de Gideon Levy
În biroul din
Ierusalim al primului ministru se află un om agitat; un om frenetic, puternic,
ferm, convins de justețea cauzei sale. Un om care crede numai în forță. Are tendințe
de megalomanie și narcisism; este arogant, lăudăros și obsedat. Un om plin de
contradicții, asta este impresia pe care o lasă ieșind pe ușă. Bună sau rea,
este o impresie puternică.
Omul are elementele
unui personaj biblic sau ale unui personaj tragic shakespearian, un rege sau un
Cezar, inclusiv componentele dramatice – soția (care nu este menționată), umbra
tatălui și pierderea unui frate. Este motivat de ideologie mult mai mult decât
este descris, și această ideologie este inflexibilă și radicală. Nu îi va
permite niciodată să rezolve printr-un compromis problemele importante pentru el.
În biroul prim-ministrului
stă un om care aduce un uriaș dezastru asupra Israelului, nu din cauza
Zionismului atribuit lui în mod obișnuit, ci din cauza ideologiei. Personal,
prefer ideologii rigizi cinicilor găunoși.
Pot să vă spun
atât: acum două zile, Benjamin Netanyahu i-a găzduit pe membrii staff-ului
editorial al Haaretz pentru o conversație
privată ce a durat patru ore, timp în care a vorbit fără întrerupere. „A
vorbit” este o afirmație reținută; Netanyahu a conferențiat, a predicat, a
cerut și a copleșit; a arătat video-uri, prezentări, hărți, tabele și schițe.
A mâzgălit un autoportret,
cu un nas alungit și broboane de sudoare; a bătut în masă, a ridicat vocea,
și-a coborât-o, s-a aplecat în față și pe spate, a scris pe tablă și a șters. La
un moment dat s-a apropiat atât de furios de colegul meu Odeh Bisharat încât
m-am temut pentru siguranța lui. Într-un alt moment cineva a zărit lacrimi în
ochii lui.
A fost o prestație
marca Netanyahu, teatru pur, un one-man show pus în scenă de un actor care se
identifică atât de puternic cu personajul pe care îl interpretează cu atâta
talent, încât cel puțin câțiva membri ai audienței l-au crezut pe ici-colo. Poate
este un predicator evanghelic eficient. A început cu tunelurile teroriste; ce a
urmat în legătură cu realizările sale economice a fost destul de plictisitor,
până când a ajuns la credințele sale diplomatice. A terminat cu un crescendo;
un monolog final despre fratele său mort. Cortina. Animatorul a rămas în
scaunul său, singur și extenuat, firește.
În biroul din
Ierusalim al primului ministru stă un om care crede numai și numai în puterea
țării sale. Slăbiciunea îl devastează. Eticile, valorile și dreptatea nu se
află în sfera gândurilor sale. Își caracterizează țara ca fiind o putere
mondială în domeniul armelor, al ciberneticii, al tehnologiei apei și în câte
și mai câte, și în aceeași clipă enumeră amenințările existențiale ce dau târcoale
(„în aer, pe mare, pe pământ și sub el”), de la armata zdrențuroșilor din Gaza,
la Hezbollah, la Iran și până la incendiile forestiere.
Nu există cale de a
rezolva această contradicție. El nu crede în niciun fel de pace cu palestinienii;
el îi va învinge cu ajutorul alianțelor cu noii săi prieteni, liderii efemeri
ai regimurilor corupte din lumea arabă, până când aceștia vor fi de acord cu
non-aranjamentele pe care el le propune, lucru care bineînțeles nu se va întâmpla.
Soarta palestinienilor nu îl interesează câtuși de puțin.
Netanyahu nu este
un ațâțător la război – posibil să fie cel mai anti-război prim-ministru pe
care l-a avut vreodată Israelul – și nici măcar coloniile nu îl interesează
prea mult. Numai puterea – militară, economică și tehnologică. Pacea nu va
aduce niciun avantaj economic Israelului, spune el. Ca toți veteranii unității de
forțe speciale Sayeret Matkal, este un puști care nu a crescut niciodată;
imaginația sa a rămas blocată acolo în „unitate”, cu accente de MIT.
Bazându-ne pe
culorile hărții sale despre lume, aproape totul este în mâinile noastre. După întâlniri
cu 144 de oameni de stat, a rămas doar o problemă cu Europa de Vest. Întreg restul
lumii este de partea noastră sau cam pe-acolo (și tind să-i dau dreptate). După
ce am plecat din biroul său, a trecut pe lângă noi în drum spre mașina sa,
fluturând o jumătate de țigară într-un gest provocator plin de umor
auto-critic.
Netanyahu are de
gând să rămână. Date fiind actualele alternative propuse, am putea chiar,
Doamne ferește, să ajungem să-i ducem dorul.
Articolul poate fi citit în original aici: http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.737394?v=9B123FA0E06EE72A9911651B7268EC4C
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu