duminică, februarie 19, 2017

Cum stați cu conștiința, domnilor doctori?



 Un pacient palestinian suferind de cancer a fost împușcat de soldați în drum spre ultima sa ședință de chimioterapie – și voi, personalul medical al spitalului israelian, ați arătat că nu sunteți diferiți de cei care l-au omorât


                          Părinții lui Mohammed-Aamar Jalad


de Gideon Levy

A zăcut în spitalul vostru timp de trei luni la rând. O parte din timp a fost sedat și conectat la un aparat de ventilație mecanică la terapie intensivă, după care starea i s-a îmbunătățit și a fost transferat la secția de chirurgie. Știați că avea 25 de ani și că avea cancer și că până recent făcuse chimioterapie. Știați și că soldații l-au împușcat în stomac, vătămându-i organele interne. După câte se pare i-ați oferit tratamentul medical corect.

A zăcut în spitalul vostru vreme de trei luni. Niciunul dintre voi nu a fost deranjat de faptul că zăcea în salon, rupt complet de familia sa. Până la urmă, l-ați văzut ieșind treptat din comă, i-ați văzut stomacul sfârtecat. Nu v-ați gândit că merită să își vadă părinții, măcar puțin? O mângâiere pe mână? Măcar un telefon? L-ați văzut când era aproape de moarte, și nici măcar atunci nu merita o astfel de atenție?

Poate v-ați gândit că nu are părinți sau că nu le pasă. V-ați gândit că e în regulă ca un pacient cu cancer, rănit, să treacă prin atât de multe fără cineva lângă el, în afară de soldații sau polițiștii înarmați care i-au păzit salonul? Dar nu i-ați văzut bătrâna mamă venind periodic la spital, epuizată de chinul trecerii prin punctele de control, implorând să fie lăsată să îl vadă măcar pentru câteva clipe, o rugăminte adresată unor urechi surde?

De ce nu v-ați gândit să faceți ceva pentru el? Până la urmă, toate se întâmplau în spitalul vostru, unde sunteți responsabili pentru tot ce are loc. Nu ați văzut? Nu ați auzit? Nu v-a deranjat?

Nu v-a frământat să știți de ce l-au împușcat, de ce l-au împușcat pe acest tânăr pacient bolnav de cancer care se afla în drum spre ultima sa ședință de chimioterapie la un spital din orașul Nablus al Cisiordaniei ocupate? Credeți invențiile soldaților că ar fi încercat să îi atace cu „un ascuțitor de cuțite”? Credeți tot ce vă vinde armata? Poate că nu e treaba voastră. Pur și simplu nu are legătură cu voi, minți înguste ce sunteți.

Nu v-ați gândit că este datoria voastră să îi informați familia despre starea în care se află sau să vorbiți cu părinții despre șansele lui de recuperare? Poate v-ați gândit că din cauză că era palestinian sau din cauză că soldații și poliția v-au spus că e „terorist” nu există oameni cărora să le pese de el, pentru că este un lucru binecunoscut faptul că arabii nu își iubesc copiii așa cum ni-i iubim noi. Ați procedat ca la carte în privința tratamentului medical și la naiba cu restul.

Astea sunt regulile și reglementările, cine sunteți voi să le încălcați, nu? Și unde erau șefii departamentului și ai spitalului? Și ei au fost de acord ca asemenea grozăvie să aibă loc în spitalul lor? Vă mai amintiți jurământul lui Hipocrate?

Și când a murit la sfârșitul săptămânii trecute – nu este clar când și de ce – nu v-ați gândit că este obligația voastră să informați familia, să îi spuneți de ce a murit? Să îi explicați surorii sale, decanul unei grădinițe din Ramallah, circumstanțele morții lui? Și când armata sau poliția i-au luat trupul mort, v-a interesat să știți că țara voastră a păstrat cadavrul pentru încă zece zile, din motive barbare, doar cu scopul de a abuza?

Sâmbătă după amiaza, a fost înmormântat în orașul Tul Karm din Cisiordania. Mohammed-Aamar Jalad, un student bolnav de cancer care a obținut o Carte Verde la o loterie pentru emigrare organizată de guvernul Statelor Unite și care visa la America. Soldații l-au împușcat în stomac în timp ce traversa șoseaua în viteză în drum spre ultima sa ședință de chimioterapie.

Tatăl lui, un legendar instructor auto din Tul Karm și mama sa, care a îndurat luni de zile fără somn, făcându-și griji pentru fiul ei, au acum un mormânt în fața căruia să se prosterneze. Atârnată pe un perete al casei lor se află o fotografie a bunicului familiei, primul soldat din Tul Karm care s-a înrolat în poliția israeliană.

Deci cum stați cu conștiințele, voi, doctori, asistente și personal al serviciilor sociale de la spitalul Beilinson din Petah Tikva, numit și Centrul Medical Rabinic? În afară de un singur medic, dr. Jihad Bishara, care măcar a răspuns întrebărilor părinților neajutorați, nu v-ați deranjat să oferiți ajutor familiei sau pacientului vostru.

Nu v-ați gândit la societatea în care trăiți și la ce fel de medici produce – medici care și-au pierdut umanitatea. Nu sunteți deloc diferiți de soldații care l-au împușcat pe Jalad provocându-i moartea sau de generalii și politicienii care s-au angajat în a specula de pe urma trupului său neînsuflețit.


Niciun comentariu: