sâmbătă, iulie 23, 2016

Islamofobia: ultima carte pe care mizează Israelul pentru a-și salva imaginea




de Hatem Bazian


Odată cu diminuarea sprijinului opiniei publice internaționale din cauza ocupației nesfârșite și a violenței față de palestinieni, purtătorii de cuvânt ai Israelului și agenții săi din SUA și Europa se dau peste cap promovând islamofobia pentru a inversa trendul. În momentul de față, mașina de propagandă a Israelului este puternic islamofobă și lucrează cu deosebită intensitate pentru a demoniza palestinienii, recurgând la orice figură de stil, imagistică și stereotip orientalist în speranța răsturnării tendinței de erodare a imaginii sale publice. Nicicând imaginea Israelului nu a fost mai deteriorată iar acesta crede, în delirul său, că islamofobia este glonțul magic care poate declanșa schimbarea situației.

Strategia aceasta poziționează islamul drept noua amenințare cu care se confruntă civilizațiile vestice și societățile democratice. În plus, se concentrează pe terorismul din lumea musulmană ca spaimă primară a Vestului. În acest context, Israelul, așa cum afirmă propagandiștii islamofobi, are o experiență și o lungă istorie de confruntare a terorismului care face din această țară liderul natural în acest efort. Din moment ce rolul Israelului într-o lume unipolară s-a diminuat, construcția unei amenințări musulmane creează posibilitatea ca micul stat să se autodenumească un jucător principal și din întâia linie în campania de „război împotriva terorismului”. Islamofobia este o armă puternică, deloc mai puțin vătămătoare ca un proiectil tras dintr-un avion F16, deoarece îi permite Israelului să-i pedepsească pe palestinieni în timp ce pretinde că acțiunile sale sunt unele de apărare a civilizației vestice. Terorizarea palestinienilor în cadrul rubricii de luptă globală „împotriva terorismului” devine instrumentul favorit al Israelului pentru a cimenta și a-și întări ocupația și poziția în lume.

Israelul a creat o cutie ideologică încuiată în interiorul Palestinei istorice și liderii acestuia nu au niciun fel de intenție de a pune capăt regimului de ocupație sau expansiunii construirii de colonii. Astfel încât islamofobia devine o strategie demnă de un iluzionist, prin care Israelul își ascunde semnele regimului de ocupație pretinzând existența unei amenințări existențiale din partea bau-baului universal musulman care îl împiedică să recunoască un stat palestinian. Dacă bau-baul musulman amenință Israelul în mod constant, atunci statul, potrivit propriului argument strategic, este îndreptățit să folosească toate măsurile pentru a se proteja, inclusiv confiscarea de pământ palestinian și construirea de colonii. Aici, Israelul se folosește de propria teamă islamofobă ațâțată pentru a se implica în furt autorizat de stat, ocupație continuă și violări masive ale drepturilor omului.

Dacă succesivele campanii militare ale Israelului în Gaza, atitudinea agresiva a actualilor săi lideri de extremă-dreapta și expansiunea constantă a coloniilor au conturat o imagine negativă a țării în context universal, atunci islamofobia este leacul magic. Eșecul procesului de pace și inabilitatea Israelului de a-și înfrunta dependența de răsfățare și hrănire a coloniștilor extremiști au dus la colapsul sprijinului față de țară și islamofobia este glonțul magic care va declanșa diversiunea necesară.

Astăzi, brandul Israelului este toxic și tot mai puțin atrăgător pentru o lume bine informată și conectată la realitate și aflată în schimbare rapidă. Strategii israelieni folosesc islamofobia ca pe noua armă pentru a defăima, neutraliza și lua în colimator activiștii pro-palestinieni. Discursul islamofob al Israelului se reflectă în încercarea de a portretiza organizațiile Studenți pentru dreptate în Palestina, Musulmanii americani pentru Palestina, Jewish Voice for Peace și BDS ca fiind susținătoare și finanțate de Hamas.

Strategia a fost pusă la punct de ceva vreme, chiar dinainte de izbucnirea „războiului împotriva terorii” care și-a focusat atenția asupra islamului și a musulmanilor. Începând încă din anii 1980, eforturile propagandei israeliene s-au îndreptat înspre a lua la țintă grupările naționaliste și islamiste din Orientul Mijlociu și nu numai. Pe măsură ce Războiul Rece lua sfârșit și un nou dușman musulman fusese fabricat iar terorismul înlocuise amenințarea comunismului la adresa civilizației însăși, Israelul și-a reechipat mașinăria de PR și hasbara corespunzător.

Examinând cele 33 de organizații centrale din rețeaua islamofobă americană, descoperim predominarea indivizilor și grupurilor pro-Israel care ajută la conturarea discursului și structurează mesajul negativ în jurul islamului și al musulmanilor. În mod critic, finanțarea rețelei islamofobe, estimată de recentul raport eliberat de CAIR-IRDP la aproximativ 206 milioane de dolari între 2008 și 2013, depinde foarte mult de sursele pro-israeliene. Investiția în islamofobie și în promovarea intoleranței și a rasismului față de musulmani în societățile vestice este considerată o strategie solidă pentru a păstra suportul american și vestic necondiționat față de Israel.

Cei aflați în centrul rețelei islamofobe cred că alimentarea sentimentelor anti-musulmane în SUA și Europa va face Israelul să fie indispensabil în ciocnirea pe termen lung a civilizațiilor și în războiul perpetuu împotriva terorismului, în care islamul este considerat dușmanul. Platformele de socializare au făcut să fie imposibil ca Israelul să mai ascundă în spatele ușilor închise mizeria și urâțenia regimului său și situația catastrofală din Teritoriile Ocupate, așa încât cartea islamofobiei e tot ce i-a mai rămas pentru a justifica ceea ce este lipsit de justificare. Aici, rețeaua de hasbara a Israelului face ore suplimentare pentru a eticheta și a defăima fiecare activist pro-palestinian. Uciderea țintită în cadrul societății civile prin intermediul glonțului magic al islamofobiei se vrea a fi soluția pentru salvarea Israelului de la confruntarea cu propria-i cutiuță ideologică, cea de aproape 600.000 de coloniști extremiști adânc înrădăcinați.

Rasismul, intoleranța și islamofobia în slujba Israelului nu reprezintă un defect ar trebui să fie motto-ul rețelei de hasbara care lucrează pentru a demoniza islamul și musulmanii în ochii vesticilor. Până acum, campania a avut succes și atitudinile negative față de musulmani și islam sunt la cotele cele mai înalte. Nu înseamnă că acest lucru se întâmplă doar din cauza activităților hasbarei, se poate spune și că atacurile teroriste au ușurat mult treaba propagandiștilor. Nimeni nu știe când această campanie va lua sfârșit dar, cu siguranță, trezirea bestiei rasismului în SUA și în Europa nu este în interesul musulmanilor, al evreilor sau al comunităților de culoare. Apărarea Israelului prin rasism și islamofobie e mărginită și pe termen lung va eșua din moment ce strategia este dependentă de o bază demografică în proces de contracție provocată de o nouă și diversă majoritate.


Articolul poate fi citit în original aici: http://www.hatembazian.com/content/islamophobia-israels-last-frontier-to-rescue-its-image/

Niciun comentariu: