Rousseff să-l
respinga pe Dayan. Acceptarea sa nu era în concordanță cu poziția Braziliei
față de ocuparea Palestinei în 1967. În plus, aflând de desemnarea lui Dayan
printr-un tweet, a amplificat starea de nemulțumire în cadrul Ministerului Brazilian
de Externe, alimentată deja de izbucnirea conflictului Israelo-Palestinian în 2014,
când dezaprobarea ofensivei israeliene în Gaza s-a soldat cu retragerea
ambasadorilor Braziliei, Ecuadorului, Statului Chile, El Salvadorului și
Statului Peru din Israel. Suplimentar, Brazilia și alți membri Mercosur, cu
excepția Paraguayului, au solicitat încetarea de urgență a bombardamentelor. La
fel de infructuoasă ca și cea a partenerilor Mercosur, o cerere similară din
partea Paraguayului demonstrează ineficiența exprimărilor politicoase.
Răspunsul oficial al Israelului caricaturiza Brazilia drept un
„pigmeu” diplomatic, o poreclă jignitoare chiar și fără a lua în considerare
conotația rasistă a comparației cu un segment al rasei de culoare și o insultă
cu atât mai mare cu cît era adusă unei părți interesate la modul cel mai serios
de a deveni membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU. Exasperarea nu
putea fi decât crescândă odată cu răspândirea veștii numirii lui Dayan în
funcția de ambasador înainte ca Brazilia să își dea acordul. Israelul nici
măcar nu a încercat să obțină acordul, solicitat abia în septembrie, lucru ce
ar putea fi interpretat ca un gest arogant al lui Netanyahu de a-l impune pe
Dayan.
Aflarea nominalizării lui Dayan pe căi neoficiale a plasat-o pe
Rousseff în compania Papei și a Președintelui Statelor Unite, printre alții.
După ce Jorge Bergoglio a fost ales Papă, Netanyahu s-a autoinvitat să-l
cunoască, profitând de întâlnirea pe care o avea la Roma cu șeful diplomației
SUA. Dar Papa Francisc l-a primit pe premierul israelian la o dată diferită,
întrucât Sfinția Sa solicită ca astfel de vizite să fie aranjate cum se cuvine,
din timp.
Unii explică toate aceste probleme de coordonare subliniind lipsa
unei autorități în cadrul Ministerului de Externe Israelian, condus din 2015 de
către Netanyahu, care îl folosește pe post de momeală pentru atragerea
posibililor parteneri de coaliție. Dar lucrurile menționate mai sus nu sunt
doar o serie de gafe diplomatice. Sunt
și expresia aroganței cuiva care și-a permis deja să-l umilească pe
Președintele Obama, făcând lobby în Congresul SUA împotriva înțelegerii
nucleare cu Iranul. Lăsând un astfel de comportament nepedepsit încurajează recidiva. Așa că nu trebuie să
surprindă faptul că El Salvador a aflat din presă că Israelul a decis să îi
închidă ambasada din raționamente financiare sau că Obama a aflat într-un mod
similar de anularea unei întâlniri programate cu Netanyahu înaintea călătoriei
sale în America Latină, întâlnire solicitată de premierul israelian.
Deși nu este singurul beneficiar al șubrezirii principalei
superputeri, pentru un Israel cu primele cifre economice din lume și dotat cu
arsenalul primei puteri militare din Orientul Mijlociu, a fost deosebit de
profitabilă. Îi permite ulterior fostului ministru de externe Shlomo Ben Ami să
spună, fără a fi acuzat de ultranaționalism, că Israelul se bucură de o
influență globală fără precedent, în ciuda comunității internaționale care îi
dezaprobă atitudinea față de palestinieni. Inițial în mâinile Statelor Unite,
acest indice al puterii redistribuit vine la masa tratativelor în Israel prin
adjunctul ministrului de externe, doamna Tzipi Hotovely, motivată de un mare
zel ideologic, dar lipsindu-i tactul și competențele. Apelul făcut de dumneaei
către comunitatea evreiască braziliană pentru promovarea numirii lui Dayan era
în dezacord cu ceea ce se aude adesea despre importanța pentru Israel a evreilor
din lumea întreagă.
Folha de S.
Paulo a publicat un articol atenționând că o turnură evreiască „spre o
anumită direcție” în aspecte ce afectează ambele țări, ar putea afecta
comunitatea. Exprimarea într-o manieră bizară a permis președintelui
comunității evreiești braziliene să califice articolul drept antisemitic, fără
a profita de ocazie pentru a pune la îndoială vorbele lui Hotovely care erau la
fel de rele ca insinuarea făcută de publicația din Sao Paolo a unei loialități
duale. Manevrele anti-Dayan ale lui Alon Liel, un fost director general al
Ministerului de Externe Israelian, au fost considerate acte de trădare de către
mulți israelieni, nu doar de suporterii unui Israel de la Mediterana până la
Iordan. Nu e o surpriză, atunci, ca mai mulți
brazilieni să considere neloială instigarea de către Hotovely a unei
mobilizări evreiești împotriva guvernului și - vorba aceea - pentru că atunci când e să plouă, plouă cu găleata,
chiar să creadă că ar fi posibil ca acești evrei să fie mai loiali Israelului
decât Braziliei.
În ciuda neproductivității, Israelul a continuat să caute
suporteri și aliați. Pentru consulul său onorific în Rio „respingerea unui
reprezentant diplomatic al unei zone sub administrație împărțită
israeliano-palestiniană înseamnă crearea unei clase de cetățeni de mâna a doua
într-o țară care nu acceptă așa ceva, nici măcar pentru cetățenii săi
non-evrei.” Fără a-i uita pe cei câțiva arabi –în principal druizi – ce dețin
funcții la nivel înalt, fie că e vorba de domeniul judiciar sau al afacerilor
externe, al forțelor armate, poliției și așa mai departe, precum și adjuncții
miniștrilor, aceasta declarație suportă comparație cu cea făcută la Washington
despre minoritatea arabă din Israel, discriminată din punct de vedere
instituțional și civic sau cu critica europeană a „manifestărilor oficiale ale
rasismului” împotriva arabilor. Nu degeaba a subliniat Ahmed Tibi, fondatorul
alianței politice Joint List (o coaliție a patru partide predominant arabe din
Israel), că există mai mult de 50 de legi care îi discriminează pe față. Până
la urmă, Israelul este o democrație, în mare parte, doar pentru evreii săi. Dar
pentru un fost analist CIA, acum cercetător asociat la o universitate americană,
cele de mai sus o fac pe autoproclamata unică democrație din Orientul Mijlociu
mai puțin democratică decât Tunisia.
Nici zdruncinarea relațiilor prin absența unui ambasador, nici
îngrijorările din cadrul armatei braziliene după ce ministrul israelian al
apărării s-a adresat omologului său, nu au schimbat situația. În orice caz,
Celso Amorim, un fost diplomat brazilian și fost ministru al apărării, crește
miza: e timpul să reducem dependența militară de Israel. La scurt timp după
aceea, Embraer, marea fabrică braziliană de avioane, s-a distanțat de filiala
Elbit, o companie israeliană implicată în diverse proiecte militare.
Din 1980, Elbit furniza componente de echipament electronic pentru
avioanele de luptă și alte aeronave ale forțelor aeriene braziliene, precum și
design și tehnologie de satelit, producția locală de drone israeliene cumpărate
de Brazilia, Chile și Columbia fiind poate elementul cu cel mai mare potențial
economic din regiune. Dar anularea unuia dintre principalele acorduri de comerț
semnat în 2009, când Președintele israelian Shimon Peres a vizitat Brazilia, a
fost cauzată de diverși factori. Deja în 2014 Statul Rio Grande do Sul(una
dintre cele 27 de unități federative ale Braziliei) anulase o înțelegere cu
Elbit, în absența fondurilor federale presupuse. Criza economică a Braziliei a
exacerbat reducerea finanțărilor. Adăugate la acest lucru au fost și protestele
palestinienilor locali, ale altor entități braziliene și ale ambasadei Palestinei,
toate subliniind faptul că Elbit a ajutat ofensiva israeliană împotriva Fâșiei
Gaza și a zidului de separație din Cisiordania.
Insistența numirii lui Dayan a avut costuri, mai ales că absența unui
contracandidat a fost privită ca un pariu din partea lui Netanyahu pentru
constrângerea lui Rousseff și mai mult decât atât, ca o obstrucționare a
re-alegerii predecesorului ei, Luiz Inacio Lula da Silva(care a avut un
rol-cheie în obținerea unui acord nuclear cu Iranul, precum și în recunoașterea
regională a Palestinei, deci deloc pe placul ultranaționaliștilor israelieni).
În schimb, Dayan crede că Brazilia urmărește împiedicarea rezidenților controversatelor
colonii israeliene să reprezinte Israelul peste hotare. Ilustrând contrariul,
nu este o coincidență că mai sus numitul Bennett, locuitor, la fel ca Dayan, într-o
colonie de asemenea tip, a fost selectat pentru a reprezenta Israelul la cea
mai recentă comemorare a bombardării ambasadei israeliene în Argentina.
Dacă Rousseff depășea tentativa de destabilizare, rezistând
presiunii, Netanyahu risca să iasă șifonat într-o țară în care operează mai
mult de 200 de companii israeliene. Și ar fi trebuit să aleagă un alt ambasador
ținând cont de aspecte interne importante – presat de deficitul său de
credibilitate în rândul suporterilor mai extremiști- și în aceeași măsură, să
introducă noul candidat în aliniament cu
protocolul unui ministru brazilian de externe ultra-experimentat, cu o bună
memorie. Chiar mai rapid, același lucru s-ar fi întâmplat dacă Rousseff ar fi
fost „săpată”.
Încercarea de a-l impune pe Dayan pe orice cale devenise
inoportună. Și în martie, Ministerul de Externe al Israelului a lansat o
licitație pentru funcția de top în Brazilia
și în alte ambasade isareliene.
Ulterior retras și explicat drept o gafă, acest exercițiu de licitație
ar fi fost cu scopul de a testa reacțiile publicului dacă Israelul ar trebui sau
nu să îl îndepărteze pe Dayan, el însuși
nesatisfăcut de măsurile luate de Ministerul său de Externe și de ambasada din
Brazilia, permițându-i astfel lui Netanyahu să evite furnizarea de muniție
către Bennett și alți doritori de a prelua conducerea guvernului.
Până spre sfârșitul anului 2015, presa israeliană vorbea deja
despre o plasă de siguranță pentru Netanyahu pe frontul de acasă: trimiterea
lui Dayan în Statele Unite, o destinație pe care acesta ar fi preferat-o din
capul locului. Așa încât, nu e nicio surpriză că după opt luni de așteptare
zadarnică, Netanyahu a căzut de acord ca Dayan să fie următorul consul general
în New York, norocosul câștigător al funcției fudulindu-se belicos „cei care nu
m-au vrut în Brazilia vor trebui să mă aibă în capitala lumii.” O exprimare
coercitivă, această variantă a precedentei caricaturi pare să bagatelizeze din
nou Brazilia la nivel de liliputan, așa cum se vede de la înălțimea viitorului
avanpost newyorkez al lui Dayan.
Înainte de mutarea sa propriu-zisă, în cea de-a doua jumătate a
anului, nominalizarea lui Dayan a ridicat semne de întrebare în cadrul unor
segmente ale comunității evreiești newyorkeze cu privire la impactul acesteia
printre formatorii liberali de opinie. Un ziarist în același ton cu
devotamentul actualului guvern față de colonizarea și anexarea teritoriilor
ocupate, mai puțin Gaza, un recompensat viitor luptător împotriva acelor evrei
americani ce se opun lui Netanyahu, clasificați momentan de Dayan ca
„non-evrei”, va facilita alegerea unui ambasador în Brazilia acceptabil.
Comparativ cu atitudinea Israelului față de Obama și vicepreședintele
său – în 2010 vizita în Ierusalim a celui din urmă a fost ocazia anunțării a
1600 de case israeliene suplimentare în teritoriile disputate – rezistând
impunerii lui Dayan, Rousseff și-a trecut în palmares o victorie. Între timp,
negocierile care continuă între partenerii de coaliție ultranaționaliști, nu
înlătură suspiciunile de părtinire dinspre Netanyahu în procesul de numire în
funcție, mai ales dacă funcția de ambasador în Brazilia rămâne neocupată.
Traducere din original în limba spaniolă de Katie Oliver, membră a
programului de voluntariat DemocraciaAbierta
Raportul a fost alcătuit de către Ignacio Klich pentru
openDemocracy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu