Zouheir Bahloul, candidatul cu numărul 17 de pe lista Uniunii Zioniste, vorbește în timpul unei conferințe de presă într-o campanie electorală pentru partid. Fotografie de Ahmad
Gharabli/AFP Photo.
de Jonathan Cook
Într-o mutare puțin
observată, ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman l-a împiedicat
săptămâna trecută pe un oficial apropiat de președintele palestinian Mahmoud
Abbas să intre în Israel. Mohammed Madani este acuzat de „activitate
subversivă” și „terorism politic”. Infracțiunile sale, așa cum le-a definit
domnul Lieberman, merită cântărite. Ele sugerează că litigiul Israelului cu
palestinienii își poate avea rădăcinile nu atât în chestiuni de securitate, cât
în colonialismul european.
Din poziția sa de
președinte al comitetului palestinian pentru interacțiune cu societatea israeliană,
domnul Madani s-a folosit, lucru de înțeles, de vizitele sale în Israel pentru
a întâlni evrei israelieni – dar nu i-a ales pe cei potriviți. El a încercat să
deschidă un dialog cu acei evrei cunoscuți în Israel drept Mizrahim sau Sefarzi
(evrei orientali), israelienii descendenți ai evreilor care au emigrat din
statele arabe după crearea statului Israel în 1948. Astăzi, acești evrei
alcătuiesc aproximativ jumătate din populația Israelului. Se știe că președintele
Abbas este dornic de a dezvolta legături cu aceștia.
Majoritatea conducătorilor
Israelului se identifică drept evrei europeni sau Așkenazi. De la bun început,
această elită europeană nu a avut încredere în evreii arabi, privindu-i ca pe o
populație „înapoiată” ce ar putea submina pretenția Israelului de a fi un avanpost
al vestului „civilizat” în Orientul Mijlociu.
Dar mai ales,
Așkenazii s-au temut că într-o zi evreii arabi s-ar putea alia politic cu
populația nativă, cu palestinienii. Atunci Așkenazii ar fi depășiți numeric. Sefarzii,
care au venit din diverse țări precum Maroc și Iran, aveau mult mai multe în
comun cu palestinienii decât cu recent sosiții europeni.
Inițial, fondatorii
Israelului au avut de gând să nu-i includă pe evreii arabi în proiectul lor de
construire a națiunii. Au fost forțați să-și reconsidere planurile doar pentru
că genocidul lui Hitler a lăsat prea puțini evrei „civilizați”. Arhivele dezvăluie
faptul că Israelul a pus la cale migrarea multor evrei arabi, atrăgându-i cu
promisiuni false sau dirijând operațiuni sub steag-fals pentru instiga
suspiciuni în legătură cu ei în țările lor natale. Erau văzuți ca o forță de
muncă ieftină și utilă, numai bună pentru a înlocui palestinienii expulzați.
David Ben Gurion,
un polonez care a devenit întâiul prim-ministru, a descris Sefarzii în termeni
exclusiv negativi, cum ar fi „prostime” sau „rebuturi umane”. Emigranții
Sefarzi erau supuși unui program de „dez-arabizare”, presupusa lor înapoiere
nefiind tratată diferit față de bolile pe care se presupunea că le aveau.
Documentele arată
că armata a dezbătut îndelung dacă noii recruți evrei arabi erau retardați
mintal, ceea ce însemna că sunt o cauză pierdută sau pur și simplu erau
primitivi, o condiție ce putea fi îmbunătățită în timp. Provocarea Israelului,
potrivit lui Ben Gurion, era „de a lupta împotriva spiritului Levantului care
corupe indivizii și societatea...Nu dorim ca israelienii să devină arabi.”
Această sarcină nu
era ușoară, pentru că, în ciuda unei campanii agresive de expulzare în 1948, Israelul încă includea un număr destul de mare de palestinieni
care deveniseră cetățeni. Israelul i-a ținut pe aceștia departe de Sefarzi prin
segregare – comunități separate și sisteme educaționale separate. Copiii Sefarzi
nu aveau voie să vorbească limba arabă în școlile lor evreiești și erau făcuți
să le fie rușine cu obiceiurile înapoiate ale părinților lor.
Întotdeauna existau
și unii care rezistau acestor stereotipuri negative. În anii 70, chiar s-a
înființat o asociație studențească a Panterelor Negre, numită după grupul
militant afro-american din SUA , care dădea glas nevoii de schimbare.
Astăzi, aceste
lucruri sunt moarte și îngropate. Un număr mic de Sefarzi s-a alăturat grupului
Democratic Rainbow, care se concentrează pe dreptatea socială pentru evreii
arabi. Alții au căutat consolare în fundamentalismul religios.
Însă mulți au
asimilat ura de sine cultivată de stat față de ei. Mulți votează acum pentru
extrema-dreaptă, inclusiv pentru partidul Likud al lui Benjamin Netanyahu, rivalul
oficial al partidului Laburist, partidul fondatorilor statului Israel.
Zeloasa platformă
anti-palestiniană a partidului Likud s-a dovedit a fi atrăgătoare. Avertismentul
lui Netanyahu din ajunul alegerilor: „Turme de arabi ies să voteze” i-a raliat
pe votanții Sefarzi de partea Likud-ului și probabil ei l-au reales.
Sefarzi ce urăsc
palestinienii pot fi văzuți în fiecare sfârșit de săptămână în tribunele
stadionului principalei echipe de fotbal a Ierusalimului, scandând „Moarte
arabilor.”
Unul dintre acești
Sefarzi, Elor Azaria, un medic al armatei israeliene, pune în practică sloganul
acelor ultrași. În martie a fost surprins de camerele de luat vederi ucigând un
palestinian care zăcea rănit pe o stradă din Hebron. Domnul Netanyahu și domnul
Lieberman i-au luat apărarea.
Așkenazii mai
„moderați”, inclusiv comandantul armatei, între timp s-au distanțat de Azaria,
temându-se că acțiunea acestuia ar putea dăuna imaginii pe care Israelul o are
în Vest.
Dar ura lor față de
tot ce e arab nu este mai puțin intensă decât a fondatorilor statului.
Săptămâna trecută, un
grup format din generali ai armatei și politicieni Așkenazi care susțin soluția
celor două state a făcut public un material video. Acesta prezenta un „scenariu
de coșmar” în care palestinienii lăsau jos armele și se îndreptau spre urnele
de votare pentru a-l alege pe unul de-al lor primar al Ierusalimului.
Exact acest gen de
„terorism politic” l-a împins pe domnul Lieberman să îi interzică domnului
Madani intrarea în Israel. Cu evreii
arabi de partea palestinienilor, conflictul cu Israelul s-ar putea termina la
urnele de votare. Lucru ce ar fi într-adevăr, subversiv.
Jonathan Cook este un jurnalist independent
din Nazareth.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.thenational.ae/opinion/comment/israel-considers-its-demographic-time-bomb
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu