de Belal Shobaki
Khaled Mashal, președintele biroul politic al Hamas
Deși eforturile
Israelului de a lega rezistența palestiniană față de ocupația sa militară de
terorismul global nu sunt noi, propaganda acestuia s-a extins pentru a se
adresa atât unui public arab cât și vestic. Făcând asta, este cât se poate de
clar că încearcă să exploateze aversiunea mondială față de mișcări ce au
derapat către extremism și terorism în timp ce susțin că reprezintă Islamul.
„Hamas este ISIS și ISIS este Hamas” declara prim-ministrul israelian Benjamin
Netanyahu în 2014 în fața Națiunilor Unite. Însă mai bine decât oricine,
Netanyahu și guvernul israelian știu că Hamas și Daesh nu sunt legate, așa cum
știu și acele regimuri arabe care pictează toate mișcările islamiste cu aceeași
pensulă pentru a-și atinge diferitele scopuri.
Nu doar că nu
există nicio legătură între Hamas și Daesh, dar sunt și dușmani înverșunați, iar
Daesh a denunțat Hamas ca fiind un apostat.
Urmărind avantajele politice pe termen scurt
Amalgamarea mișcării
Hamas cu Daesh ignoră realitatea concretă. Mediul politic din Palestina este
definit de ocupație, în timp ce mediul politic din țările arabe unde a apărut
Daesh este caracterizat de autoritarism și represiune, precum și de conflicte
religioase și sectare, o ambianță ideală pentru apariția unei ideologii
radicaliste motivate de violență nediscriminată.
Însă pentru Israel,
încercarea de a le lega pe cele două se poate dovedi profitabilă atât pe plan
regional cât și internațional. Multe surse media arabe nu au vreo jenă în a se
referi la această organizație teroristă ca la un stat „Islamic” deși este orice
altceva numai asta nu, și multe surse media vestice îmbrățișează amalgamarea
israeliană a Hamas-ului cu Daesh fără o cercetare atentă. Regimurile arabe nu au
niciun interes să apere imaginea mișcării Hamas. Nici măcar Organizația pentru
Eliberarea Palestinei (PLO) nu pare preocupată cu apărarea imaginii
internaționale a mișcării Hamas, dată fiind separarea politică dintre Fatah și
Hamas.
Hamas este considerată
a fi parte a Frăției Musulmane, care este văzută ca o amenințare la adresa
regimurilor arabe autoritariste mai ales din Mashrekul arab. Așa încât una din
modalitățile prin care regimurile arabe pot lupta împotriva Frăției Musulmane
este să pretindă că are lucruri în comun sau chiar că este sinonimă cu Daesh,
așa cum a pretins regimul egiptean, și apoi să folosească acest lucru pentru a
justifica excluderea sa de la participarea la viața politică.
Transformările rapide
din Egipt în ultimii cinci ani, țara care furniza singura piață de desfacere
pentru Fâșia Gaza, a forțat mișcarea Hamas să recurgă la economia neoficială a
tunelurilor subterane. Poziția oficială a Egiptului după lovitura militară care
l-a dat jos pe președintele ales Mohammad Morsi pentru a-l instaura pe Abdel
Fattah Sisi, a devenit mai dură față de Fâșia Gaza, pretinzând că Hamas
cooperează cu grupările jihadiste din Peninsula Sinai, aceeași narativă
promovată de Israel și propaganda acestuia. Însă povestea lor scârțâie. Ar fi
prea periculos pentru Hamas să păstreze o relație apropiată cu jihadiștii din
Sinai pe de o parte, în timp ce se răfuiește cu indivizii ce adoptă aceeași
ideologie în Gaza, pe de altă parte. Orice legături ar fi stabilit Hamas cu acele
grupări sunt limitate la asigurarea celor necesare pentru supraviețuirea
enclavei asediate de Israel și Egipt. Această interacțiune nu este motivată de
o identitate ideologică împărtășită sau de o animozitate comună față de regimul
egiptean. Într-adevăr, Hamas a fost doritoare să păstreze deschise liniile de
comunicare cu regimul egiptean chiar și atunci când au apărut în presă acuzațiile
care o legau de grupările jihadiste salafiste din Sinai. Hamas a afirmat în
repetate rânduri că dorește să reconstruiască relația cu Egiptul pentru a asigura
circulația legală a mărfurilor, serviciilor și indivizilor în Gaza.
Este importantă
combaterea acestei narative privind una dintre cele mai mari mișcări politice palestiniene:
excluderea islamiștilor moderați din viața politică poartă pericolul împingerii
societății palestiniene înspre radicalism, caz în care atât Fatah cât și Hamas
s-ar trezi luptându-se cu grupări takfiri
(hotărârea că cineva este necredincios (kafir)
și nu mai este musulman). Discuția următoare va demonstra diferențele reale
dintre Hamas și Daesh precum și autentica dușmănie dintre cele două.
Diferențe la nivel de doctrine
Hamas s-a
autopoziționat ca o mișcare islamistă centristă și o extensie a Frăției Musulmane,
cu o autoritate jurisprudențială rațională, în timp ce Daesh adoptă o abordare textuală
ce tratează scrierile islamice izolându-le de contextul lor istoric și refuză
să le interpreteze în conformitate cu dezvoltările actuale. Astfel încât,
pentru Daesh și alte grupări takfiri,
mișcări ca Hamas sunt seculare și ne-islamice, din moment ce Hamas este în
primul rând o mișcare de rezistență împotriva ocupației israeliene și crede într-o
autoritate moderată islamică. Mai mult, Hamas nu ia textele islamice literalmente;
oferă loc pentru ijtihad – (literalmente
înseamnă efort, fizic sau mental) termen juridic islamic ce se referă la
interpretarea independentă sau originală a problemelor care nu sunt acoperite
cu exactitate de Coran. Unii cărturari au încadrat în partea dreaptă a
spectrului politic mișcările ce pledează pentru text și în stânga pe cele ce
susțin puterea de judecată. Folosind această clasificare, Frăția Musulmană se
află bine de tot în stânga spectrului politic, în timp ce Daesh se află la
extrema dreaptă.
Daesh caracterizează
Hamas și discursul său ca fiind deviante. În ceea ce o privește pe Hamas,
aceasta a condamnat amenințările lui Daesh și le-a considerat ca parte dintr-o
campanie de defăimare ce se extinde dincolo de Palestina. Când amenințările din
partea Daesh și a altor grupuri takfiri
s-au concretizat în acțiuni, Hamas nu s-a rezumat la condamnări. Mahmoud
al-Zahar, un proeminent lider Hamas, a declarat că „Amenințările din partea
Daesh se simt în mod concret și facem față situației din punct de vedere al
securității. Oricine atentează la securitatea noastră va fi tratat în
concordanță cu legea și cine dorește o dezbatere intelectuală va avea parte de
o dezbatere intelectuală; tratăm această problemă foarte serios.”
Hamas a avut de-a
face în mod decisiv cu o grupare de tip Daesh. În august 2009, Abdul Latif
Musa, liderul grupării armate „Jund Ansar Allah” (Soldații Susținătorilor lui
Dumnezeu), a anunțat crearea unui emirat islamic în Gaza cu sediul în moscheea
Ibn Taymiyyah. Gruparea a mai fost acuzată de distrugerea diferitelor locuri
din Fâșia Gaza, împingând guvernarea Hamas la o confruntare. Forțele de
securitate, întărite de Brigăzile al-Qassam (aripa militarizată a Hamas), au înconjurat
moscheea și când gruparea lui Musa a refuzat să se predea, Hamas a înăbușit în
fașă proiectul emiratului omorând membrii grupării. A fost criticată pentru
violență dar și-a justificat acțiunile susținând că violența care ar fi fost
comisă de o asemenea grupare ar fi fost mult mai mare decât aceea folosită
pentru a eradica extremismul în Fâșia Gaza.
În Gaza susținătorii
grupării Daesh sunt mult mai puțini decât cei ai mișcării Hamas, în principal
pentru ca grupările de tipul acesta nu au contribuit de-a lungul istoriei la
opunerea față de ocupație. Unele sondaje sugerează că 24% dintre palestinieni
au o părere pozitivă despre mișcările jihadiste, dar procentul acesta e
exagerat. Când unii palestinieni aplaudă ostilitatea grupărilor jihadiste față
de Statele Unite nu e deoarece cred în aceste grupări, ci pentru că ei privesc
SUA, cu infinitul său sprijin față de Israel, ca jucând un rol distructiv.
Diferitele poziții față de suveranitatea statală
Hamas și Daesh au
viziuni diferite cu privire la statul modern, atât în teorie cât și în practică.
Așa cum am menționat mai sus, Hamas a lăsat întotdeauna loc pentru ijtihad sau puterea de a hotărî,
dezvoltându-și opiniile și percepțiile. Este nedrept să evaluăm poziția mișcării
Hamas asupra statului de drept și a democrației bazându-ne pe literatura de
început a mișcării-mamă, Frăția Musulmană. Hamas afirmă că a îmbrățișat
convingeri noi cu privire la acest aspect și a ajuns să accepte întru totul
democrația și conceptul de stat de drept. Într-adevăr, Frăția Musulmană a
evoluat. Șeicul Yusuf al-Qaradawi, teologul islamic egiptean stabilit în Qatar,
autoritatea jurisprudențială a Frăției Musulmane în general, a declarat cu mai
multe ocazii, inclusiv în cartea sa „Statul
în Islam”, că noțiunea de stat religios nu există în islam. Potrivit lui
al-Qaradawi, islamul pledează pentru un stat de drept fondat pe respectul față
de opiniile islamice ale oamenilor și de asemenea, pe principiul
responsabilității și al pluralismului politic. Deși discuția despre relația
dintre islam și democrație precedă Frăția Musulmană, a dobândit claritate după
anii 1950, când numeroși gânditori islamici, inclusiv al-Qaradawi, Rached
Ghannouchi, liderul tunisian și co-fondatorul partidului Ennahda și filosoful
algerian Malek Bennabi, au afirmat că islamul și democrația nu sunt în
contradicție.
La capătul opus,
mișcarea pe care o reprezintă Daesh respinge întru totul democrația și o
consideră un sistem apostat de guvernare. Deși unele grupări jihadiste nu
denunță islamiștii care iau parte la procesul democratic drept apostați,
consideră greșită judecata acestora. Daesh privește orice expresie a democrației
cum ar fi alegerile, ca o manifestare a apostaziei și orice mișcare sau individ
care ia parte la alegeri apostați. Prin contrast, Frăția Musulmană a participat
la alegeri încă de la începuturile sale, când fondatorul său, Hassan al-Banna a
decis să participe la alegerile parlamentare egiptene pe care le-a organizat
guvernul condus de partidul El-Wafd în 1942. Deși al-Banna nu a putut candida
deoarece guvernul i-a respins candidatura, Frăția Musulmană a făcut parte din
parlamentele arabe și uneori din ramura executivă.
Când Hamas a decis
să nu participe la alegerile organizate de Autoritatea Palestiniană în 1996, a
fost din cauză că s-a opus politic și ideologic Acordurilor Oslo. Totuși, Hamas
le-a permis membrilor săi să candideze ca independenți. Când circumstanțele
s-au schimbat și Acordul de la Cairo din 2005 a devenit cadrul guvernant al
alegerilor PA în locul Acordurilor Oslo, Hamas a decis să participe. A
nominalizat mulți membri ai mișcării și câțiva independenți pentru a participa
la alegerile pentru Consiliul Legislativ, obținând majoritatea voturilor.
Participând la
alegeri, Hamas a dovedit că este doritoare să funcționeze într-un stat modern și
un sistem democratic. A solicitat formarea guvernelor de coaliție care să
includă partide seculare și de stânga. Guvernul său precum și lista pentru
parlament a inclus femei și primul său guvern a inclus miniștri musulmani și
creștini deopotrivă.
Daesh, pe de altă
parte, s-a împotrivit tuturor instituțiilor moderne din zonele aflate sub
controlul său, refuzând să recunoască granițe sau identitate națională. Guvernează
în baza deciziilor haotice și individuale. Deși Daesh a fost nerăbdătoare să
folosească termeni administrativi preluați din tradiția islamică, precum califat și shura (consultație), esența guvernării sale contrazice majoritatea
textelor incontestabile ale surselor de legislație islamică în multe moduri. De
exemplu, nu acceptă condițiile stabilite de Coran și de sunna (învățăturile Profetului Mohammad) de a oferi protecție
civililor și tratament prizonierilor în timp de război. Un alt exemplu este
impunerea de jizya (o taxă impusă
non-musulmanilor), care nu ar trebui aplicată locuitorilor indigeni chiar dacă
sunt non-musulmani. Mai mult, a atacat locașurile de cult și a asaltat
credincioșii în casele lor, o violare clară a Coranului și a sunna.
Daesh, la un anumit
nivel, se aseamănă cu regimurile hibride ale Lumii a Treia care folosesc un
vocabular modern și democratic pentru a-și descrie procesul politic, deși rămân
autoritariste în esență.
Poli opuși în tratarea altora
Cea mai
semnificativă diferență dintre Hamas și Daesh este poziția lor față de adepții
altor religii. În timpul formării sale, Hamas a publicat o Cartă ce a folosit un
vocabular religios pentru a descrie contradicțiile. În urma criticii aspre,
Hamas a lăsat la o parte acea Cartă și nu o mai consideră referință competentă,
după cum au confirmat liderii săi.
În interviul său
pentru The Jewish Daily Forward, Moussa Abu Marzouk, adjunctul-șef al poliburo-ului Hamas a confirmat că acea Cartă este
marginală și nu reprezintă o sursă a politicilor mișcării. A adăugat că mulți
membri vorbesc despre o modificare a acesteia deoarece politicile actuale ale
Hamas o contrazic. Liderii politburo-ului Hamas din străinătate nu au fost
singurii care au repudiat Carta. Liderul Hamas din Gaza, Ghazi Hamad, a mers
mai departe într-un interviu pentru ziarul saudit Okaz declarând că acea Cartă este subiectul discuțiilor și a
evaluării în vederea deschiderii spre lume. Sami Abu Zuhri, un tânăr lider
Hamas care a fost purtătorul de cuvânt al mișcării în timpul celei de-a Doua
Intifade, a solicitat, într-un interviu cu The
Financial Times ca atenția să nu se concentreze asupra cartei din 1988 și
ca Hamas să fie judecată potrivit declarațiilor liderilor săi.
Astăzi, Hamas
adoptă versetul coranic ce spune „Allah nu vă interzice să vă purtați corect și
să-i tratați cinstit pe cei ce nu se luptă cu voi din cauza religiei și nu vă
dau afară din casă. Într-adevăr, Allah îi iubește pe cei ce se poartă corect.” Acest
verset face apel la blândețe și justiție când vine vorba de interacțiunea cu
oamenii de alte religii. Spre deosebire de Daesh, Hamas a pus în practică acest
lucru. Pe lângă numirea de miniștri creștini în cabinetul său, a sărbătorit
Crăciunul împreună cu palestinienii creștini trimițând delegații oficiale să-i
viziteze în timpul sărbătorii. Între timp, Daesh a amenințat viețile celor ce
sărbătoresc Crăciunul pe tot cuprinsul globului.
Unii susțin că
aceste lucruri sunt modalități prin care Hamas încearcă să-și înfrumusețeze
guvernarea autoritaristă. Dar încălcările drepturilor omului de către guvernul
din Gaza nu pot fi considerate indicii ale asemănării cu Daesh, ci ale unei
guvernări defectuoase. Conducerea politică a mișcării Hamas a vorbit împotriva
unor astfel de practici, de exemplu împotriva celor comise de către ministerul
de Interne sub Fathi Hammad.
Când unii indivizi
au fost atacați de către grupări extremiste în Gaza, Hamas și guvernul au acționat
să le asigure siguranța și să-i pedepsească pe agresori, cum a fost cazul jurnalistului
britanic Alan Johnston care a fost eliberat de Hamas din mâinile temnicerilor
săi radicali și uciderea activistului italian pro-palestinian Vittorio Arrigoni
de către o grupare extremistă.
Poziția mișcării
față de șiiți este similară cu cea față de creștini. Într-o vreme în care
Orientul Mijlociu experimentează un război media între șiiți și sunniți, Hamas
refuză să-i denunțe pe șiiți ca apostați și a interacționat politic cu ei. Când
relația cu Iranul a devenit încordată în timpul crizei siriene, neînțelegerea a
fost de natură politică nu doctrinală. Daesh, pe de altă parte, nu îi
consideră doar pe șiiți apostați, ci și pe alte grupări sunnite care sunt adeptele
unei ideologii diferite și consideră că trebuie să lupte împotriva lor.
Cele două
organizații își tratează diferit chiar și dușmanii. Hamas identifică ocupația
israeliană ca inamicul său, în timp ce Daesh îi consideră pe toți ceilalți dușmani.
Daesh se mândrește cu numeroasele sale crime împotriva umanității, cu felul în
care îi tratează pe cei pe care îi răpește și pe civilii de sub guvernarea sa,
așa cum a fost cazul pilotului iordanian Muath al-Kasasbeth pe care l-a ars de
viu. Își justifică purtarea inumană distorsionând sau interpretând greșit texte
religioase. Hamas și-a exprimat condoleanțele familiei lui al-Kasasbeth și a
condamnat acțiunile lui Daesh. Comparați brutalitatea lui Daesh cu felul în
care s-a comportat Hamas cu soldatul israelian Gilad Shalit cât timp a fost
prizonier, așa cum raportează până și Jerusalem
Post. http://www.jpost.com/Features/In-Thespotlight/Gilad-Schalits-capture-in-his-own-words-Part-II-308198
Înaintând în relațiile cu Hamas
Atât Hamas cât și
Daesh sunt pe lista organizațiilor teroriste din multe țări, inclusiv a
statelor membre ale UE și a SUA. Însă trecerea pe listă a mișcării Hamas este
în mod clar motivată politic: spre deosebire de Daesh, Hamas nu a luat la țintă
și nici nu și-a declarat ostilitatea față de altcineva în afara ocupației
israeliene. Hamas a fost adăugată pe lista organizațiilor teroriste după
evenimentele din 11 septembrie 2001, deși nu a avut nimic de-a face cu ele.
Natura politică a poziției împotriva Hamas este subliniată de faptul că pe 17
decembrie 2014 Curtea de Justiție a Uniunii Europene a emis o hotărâre care
solicita înlăturarea mișcării Hamas de pe lista organizațiilor teroriste.
Curtea a argumentat că ordinul de a o trece pe listă în 2003 a fost bazat mai degrabă
pe rapoarte media decât pe dovezi serioase.
În plus, mulți
demnitari europeni și americani cunoscuți pentru poziția lor împotriva
organizațiilor teroriste din întreaga lume s-au întâlnit cu liderii Hamas cu
mai multe ocazii. Aici includem mai mulți europarlamentari precum și pe fostul
președinte american Jimmy Carter care s-a întâlnit cu Ismail Haniyeh în Gaza în
2009 și cu Khalid Meshaal la Cairo în 2012.
Ideea este că
tentativa Israelului de a exploata un Orient Mijlociu haotic sugerând că Hamas
este o grupare teroristă ce are legături cu Daesh este nefondată. Hamas este
ideologic, intelectual, jurisprudențial și politic diferită de Daesh. Sursele
media care adoptă narativa israeliană își sabotează profesionalismul și
credibilitatea.
Mișcările
palestiniene nu trebuie să permită ca neînțelegerile cu Hamas să justifice
acuzațiile ce dăunează pe plan internațional cauzei palestiniene și creează
tensiuni locale. Iar Hamas trebuie să realizeze că diferențele dintre ei și
Daesh nu exclud abuzurile și încălcările drepturile omului comise de guvernarea
sa și deci, trebuie să își reexamineze conduita și să fie mai atentă în
discursul său politic. Ar trebui să depășească abordarea de tipul: un discurs
pentru consumul local și un altul pentru consumul global, din moment ce fiecare
cuvânt rostit de orice lider Hamas este ambalat peste hotare ca un mesaj de la
Hamas pentru lumea întreagă.
Când Organizația
pentru Eliberarea Palestinei (PLO) condusă de Fatah și regimurile arabe, în
special cele din Egipt, nu se opun eforturilor de a o lega pe Hamas de Daesh –
sau, într-adevăr, uneori contribuie la aceste eforturi – pot „beneficia” pe
termen scurt de slăbirea mișcării Hamas ca adversar politic. Însă acest lucru
este periculos deoarece poate destabiliza
societatea palestiniană pe termen mediu și lung. Excluderea islamiștilor
moderați ar putea împinge societatea palestiniană spre radicalism, caz în care
atât Fatah cât și Hamas se vor trezi luptându-se cu grupările takfiri.
Articolul poate fi citit în original aici: https://al-shabaka.org/briefs/why-its-dangerous-to-conflate-hamas-and-daesh/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu