de Nauman Sadiq
Nu este cea mai
importantă coincidență a politicilor internaționale faptul că Declarația
Balfour pentru crearea statului Israel s-a petrecut în același an fatidic:
noiembrie 1917, an în care în februarie și în octombrie revoluțiile comuniste
aveau loc în Rusia? Coincidențele se întâmplă, dar uneori evenimentele sunt
proiectate în așa fel încât să pară simple coincidențe.
Nicio persoană informată
nu poate nega importanța petrolului în economiile industriale, dar în general se
crede că petrolul a luat prim-planul scenei politicilor internaționale abia
după embargoul arab colectiv asupra petrolului instituit în 1973 împotriva
Vestului, când prețul acestuia s-a mărit de patru ori într-o scurtă perioadă de
timp.
Este consemnat
faptul că Statele Unite au devenit atât de paranoice după embargoul din ’73,
încât au interzis exportul de țiței brut în afara granițelor SUA (lucru încă
valabil) și au început să păstreze un stoc de combustibil de rezervă pentru 60 de zile
alocat nevoilor strategice și militare.
Însă concepția că petrolul
a ocupat rolul central în politicile globale după embargoul din ’73 este o
presupunere eronată. Controlul direct și indirect asupra resurselor energetice
a jucat un rol crucial în politicile internaționale încă de la începutul
secolului 20.
Marile puteri de
altădată au realizat importanța petrolului în timpul Primului Război Mondial când
randamentul militar al Germaniei a fost grav împiedicat de lipsa carburantului
pentru aeronavele, vasele și forțele sale terestre mecanizate, cum ar fi
artileria grea și corpurile blindate.
Lăsând asta la o
parte, iată o listă a câtorva fapte concrete și dovezi irefutabile pentru a
susține ideea că importanța vitală a petrolului din Orientul Mijlociu
anticipează Declarația Balfour din 1917 pentru crearea Israelului.
1) Compania Petrolieră Anglo-Persană a fost
fondată în 1908: fabricarea în masă a produselor petroliere persane a început
în cele din urmă în 1913 într-o rafinărie construită în Abadan, Iran și în
primii săi 50 de ani de existență a fost cea mai mare rafinărie de petrol din
lume.
2) Compania americană
Standard Oil a fost înființată în
1870: Standard Oil Company și Socony-Vacuum Oil Company au devenit
parteneri de furnizare a piețelor pentru rezervele de petrol din Orientul
Mijlociu. În 1906, SOCONY (ulterior Mobil) și-a deschis primele stații de
alimentare în Alexandria.
3) Burmah Oil a fost încorporată în 1886: a
jucat un rol esențial în industria petrolului din Asia de Sud timp de aproape
un secol prin filialele sale și în descoperirea de petrol în Orientul Mijlociu prin
influența sa majoră asupra British
Petroleum.
4) Compania Iraq Petroleum (IPC): predecesorul
său a fost Turkish Petroleum Company
(TPC), care s-a înființat datorită tot mai puternicei credințe de la
sfârșitul secolului al nouăsprezecelea, că Irakul conținea bazine importante de
petrol.
5) Conferința de la San Remo: Rezoluția San
Remo adoptată la data de 25 aprilie 1920 integrase Declarația Balfour din 1917.
Potrivit Declarației Balfour, guvernul britanic aproba întemeierea unui cămin
național evreiesc în Palestina. Palestina și Irakul treceau sub mandatul Marii
Britanii, Franța obținea controlul asupra Siriei, inclusiv Libanul de astăzi.
Înființarea unui cămin evreiesc în Palestina pe motive religioase și istorice a
fost doar un pretext pentru stabilirea unui avanpost vestic în Orientul Mijlociu
majoritar arab, bogat în resurse energetice. Locul pentru crearea Israelului a
fost atent ales exact lângă un element extrem de important din punct de vedere
geostrategic, Canalul Suez, prin care trece zilnic întreg traficul maritim
mediteran și al Oceanului Indian.
În fatidicul an
1917, Primul Război Mondial se apropia de sfârșit și în Rusia aveau loc revoluțiile
comuniste. Ascensiunea comunismului în Rusia era un fenomen unic ce amenința
națiunile industrializate și autoritatea lor asupra coloniilor și asupra
politicii globale și a ordinii economice.
Din punct de vedere
geografic, fosta Uniune Sovietică era adiacentă țărilor din Golful Persic
inclusiv Arabia Saudită, principatele Golfului, Irak și Iran care împreună dețineau
50% din rezervele cunoscute de petrol ale lumii (800 de miliarde de barili din
totalul rezervelor mondiale demonstrate de țiței brut, adică 1500 de miliarde
de barili).
În eventualitatea
izbucnirii unui război între puterile vestice și Uniunea Sovietică, cea din
urmă avea clar un avantaj în fața puterilor vestice în captarea resurselor de
petrol din Orientul Mijlociu datorită proximității geografice.
Dincolo de o
asemenea împrejurare neprevăzută, un alt factor care trebuie să fi jucat un rol
în raționamentul strategilor militari vestici era atracția exercitată de
sistemul economic socialist egalitarist asupra maselor din lumea a treia și
mai ales asupra arabilor. Faptul că un soi de socialism rudimentar a luat
naștere în timpul mișcărilor naționaliste pan-arabe din anii ’60 a adăugat
credibilitate acestei ipoteze.
De fapt, blocul
capitalist vestic a devenit atât de paranoic în legătură cu influența comunistă
în Asia, Africa și America Latină încât au bombardat Japonia după cel de-al
Doilea Război Mondial din cauza fricii că ar putea cădea în mâinile Uniunii
Sovietice datorită proximității geografice a acesteia față de Japonia.
Mai mult, nu este o
„coincidență” bizară că Uniunea Sovietică a fost dizolvată în decembrie 1991 și
Tratatul de la Maastricht care a pus bazele fondării Uniunii Europene a fost
semnat în februarie 1992. Scopul principal al UE pare să nu fi fost altul decât
atragerea fostelor state comuniste din Europa Centrală și de Est în straturile
blocului capitalist vestic oferindu-le imbolduri și stimulente.
Nu e de mirare că
președintele Obama s-a agitat în legătură cu rezultatul Brexit-ului așa cum a
făcut-o și în timpul crizei din Ucraina din noiembrie 2013 când Viktor
Yanukovici a suspendat pregătirile pentru implementarea unui acord de asociere
cu UE și a încercat să tragă Ucraina înapoi în sfera de influență rusească.
Cu toate acestea,
dacă ne uităm la cazul fondării statului Israel, întemeierea acestuia a fost
susținută în baza argumentelor de natură religioasă și istorică. Dar niciunul
dintre aceste argumente nu stă în picioare deoarece evreii Zioniști erau mai
mult seculari decât religioși și o istorie biblică veche de mii de ani este mai
apropiată de basme decât de istoria propriu-zisă.
Trebuie să nu uităm
că în 1920 demograficele Palestinei erau : aproximativ 50.000 de evrei, aproximativ
50.000 de creștini și mai mult de 700.000 de arabi musulmani în zonele ce
conțin Israelul și Palestina de astăzi. Pe parcursul următorilor zeci de ani
demograficele s-au schimbat, desigur, deoarece sute de mii de evrei
est-europeni au venit în Palestina.
Vreau să spun din
start că nu sunt un negator al Holocaustului, sunt empatic față de evreii europeni care
au fost victimele atrocităților naziste. Dar după ce fel de logică sau după ce
fel de normă a justiției au hotărât Roosevelt și Churchill că e firesc să compenseze
victimele europenilor făcând să sufere un al treilea grup de oameni care nu a
avut nimic de-a face cu acea saga sordidă? Dacă A comite o nedreptate față de
B, B este îndreptățit să primească despăgubire de la A, nu de la C, care nu are
legătură cu povestea.
Dacă imperialiștilor
de altădată chiar le păsa de evrei, puteau să-i găzduiască oriunde în Europa. Și
dacă pe Roosevelt îl preocupa atât de tare cauza evreilor putea să-i
stabilească oriunde în Florida, California sau în Hawaii. Dar toate acestea
sunt fapte consumate acum, dar fapte consumate cu consecințe cumplite, nu
pentru imperialiști ci pentru oamenii din Orientul Mijlociu, unde violența și
omorurile au devenit o rutină zilnică chiar și la 68 de ani după crearea
Israelului.
Așa cum am afirmat
mai devreme, cazul Israelului a fost pledat în baza a două argumente: istorice
și religioase, dar niciunul dintre acestea nu se apropie de adevăr. Politicile internaționale
sunt întotdeauna despre rivalitățile dintre state și despre conflictul
intereselor naționale. Puterile imperialiste au dorit să creeze un avanpost
vestic în mijlocul Orientului Mijlociu majoritar musulman, bogat în zăcăminte
energetice: o colonie care să împărtășească valorile și cultura civilizației
vestice și care, în consecință, este imună la impulsurile populiste, în special
din spectrul comunismului global.
Cu beneficiul
înțelegerii ulterioare, se pare că puterile vestice nu aveau nevoie de o asemenea
colonie când deja și-au instalat numeroase baze militare în întreg Orientul
Mijlociu în care 35.000 de trupe americane sunt staționate în momentul de față
pentru a proteja „interesele strategice vitale” ale SUA, un eufemism pentru
„interesele energetice”.
Valoarea unei
colonii pe pământ s-a diminuat și mai mult odată cu apariția flotelor militare
moderne și a aeronavelor moderne, mai ales a portavioanelor care sunt ca niște
baze militare plutitoare mobile ce protejează comerțul și interesele energetice
ale imperiului corporatist în apele internaționale, în Golful Persic și în întreaga
lume. Dar super-portavioanele din clasa Nimitz cu propulsie nucleară sunt doar
o dezvoltare ulterioară (elaborate în 1975), în 1917, atunci când puterile
colonialiste au conceput ideea unui portavion cu propulsie pecuniară din clasa
Zion: USS Israel, nu au avut idee că va deveni mai mult o responsabilitate decât
un bun de preț.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.eurasiareview.com/23072016-communist-revolution-and-the-creation-of-israel-oped/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu