de Miko Peled
Nu pot să nu mă întreb de ce a durat atât de
mult până să apară un nou plan de pace. Ce au așteptat liberalii albi și bogați
până să pună la cale un nou plan inutil ce nu va ajuta nici măcar o persoană,
nu va elibera nici măcar un palestinian și nu va cruța nici măcar un om de brutalitatea
Israelului. Probabil că e nevoie de un nivel foarte scăzut al respectului de
sine pentru a face așa ceva, un nivel atât de scăzut încât nimeni nu era dispus
să facă asta. Dar, slavă Cerului, guvernul francez a preluat inițiativa, s-a închinat
în fața lui Netanyahu, și-a cerut iertare așa cum ar trebui să facă orice bun
creștin european și a propus un plan despre care toată lumea știa că nu va duce
nicăieri. Dar cui îi pasă? Momentan 29 de miniștri de externe vor călători la
Paris, se vor delecta cu vin și mâncare bună și vor pretinde că fac ceva util.
În mod ciudat, ministrul de externe israelian și cel palestinian nu au fost
invitați la petrecerea asta.
În caz că zădărnicia acestui proces nu este
deja mai mult decât evidentă, iată câteva informații tipărite de cotidianul
liberal israelian Haaretz:
Un document publicat recent afirma în mod
explicit că scopul negocierilor este al celor „două state pentru două popoare”,
nu doar „soluția celor două state”, așa cum au formulat palestinienii și
comunitatea internațională. Această abordare e în mod semnificativ mai
apropiată de pretenția lui Netanyahu ca palestinienii să recunoască Israelul
drept „statul național al poporului evreu”.
De azi de zile Israelul solicită această
recunoaștere. Acesta are pretenția ca palestinienii nu doar să recunoască
Statul Israel ca pe o entitate legitimă, nu doar ca stat evreiesc al evreilor,
nu doar să accepte ocuparea Zionistă a Palestinei în 1948 ca legitimă și
ireversibilă, dar să și recunoască Israelul ca stat național al poporului evreu
– orice naiba ar însemna asta. Este clar că evreii din Palestina au probleme cu
propria lor legitimitate și au nevoie de o reconfirmare constantă și o
recunoaștere a legitimității lor. Dar chiar dacă Autoritatea Palestiniană ar
recunoaște că Dumnezeu însuși l-a numit pe Netanyahu drept singurul moștenitor
al Palestinei, nu ar face nici cea mai mică diferență. Statul Israel este o
creație ilegală, născută din colonialism și rasism și singura modalitate de a-și
confirma legalitatea este numai și numai prin folosirea forței brute.
Oficialii francezi au anunțat că dacă nu se va
progresa în vreun fel cu procesul de pace (dacă???) până în septembrie, Franța
va lua în considerare recunoașterea unui stat Palestinian. Și deci, încă o dată
întreb, cui îi pasă? Recunoașterea europeană a unui stat Palestinian
non-existent este un act de lașitate tipic colonizatorilor europeni. Nu a
ajutat nici măcar un singur palestinian și nu a împiedicat în niciun fel
regimul de apartheid al Israelului, permițând acestuia să continue cu genocidul
lent al poporului palestinian. Deci va mai fi încă o declarație nesemnificativă
a francezilor, mare brânză!
Acum, liderul egiptean, dictatorul,
generalissimo Abdel-Fattah el-Sissi – care evident că vrea să meargă și el la
Paris – și-a declarat susținerea față de propunerea francezilor de a organiza o
conferință de pace privind Orientul Mijlociu. A declarat că este pregătit „să
facă orice efort” pentru a contribui la o înțelegere între Israel și Palestina.
Felul absolut mizerabil în care el-Sissi i-a tratat și îi tratează pe palestinieni
și colaborarea nerușinată cu Israelul fac din acesta poate cel mai infam
partener arab din toate timpurile.
Sissi a făcut apel la israelieni și
palestinieni să profite de această oportunitate „măreață” și „realistă” pentru
a ajunge la o soluție pacifistă la conflictul lor vechi de zeci de ani.
Sissi știe prea bine că recitarea acestei
mantre arhicunoscute îl va păstra în zona liderilor arabi „moderați” și îi va
permite să-și jefuiască țara în continuare, umplându-și buzunarele. Îi va
permite să-și aresteze și să-și tortureze adversarii și să mențină o dictatură
atât cât dorește și încă să fie bine răsplătit pentru asta de către SUA. În
plus, văzând cum a fost distrus fiecare regim arab non - „moderat” și cum
fiecare țară arabă este transformată în praf și pulbere, una după alta, Sissi
nu își asumă riscuri, joacă „la sigur”.
E greu să nu te întrebi cât timp va mai fi
regurgitată această terminologie învechită. De exemplu, unul dintre termenii la
care trebuie să renunțăm odată și-odată când vorbim de Palestina este cel de
„status-quo” (situație existentă sau care a existat la un moment dat). În Palestina
nu a existat niciodată un status-quo. Cu toate acestea, ministrul francez de
externe l-a folosit iar Sa’eb Erekat (secretarul-general al PLO – Organizația pentru
Eliberarea Palestinei), care ar fi trebuit să știe mai bine, a repetat limbajul
colonizatorului său. De 68 de ani Israelul distruge în mod constant casele,
comunitățile, monumentele și istoria palestiniană în timp ce pune bazele unei
realități care îi favorizează pe evrei. Viața palestinienilor a devenit tot mai
grea, ca rezultat al unei strategii gândite precis și al unor politici
implementate desăvârșit. Unde, mai exact, văd oamenii ăștia un status-quo?
O altă frază obosită, regurgitată adesea este
aceasta: „fereastra oportunității soluției celor două state se închide.” Fereastra
asta se închide cam lent. E greu să nu te întrebi cam în ce moment fereastra
asta chiar a existat. Nu se închide nicio fereastră pentru că nu a existat
vreodată fereastra asta și nu a existat vreo oportunitate! Soluția celor două
state este un mit. În cel mai bun caz, e un scenariu SF și în cel mai rău caz
este o tentativă mârșavă de a camufla faptul că Palestina este ocupată și colonizată
pentru a putea exista Statul Israel. E frunza de măslin în spatele căreia americanii
și europenii ascund că de fapt sunt foarte mulțumiți în a fi complicii
politicilor rasiste și criminale ale Israelului și că nu le pasă nici cât negru
sub unghie de viețile palestinienilor, ce să mai vorbim de drepturile lor.
Dar
lumea „civilizată” trebuie să arate că îi pasă și că încearcă și din când în când
are nevoie de o bătaie cordială pe spate, așa că mai anunță un plan de pace,
mai organizează o conferință de pace sau mai încearcă din când în când să reînvie
procesul de pace.
Orice copil palestinian știe două lucruri :
orașul palestinian în care s-a născut și că discuțiile despre pace cu Israelul
sunt un nonsens. Pentru că în Palestina sunt numai și numai două opțiuni.
Colonizare rasistă sau libertate și dreptate. Cu alte cuvinte, poate exista o
viață dusă în libertate și democrație care să permită palestinienilor nativi și
colonizatorilor lor, israelienii, să trăiască în pace ca egali sau poate exista
Israelul și-atât. Inițiativa franceză de pace este o pierdere de vreme și bani.
Articolul poate fi citit în original aici: http://ahtribune.com/human-rights/953-peace-plan.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu