luni, februarie 20, 2017

Haideți să vorbim despre soluția unui singur stat în care israelienii și palestinienii sunt egali




de Yousef Munayyer


Aproape că se putea auzi murmurul colectiv din cercurile Washingtonului axate pe politica Orientului Mijlociu când președintele Donald Trump a comentat că se îndepărtează de soluția celor două state, care a fost piesa de rezistență a politicii de pace în ultimii 15 ani.

La prima vedere pare o schimbare dramatică și poate încă un element șocant ce vine din partea unei Case Albe care nu are experiență în chestiunile serioase de politică externă. Dar în realitate, nu este nici atât de dramatică, nici produsul unei neglijențe a unui președinte ignorant.

Scepticismul cu privire la viabilitatea soluției celor două state a fost vocalizat tot mai puternic și consistent de către Administrația anterioară. Apoi, secretarul de stat american John Kerry a declarat că soluția celor două state mai are doi ani, cel mult patru în care poate fi implementată. Președintele Obama a explicat că a permis adoptarea recentei rezoluții a Consiliului de Securitate al U.N. privind ilegalitatea coloniilor israeliene din cauza pericolului în care se află soluția celor două state. Administrația Obama doar punea bazele pentru o acceptare publică a unei situații dictate de realitatea concretă. Faptul că Administrația următoare – a lui Trump – a început discuția despre alternative nu este o boacănă, ci următorul pas logic.

În mod întâmplător, nu avem de-a face întru totul cu o gafă a lui Trump. Casa Albă a dat înapoi față de soluția celor două state într-o declarație cu o noapte înaintea conferinței de presă Trump/Netanyahu și platforma GOP pe 2016 a înlăturat orice referire la ea. Întrebarea este cum arată alternativa unui singur stat?

Ei bine, în ceea ce privește guvernul Israel și pe Benjamin Netanyahu, aceștia vor să păstreze întreg teritoriul. În discuțiile sale cu președintele Trump, Netanyahu a spus că israelienii nu sunt ocupatori în Iudeea, un termen biblic pentru o parte din Cisiordania ocupată. El a afirmat în mod deschis că în orice acord, Israelul va „păstra controlul securității întregii zone la vest de râul Iordan.” Cu alte cuvinte, niciun stat palestinian. Israelul ar accepta numai un stat între râu și mare. Ce drepturi ar avea palestinienii nu este clar, și, pentru Netanyahu, nu este important.

Asemenea idei au fost vehiculate în Israel încă de când acesta a ocupat Cisiordania și Gaza. Unii israelieni doresc să anexeze părți mari ale Cisiordaniei și să îi arunce pe palestinienii neanexați în Iordania, pe care ei îl consideră stat palestinian. Alții vor să anexeze întreg teritoriul și să le dea palestinienilor drepturi limitate dar nu cetățenie. Unii încă vorbesc de anexarea întregii Cisiordanii și oferirea cetățeniei israeliene palestinienilor, crezând că încă ar putea să-și păstreze majoritatea evreiască. Asta, desigur, nu ar include Fâșia Gaza, ale cărei două milioane de palestinieni ar urma să fie aruncate în Egipt sau ar rămâne întemnițate în actuala lor închisoare în aer liber.

Dar ce cred palestinienii despre asta? Ce se întâmplă dacă iordanienii, egiptenii și palestinienii nu sunt de acord? Israelienii care invocă asemenea coșmaruri apartheidice nu s-au oprit niciodată să se gândească la consimțământul palestinienilor și al arabilor. Din moment ce palestinienii nu vor fi niciodată de acord cu o și mai mare deposedare, rămân puține opțiuni: strămutarea forțată, continuarea statu-quo-ului la infinit sau drepturi egale pentru toți. Primele două opțiuni ar trebui să fie inacceptabile pentru toată lumea în secolul 21. Asta înseamnă că rămâne o singură opțiune: egalitate pentru toți.

Aceasta este o realitate greu de acceptat pentru toată lumea. Pentru israelieni, acest lucru înseamnă acceptarea ideii că o democrație evreiască pe pământul Palestinei nu este posibilă. Pentru palestinieni, înseamnă acceptarea ideii că nu este posibilă existența unui stat în mare măsură omogen pentru poporul palestinian. Liderii ambelor comunități trebuie să înceapă să introducă această realitate dură popoarelor lor și făcând asta, să accepte responsabilitatea pentru tot ceea ce s-a pierdut în timp ce s-a mers în direcții greșite.

Întrebările pe care trebuie să ni le punem acum sunt: cum facem din asta o realitate? Cum trebuie să arate compromisurile pe care trebuie să le facă ambele părți? Cum arată procesul de ajungere acolo? Ce imbolduri și ce mijloace de constrângere trebuie folosite pentru a mișca părțile în această direcție? Nu sunt întrebări la care se poate răspunde cu ușurință, parțial pentru că această discuție atât de necesară a fost suprimată atâta vreme de o comunitate politică globală care a refuzat să devieze fie și un centimetru de la dogma celor două state.

Am petrecut nesfârșite ore dezbătând direcția unei linii între nenumăratele colonii și sate. Dar direcțiile pe care trebuie să le explorăm acum mergând înainte sunt cele care trebuie trasate într-un acord politic sau într-o constituție, care să echilibreze aspirațiile colective ale israelienilor și palestinienilor cu respectarea completă a drepturilor umane ale fiecărui popor.

Unii ar putea întreba ce se întâmplă dacă israelienii nu vor fi de acord cu drepturile egale, așa cum palestinienii nu vor fi de acord cu deposedarea. Este o posibilitate. Așa cum albii din sudul Statelor Unite și afrikaanerii erau refractari în a accepta reformarea sistemelor care îi privilegiau cu prețul suferinței altora, niciun grup, inclusiv evreii israelieni, nu se va repezi să accepte o asemenea reformă. Vor trebui constrânși pentru a face această alegere, la fel ca în cazul Africii de Sud, de o comunitate internațională care respinge alternativa apartheidului.

Poate că președintele Trump a fost cel care a deschis ușa pentru această conversație, dar cu siguranță nu el va fi cel care va împinge părțile încotro trebuie să meargă. E puțin probabil ca el să obiecteze față de statu quo. Exact de aceea Netanyahu, care știe acest lucru, îl iubește pe Trump și a pariat la greu pe partidul republican în anii recenți, chiar cu costul politizării relațiilor americano-israeliene. El știe că baza GOP (partidul republican) are o puternică afinitate cu Zionismul, inclusiv xenofobia, nativismul, rasismul și, în multe zone, o credință că statul există pentru a proteja dominanța unui grup etno-religios.

Dar va veni o zi, după Trump. Și după mult mai multe colonii. Poate peste 8 ani sau peste 4 sau mai puțin. Și apoi ce se va întâmpla? Când SUA va ieși din acest moment majoritarianist nebun și se va concentra din nou pe valorile incluziunii și ale egalității care într-adevăr o fac o țară măreață, se va trezi înstrăinată de un Israel care s-a aventurat pe tărâmul periculos al apartheidului.

Poate acela va fi momentul în care conversația începută de Trump se va traduce în acțiune.


Niciun comentariu: