de Orly Noy
Cea mai draconică lege
a Israelului a fost inițiată de guvernul actual dominat de aripa de extremă-dreapta,
dar eșafodajul acesteia a fost construit cu mult timp în urmă, de către aripa
stângă israeliană.
Reem Bedran, mamă a trei copii, căsătorită din 2000. Foto: Shiraz Grinbaum/Activestills.org
Cu o majoritate de
65 de voturi, Knessetul a aprobat săptămâna trecută o extensie a legii Cetățeniei
și a Intrării în Israel (Ordinul Temporar) care împiedică reunificarea
familială a palestinienilor. Desigur, familiile evreilor sunt libere să trăiască,
să se unească și să se reunească după cum vor.
Ca întotdeauna,
pretextul pentru aprobarea unei legi atât de aspre, care le interzice cetățenilor
palestinieni ce locuiesc în Israel sau în Ierusalimul de Est îndrăgostiți de
palestinieni din Teritoriile Ocupate (Cisiordania, Gaza), să nu mai vorbim de
cetățeni sirieni, libanezi sau iranieni, să locuiască împreună cu cei pe care îi
iubesc în țara lor, este cel legat de securitate.
Dacă e să ne luăm
după ce spune Wikipedia, legea a fost creată „în urma atacurilor sinucigașe din
2000 în timpul celei de-a Doua Intifade, săvârșite de teroriștii palestinieni împotriva
israelienilor”. Însă componenta rasistă este suficient de subtilă încât legea a fost catalogată drept ordin temporar și deci Knessetul trebuie să o
extindă în fiecare an.
Astfel încât, anual,
suntem siliți să privim farsa binecunoscută în care oficialii noștri discută și
cântăresc cu atenție avantajele și dezavantajele legii și, inevitabil, ajung la
aceeași concluzie „surprinzătoare” de fiecare dată și anume că nu există altă
soluție în afară de extinderea măsurii. Sau, cum a formulat membra Knessetului
din partea Uniunii Zioniste, Merav Michaeli : „Acest comitet s-a întrunit cu
scopul real – inclusiv al celor care privesc această lege ca pe un rău necesar –
de a nu fi extinsă în fiecare an fără a vedea cum o putem îmbunătăți și cum o
putem face mai eficientă.” În lumina sprijinului oferit acestei legi de către membrii
Knessetului din partea Uniunii Zioniste, aș privi afirmația doamnei Michaeli ca
pe o auto-ironie, dacă aș crede că este capabilă de așa ceva.
Legislația rasistă
cosmetizată sub formă de amendament „umanitar” poate fi ilustrația cea mai
precisă a oximoronului „evreiesc și democratic”. Uniunea Zionistă, care a votat
pentru extinderea legii, s-a scutit demult de această dilemă: acum că refuză să
fie definită ca partid de stânga, nu-și mai face griji pentru astfel de
contradicții. Ce trebuie explicat nu este sprijinul legii de către partidele
Zioniste, ci opunerea partidului Meretz și cea a Joint List față de această
lege.
Când democrația depinde de majoritate
Ca o regulă, Zioniștii
au articulat dintotdeauna cât se poate de clar că ei vor alege „evreiescul” în
detrimentul „democraticului”. Și pentru că acest lucru face parte din fibra lor
interioară, decizia de a opta pentru caracterul evreiesc este exprimată zi de
zi prin diverse modalități, fie din perspectivă naționalistă – negând
drepturile naționale ale minorității palestiniene – fie din perspectivă
individuală, negând drepturile umane individuale ale cetățenilor palestinieni
ai Israelului.
Ca partid Zionist,
Meretz se conformează primei componente a proiectului Zioniștilor: naționalismul
evreiesc exclusivist presupune în mod neapărat negarea drepturilor naționale
ale palestinienilor în Israel. De aceea Meretz investește atâtea resurse în
sprijinul luptei pentru drepturile individuale. În teorie, nu există motiv
pentru care statul evreiesc și democratic să nu garanteze drepturi egale
cetățenilor săi arabi, incluzând aici posibilitatea ca aceștia să trăiască
împreună cu partenerii lor de viață aici în țară.
Președintele partidului Hadash, Ayman Odeh (stânga) și președinta partidului Meretz, Zehava Galon ținând un discurs la un miting de protest al aripii de stânga în Tel Aviv, pe 28 mai 2016. Foto: Oren
Ziv/Activestils.org
Acesta este eșecul
pe care Stânga Zionistă refuză să-l admită: pretenția păstrării atât a caracterului
evreiesc al Israelului cât și a celui democratic este, în fapt, o luptă
demografică. Pentru ca statul evreiesc să își poată permite să fie democratic –
cel puțin cu privire la drepturile individuale, dacă nu la cele naționale –
vis-à-vis de cetățenii săi arabi, are nevoie de un avantaj demografic
semnificativ. Doar atunci va putea să își spună povești despre democrație referindu-se
la o minoritate națională, fără a periclita caracterul evreiesc pe care insistă
atât de mult să-l păstreze. Exact din acest motiv, de la crearea statului
Israel încoace, acesta a refuzat întemeierea unui nou oraș arab, în ciuda
înmulțirii populației și a problemelor locuințelor în societatea arabă. Exact din
acest motiv statul are nevoie de existența Fondului Național Evreiesc și de
„iudaizarea” pământului. Exact din acest motiv statul are nevoie de o legislație
care să restricționeze cu aroganță creșterea populației minoritare. Toate acestea
sub masca diverselor explicații legate de securitate.
Elementul rasist și
motivele demografice din spatele acestei legi ce împiedică reunirea familiilor
palestiniene erau foarte clare pentru membrii Meretz. Liderul partidului,
Zehava Galon, a răspuns la extinderea legii în felul acesta: „Au fost mulți
miniștri de Interne de-a lungul anilor care au explicat că această lege este
necesară din cauză că există un pericol demografic, deoarece rezidenții arabi
ai Israelului aduc aici femei din teritorii. Apoi, acest lucru s-a transformat
într-un pericol ce amenința siguranța. Adevărul este că avem un guvern de
extremă-dreapta care urăște arabii, care îi exclude și care folosește atacurile
teroriste ca pretext pentru acțiunile sale nerușinate.” Galon recunoaște logica
demografică din spatele legii, dar în loc să privească la rădăcinile acesteia,
se grăbește să arunce vina asupra guvernului de dreapta care urăște arabii.
Legea aceasta nu e
produsul urii extremei-drepte față de arabi, ea este o componentă genetică a
Zionismului. Atâta vreme cât contractul social dintre cetățeni și stat este ancorat
într-un cadru ce garantează privilegii unuia dintre grupurile naționale în detrimentul
celuilalt în timp ce emite pretenții de democrație, demografia va continua să
decidă jocul.
Dacă după 70 de
ani, Stânga Zionistă încă nu este capabilă să admită acest adevăr simplu și
continuă să insiste asupra oximoronului „evreiesc și democratic”, trebuie măcar
să fie suficient de corectă încât să nu plaseze responsabilitatea consecințelor
exclusiv asupra Dreptei.
Articolul poate fi citit în original aici: http://972mag.com/the-roots-of-israels-most-racist-law/120215/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu