miercuri, iulie 20, 2016

ÎN SUA, CÂND VINE VORBA DE ISRAEL, BANII VORBESC





de Jonathan Cook

Dedesubtul abject al politicilor electorale americane iese din nou la iveală odată cu bătălia candidaților democrați și republicani pentru președinție. Și nimic nu este mai dezgustător decât felul în care fiecare candidat se luptă să-și demonstreze loialitatea față de Israel.

Noi dimensiuni vor fi atinse săptămâna aceasta la Convenția Republicană de la Cleveland, când Donald Trump va fi încoronat drept candidatul partidului. Platforma acestuia anulează zeci de ani de diplomație americană, îngropând orice speranță a unui stat palestinian.

Întrebarea este dacă aspiranta la funcția de președinte al SUA din partea democraților, Hillary Clinton, care se poziționează ca fiind cel mai mare aliat al Israelului, va încerca să supraliciteze alăturându-se cu lașitate dreptei israeliene.

Povestea a început foarte diferit. Pe parcursul primei părți a campaniei electorale, guvernul lui Benjamin Netanyahu a avut motive să se îngrijoreze în legătură cu „relația specială” dintre Israel și viitorul ocupant al Casei Albe.

La început, domnul Trump promisese să rămână „neutru” și s-a manifestat cu reticență vis-à-vis de acordarea unui buget anual de miliarde de dolari sub formă de ajutor militar Israelului.

A susținut soluția celor două state și a refuzat să recunoască Ierusalimul drept capitala Israelului.

În partea cealaltă, a democraților, doamna Clinton a fost provocată de Bernie Sanders, jucătorul cu puține șanse de câștig, care a făcut apel la imparțialitate în ceea ce privește Israelul și palestinienii. De asemenea a obiectat față de sumele colosale oferite Israelului.

Domnul Sanders a exploatat sprijinul masiv de care s-a bucurat în rândul democraților pentru a o forța pe Hillary Clinton să includă renumiți suporteri ai drepturilor palestinienilor în comitetul ce concepe platforma partidului.

Dar orice speranță de schimbare iminentă a politicii SUA în Orientul Mijlociu a fost distrusă.
Săptămâna trecută, după ce au ieșit la iveală informații despre platforma republicană, Donald Trump declara cu emfază că este „cea mai pro-israeliană din toate timpurile!” Evitând orice menționare a soluției celor două state, acesta afirma: „Respingem noțiunea falsă potrivit căreia Israelul este un ocupant...Sprijinul Israelului este o expresie a americanismului.”

Capitularea a fost atât de totală că până și Liga Anti Defăimare (ADL), un grup din New York apărător al Israelului, a catalogat platforma „dezamăgitoare” și a solicitat republicanilor să o „regândească”. Până la urmă, chiar și domnul Netanyahu recunoaște de ochii lumii nevoia unui stat palestinian.

Dar domnul Trump nu dă semne de prudență. Noii săi consilieri în problema Israelului, David Friedman și Jason Greenblatt sunt suporteri înflăcărați ai colonizării și anexării teritoriului palestinian.

Co-echipierul lui Donald Trump în alegerile prezidențiale, anunțat în week-end, este guvernatorul statului Indiana, Mike Pence, un creștin evanghelic și un partizan ferm al cauzelor pro-israeliene. Deci, de ce această dramatică răzgândire?

Candidații la funcții înalte în SUA au nevoie de bani – de mulți bani. Până acum, în campania electorală domnul Trump s-a bazat în mare parte pe averea proprie. A adunat fonduri în valoare de mai puțin de 70 de milioane de dolari, o cincime din cât deține Hillary Clinton pe post de muniție în războiul electoral.

Cel mai important sponsor al partidului republican este Sheldon Adelson, un magnat al cazinourilor și prieten apropiat al domnului Netanyahu. Acesta a lăsat să se înțeleagă că va contribui cu peste 100 de milioane de dolari la campania lui Trump dacă îi place ce vede.

Dacă Netanyahu și-ar oferi girul, așa cum a făcut-o pentru Mitt Romney în cursa electorală din 2012, predicatori creștini Zioniști precum John Hagee vor ralia zeci de milioane de adepți de partea lui Trump – și îi vor umple sipetul.

Indicii ale faptului că banii influențează politica sunt prezente și în cazul partidului democrat.

Domnul Sanders și-a finanțat campania din donații mărunte, acest lucru dându-i libertatea de a-și urma conștiința. Prin contrast, doamna Clinton s-a bazat pe mega-sponsori, printre care aflându-se și Haim Saban, pentru care Israelul reprezintă un factor-cheie al alegerilor prezidențiale.

Acest lucru ar putea explica de ce, în ciuda nenumăratelor concesii privind platforma democrată făcute la insistența domnului Sanders, echipa lui Hillary Clinton a refuzat cu desăvârșire orice compromis în legătură cu chestiunile ce privesc Israelul. Ca o consecință, platforma acesteia nu solicită încetarea construirii de colonii pe teritoriile palestiniene, nici măcar nu le menționează.

Potrivit New York Times, consilierii doamnei Clinton îl iau în considerare pe James Stavridis ca potențial partener de campanie (vicepreședinte). Fost comandant NATO, acesta este apropiat de armata israeliană și cunoscut pentru poziția sa pro-israeliană agresivă.

Între timp, Hillary a promis să își folosească toată autoritatea pentru a lupta împotriva mișcării de boicotare în plină ascensiune, ce caută să izoleze Israelul din cauza ocupației teritoriilor palestiniene ce durează de zeci de ani.

Devotamentul aprig față de Israel al celor doi candidați pare să contrazică sentimentul opiniei publice, mai ales în rândul democraților.

Un sondaj de opinie al Pew Research Center dezvăluie că 57% dintre democrații tineri, mai liberali, simpatizează mai degrabă cauza palestinienilor decât Israelul. Sprijinul pentru pozițiile pro-israeliene agresive scade și printre evreii americani, votanți cheie ai partidului democrat.

În jur de 61% cred că Israelul poate trăi în pace alături de un stat palestinian independent.

Influența toxică a banilor asupra alegerilor prezidențiale din SUA se resimte în multe zone ale politicii interne și externe. Dar concurența între candidați pentru a-și manifesta fervoarea față de Israel este dezolantă.

Politicienii americani ar trebui să înțeleagă că o dezbatere reală despre relația Statelor Unite cu Israelul nu mai poate fi evitată prea mult.


Jonathan Cook este un jurnalist independent din Nazareth.

Niciun comentariu: