miercuri, februarie 08, 2017

Scandalurile în care este implicat Netanyahu reflectă corupția din inima societății israeliene






de Jonathan Cook

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu se află în pericolul de a fi dat jos, posibil în curând, din cauza a ceea ce pare mai mult decât o pasiune imprudentă pentru țigările cubaneze și șampania roz. În realitate însă, acuzațiile la adresa lui Netanyahu dezvăluie mult mai mult decât defectele sale personale sau înclinația pentru viața de lux. Ele plasează o lumină rară asupra legăturii corupte dintre lumea politică, a afacerilor și a presei din Israel, adâncită de influența perversă a banilor evreiești de peste hotare.

Dintre cele două anchete ale poliției care îl vizează pe Netanyahu (mai sunt unele în curs de pregătire), cea cunoscută sub numele de Cazul 1000, privind cadourile în valoare de sute de mii de dolari primite de prim-ministru de la diverși oameni de afaceri, are șansele cele mai mari de a produce căderea acestuia.

Dar cea de-a doua investigație, Cazul 2000, și relația încă neguroasă dintre cele două cazuri, sunt elementele care expun mai pe larg putreziciunea din inima sistemului politic israelian. Acest al doilea caz este construit în baza unor înregistrări în care Netanyahu complotează cu un magnat media israelian pentru a falsifica articolele din presă în favoarea sa.

Pistele ambelor cazuri sugerează că Netanyahu se poate să se fi amestecat, împreună cu prietenii săi miliardari, în lumea obscură a spionajului internațional.

Țigări și șampanie

Apetitul lui Netanyahu pentru un prânz gratuit este un lucru binecunoscut în Israel încă de la primul său mandat ca prim-ministru la sfârșitul anilor 1990. Atunci, a fost investigat de două ori pentru fraudă, deși în niciun caz nu i s-au adus acuzații. Poliția a descoperit că el împreună cu soția lui, Sara, au strâns multe dintre cadourile pe care le-a primit Bibi în timpul vizitelor de stat. Peste 100 dintre cadouri nu au fost recuperate niciodată.

Clarificările făcute în urmă cu mai bine de 15 ani, ca rezultat al acelor investigații, fac să-i fie greu lui Netanyahu să pretindă acum că nu a înțeles regulile. Potrivit sfatului ministerului justiției în 2001, miniștrii și oficialii de stat nu pot păstra cadouri ce valorează peste 100$ fără a risca să încalce legea israeliană.

Darurile primite de Netanyahu de la unul dintre afaceriștii implicați în Cazul 1000, producătorul de filme hollywoodiene Arnon Milchan, însumează aproximativ 180.000$. Netanyahu a susținut că aceste cadouri, de la țigări la bijuterii, sunt expresia unei prietenii strânse, nu o mită oferită lui ca prim-ministru.

Problema însă, este că Netanyahu i-a întors aceste favoruri folosindu-se de poziția sa de șef al guvernului israelian pentru a face lobby pe lângă John Kerry, fostul secretar de stat american, pentru a-i obține lui Milchan o viză americană pentru 10 ani. Este posibil să fi făcut mai mult, dar vom reveni mai târziu asupra subiectului.

Sub investigație se află și legăturile familiei sale cu un prieten al lui Milchan, miliardarul australian James Packer, care a făcut avere din industria media și a jocurilor de noroc. Packer a împărțit și el cu dărnicie cadouri familiei Netanyahu, mai ales lui Yair, fiul cel mai mare.

În același timp, Packer, care acum este vecin cu familia Netanyahu în orașul Cezareea de pe coasta mediteraneană, a căutat să obțină statut permanent de rezidență și beneficiile enorme de pe urma sistemului de taxe din Israel. Ca non-evreu, Pecker nu ar fi putut să spere să fie răsplătit cu rezidență permanentă. Sunt suspiciuni că Netanyahu ar fi tras niște sfori în numele australianului.

Multe dintre aceste cadouri se pare că nu au fost oferite gratuit. Familia Netanyahu le-ar fi cerut. Indicând că el știa că ar putea exista ceva probleme cu legea, Netanyahu a folosit cuvinte codificate – „foi” pentru țigări și „roz” pentru șampanie – pentru a-și deghiza ordinele către Milchan.

Poliția se pare că este încrezătoare, după ce l-a interogat pe Netanyahu de trei ori ar avea, se pare, destule dovezi pentru a-l pune sub acuzare. Dacă se va întâmpla acest lucru, va exista o presiune uriașă asupra lui Netanyahu pentru a demisiona.

Tipare ale corupției

Oricât ar fi de tulburătoare aceste presupuneri de corupție, Cazul 2000 sugerează că există mai multe legături dubioase între prim-ministru și patronii bogați.

David Ansalem, un aliat politic al lui Netanyahu, observa recent pe Facebook: „În ultimii 30 de ani, niciun prim-ministru nu a fost investigat de poliție.”

Ansalem sugera că legile israeliene privind mita și frauda sunt prea stricte și că pot prinde oricând în ofsaid un politician naiv. Dar este mai probabil ca reversul să fie adevărat: politicienii devin rapid corupți în lupta lor pentru putere. Pe scurt, corupția în Israel este instituționalizată.

Predecesorul lui Netanyahu în funcția de prim-ministru, Ehud Olmert, a fost și el subiectul câtorva anchete și în momentul de față este în închisoare ispășind o pedeapsă pentru fraudă din cauza implicării sale în afaceri imobiliare uriașe în vremea când era primar al Ierusalimului. A fost condamnat și pentru că a primit plicuri cu bani de la un afacerist american, Morris Talansky, în schimbul unor favoruri politice.

Înainte de Olmert, Ariel Sharon s-a aflat în centrul unor investigații în legătură cu niște relații financiare dubioase cu oameni de afaceri, inclusiv magnatul israelian al imobiliarelor David Appel și afaceristul britanic Cyril Kern. Sharon a căzut într-o comă îndelungată și ulterior a decedat înainte ca investigațiile să ducă la o condamnare.

Săptămâna aceasta a fost abandonată o investigație de corupție a liderului opoziției Isaac Herzog, deși contradicțiile din mărturia sa au fost criticate aspru de procurorul general al Israelul. Investigația a dus la punerea sub acuzare a managerului de campanie al lui Herzog.

Tot săptămâna aceasta, un fost rabin-șef al Israelului, Yona Metzger, a fost condamnat pentru mită la trei ani și jumătate de închisoare.

20 de familii super-bogate

Corupția este excesivă parțial din cauza concentrării extreme a bogăției Israelului. Aceasta este o tendință în mare parte din lumea dezvoltată, dar efectele sale sunt accentuate în Israel de dimensiunea mică a economiei. Cercetările arată că nu mai mult de 20 de familii controlează grosul bogăției țării, mai ales în sectoare ca cel imobiliar, al băncilor, al comerțului en detail, al transportului și cel al securității domestice. Se pare că aceste familii foarte bogate se așteaptă să cumpere și influență politică.

Dar există și o combinație a acestor condiții, specifică Israelului, care estompează diferențele dintre personal și instituțional, și care a asigurat înflorirea corupției. Climatul a fost stabilit probabil în 1948, când Israelul a fost întemeiat pe ruinele unei alte societăți. Construirea de către elitele Israelului a unei societăți noi, presupus mai egale, în comunitățile agricole ale chibuțului și moșavului a fost posibilă numai prin furtul integral al pământului și caselor palestiniene. Legea Proprietății Absenților din 1950 a sprijinit o orgie a prădării din partea claselor superioare și de mijloc ale Israelului. Acea cultură fondatoare este greu de eradicat.

Mai mult, societatea puternic militarizată a Israelului descurajează rezistența față de practicile autoritariste. Un sondaj de opinie din 2014 realizat de Institutul Democrației din Israel a descoperit că numai unul din trei evrei israelieni consideră foarte important caracterul democratic al Israelului.

Acest trend este întărit de sanctitatea sectorului securității în Israel, care cuprinde nu doar armata, ci și multe servicii de informații, inclusiv agenția de spionaj Mossad, fabricanții israelieni de arme, securitatea domestică și firmele ce se ocupă cu războiul cibernetic, dar și industrii mai convenționale.

Încrederea în armata israeliană este de 90% și jumătate din publicul israelian crede că serviciile de securitate ar trebui să poată opera împotriva terorismului fără vreo supraveghere juridică, potrivit unui sondaj de anul trecut. Caracterul ascuns al acestui sector – și definiția extinsă a conceptului de „terorism” în Israel – inoculează un consens în favoarea camuflării și un set de valori în care corupția are condiții optime de dezvoltare.

Mecanismele de protecție sunt subminate suplimentar de structura socială fracturată a Israelului – religioși vs. seculari, așkenazi vs. sefarzi, veterani vs. emigranți, liberali vs. coloniști. Tribalismul rezultat creează grupuri de interese opuse căutând favoruri și patronaj, nu răspundere și transparență.

Corupția este mai ales flagrantă în afacerile cu terenuri, atât în Israel, cât și în teritoriile ocupate. În Neghev, în sudul Israelului, de exemplu, bucăți vaste de teritoriu au fost confiscate, adesea de la proprietari beduini care oficial sunt cetățeni ai statului și au fost realocate ca ferme private familiilor evreiești într-un proces de sistematizare netransparent.

Instituționalizarea corupției este evidentă în comportamentul oficialilor din funcțiile de conducere, mai ales în domeniul aplicării legii. Șeful poliției, Roni Alsheikh, și un judecător al Curții Supreme, Noam Sohlberg, amândoi au dosare groase de încălcare a legii, locuind în colonii ilegale în teritoriile ocupate, violând legea internațională.

Chiar mai orbitor este faptul că Avi Cohen, oficialul guvernamental responsabil cu monitorizarea și aplicarea legii sistematizării în Israel, vizându-i îndeosebi pe cetățenii palestinieni, trăiește în colonia-„avanpost” Palgei Mayim din Cisiordania, lucru care violează chiar și legea israeliană, nu doar cea internațională.

Economia din umbră

Dar corupția israeliană este cu bătaie globală.

Fiind un stat evreiesc autodeclarat, unul care în mod oficial privește fiecare evreu din lume ca fiind implicat personal în Israel, s-a dezvoltat o rețea de legături private și financiare netransparente în intenții între oficialii și afacerile evreiești, pe de o parte, și organizații evreiești de peste hotare, donatori, investitori și criminali, de cealaltă parte.

Autoritățile israeliene sunt conștiente că găști criminale cu legături internaționale, adesea în fosta Uniune Sovietică, își reciclează banii în economia israeliană, spălându-i adesea în achiziții de proprietăți. Informații scurse dintr-o cablogramă a ambasadei americane în 2009 avertizau că Israelul se află în pericolul de a deveni „pământul promis” al crimei organizate.

Ziarul Haaretz observa recent că această economie subterană a devenit atât de amplă – cu o circulație anuală de aproximativ 39 de miliarde de dolari – încât Israelul s-ar putea regăsi pe aceeași listă cu Iranul ca „unul dintre principalele state ce finanțează terorismul global.”

O parte din această economie din umbră este autorizată la cel mai înalt nivel. Israelul conferă un statut privilegiat organizațiilor Zioniste internaționale precum Fondul Național Evreiesc (JNF) și Organizația Zionistă Mondială (WZO) care aduc în Israel donații de la evrei din întreaga lume. Aceste organizații „caritabile” se bucură de un statut semi-guvernamental, chiar dacă pot opera în afara legilor Israelului.

Divizia WZO din colonii, de exemplu, pompează în secret bani în coloniile ilegale din Cisiordania, ascunzând banii chiar și de controlorii financiari ai Israelului. Fondurile sunt mutate la modul invizibil, lăsând loc pentru corupție în rândul oficialilor, pe lângă ilegalitatea inerentă a proiectului coloniilor.

Și apoi mai sunt magnații evrei din Statele Unite, Canada, Europa și Australia, care tratează Israelul ca parte din portofoliul lor de investiții filantropice. Printre motivele lor se numără zelul ideologic pentru realizarea Mai Marelui Israel, salvându-și conștiințele nelocuind în Israel sau extinzându-și influența asupra „refugiului sigur” de care ei sau familiile lor ar putea avea nevoie în vremuri de restriște.

Majoritatea politicienilor israelieni se bazează pe finanțatorii evrei de peste hotare. Netanyahu a câștigat întrunirea preelectorală a votanților partidului Likud în 2014 exclusiv cu ajutorul donatorilor străini, toți americani, cu excepția unuia.

Întruchiparea acestei interferențe externe nesănătoase în politicile israeliene este Sheldon Adelson, magnatul american al cazinourilor, care este principalul patron al lui Netanyahu. Adelson a făcut mult mai mult decât să direcționeze donațiile în buzunarele campaniei lui Netanyahu. El a creat un ziar care să îl ajute pe Netanyahu să fie ales și să îl păstreze în funcție.

Israel Hayom, fondat acum 10 ani, este acum cotidianul israelian cu cea mai mare circulație în Israel și local este cunoscut sub numele de Bibi-ton, sau ziarul lui Bibi, cu referire la porecla lui Netanyahu. O investigație recentă a celor de la Haaretz a dezvăluit că Adelson a băgat o sumă astronomică în Israel Hayom – undeva în jur de 190 de milioane de dolari numai în primii șapte ani – pentru a-l ține în viață.

În același timp, Adelson a sponsorizat politicile republicane, inclusiv pe noul ocupant al Casei Albe, Donald Trump, pentru a se asigura că are o influență foarte mare și în Statele Unite. Convertirea bruscă a lui Trump la agenda pro-colonistă a lui Netanyahu a coincis cu nevoia sa pentru sprijinul lui Adelson în campania prezidențială.

Războiul împotriva presei

Adelson și ziarul său se află în centrul problemelor actuale ale lui Netanyahu. Casetele din Cazul 2000 sunt înregistrări audio ale unor conversații între Netanyahu și Arnon Mozes, patronul israelian al grupului de presă Yedioth Ahronoth, care include și ziarul cel mai scump al țării. Nevoia disperată a lui Mozes de a-și salva imperiul media pare să îl fi trimis în brațele lui Netanyahu.

Scopul lui Adelson și al lui Netanyahu când au înființat Israel Hayom în 2007 nu a fost doar de a crea o platformă de propagandă pentru Netanyahu. Era menit și să scoată din afaceri ziarele rivale, mai ales pe Yedioth Ahronoth, scăzându-le profitul de pe urma veniturilor din publicitate. Buzunarele afaceristului american Adelson sunt mult mai adânci ca cele ale afaceristului israelian Mozes.

Aceasta a fost pur și simplu o vendetta din partea lui Netanyahu și a lui Adelson împotriva lui Mozes, pentru că Mozes și-a folosit imperiul media, care odată aproape că deținea monopolul în Israel, pentru a-i vătăma imaginea lui Netanyahu și a-i susține pe rivalii săi politici. Yair Lapid, un fost editorialist la Yedioth, este astăzi liderul partidului Yesh Atid și un potențial rival la funcția de prim-ministru. În trecut a fost susținut puternic de către fostul său ziar.

În înregistrări, Netanyahu și Mozes discută o înțelegere care ar fi garantat proslăvirea lui Netanyahu în grupul media Yedioth iar la schimb Netanyahu ar fi asigurat trecerea legislației pentru a limita circulația lui Israel Hayom și posibil forțarea acestuia să pună un preț de copertă, el fiind un ziar care se distribuia gratuit. Cei doi se pare că au rupt legăturile cu ceva timp înainte de alegerile generale din Israel în martie 2015.

Dacă înțelegerea ar fi reușit, Netanyahu s-ar fi bucurat de un sprijin aproape absolut în media mainstream. Excepția ar fi fost cotidianul liberal și cu o circulație foarte mică, Haaretz.

Însă Netanyahu nu era pregătit să se oprească acolo. După alegerile din 2015, el s-a autonumit și ministru al comunicațiilor așa încât să aibă putere normativă asupra posturilor tv și radio. De atunci, s-a lansat într-un război pentru a intimida două posturi tv comerciale, Channel 2 și 10. Chiar și după ultimele dezvăluiri, el încă rămâne la conducerea ministerului de comunicații.

De la Hollywood la Mossad

Cazurile 1000 și 2000 au cel puțin un personaj în comun. Milchan i-a făcut cadouri extravagante lui Netanyahu de-a lungul multor ani, dar se pare că ar fi acționat și ca intermediar pentru a-i aduce împreuna pe cei doi vechi dușmani, Netanyahu și Mozes. Milchan își are și el o miză financiară în media, deținând acțiuni la postul tv Channel 10.

În plus, Milchan l-a prezentat pe Netanyahu unor afaceriști înțelegători, inclusiv prietenului său, Packer, pentru a discuta preluarea suferindului grup media Yedioth din mâinile lui Mozes. Numai în octombrie anul trecut, a aranjat ca fiul mogulului media Rupert Murdoch, Lachlan, să zboare în Israel preț de o noapte pentru o întâlnire secretă cu Netanyahu.

Milchan se află, fără îndoială, în centrul vieții obscure a puterii și a finanțelor care corupe viața publică în Israel. Nu doar că Milchan este un personaj hollywoodian foarte influent, producând peste 100 de filme, dar a recunoscut și că este un fost agent Mossad. El și-a folosit legăturile de la Hollywood pentru a ajuta la încheierea unor afaceri legate de arme și pentru a asigura contribuții la programul armelor nucleare al Israelului.

Nu putem să nu ne întrebăm dacă Milchan nu cumva a fost plasat în cariera sa de la Hollywood ca o acoperire pentru activitățile sale de agent al Mossadului. Dar Milchan, se pare, încă exercită influență în lumea crepusculară a securității israeliene.

Yossi Cohen a fost numit directorul Mossadului în urmă cu un an, după ce un comitet guvernamental de validare a admis că nu are legături personale cu Netanyahu. Dar Cohen a uitat să menționeze că este extrem de apropiat de prietenii ambițioși ai lui Netanyahu – conexiuni ce sunt investigate acum.

Milchan a înființat o firmă de securitate în 2008, intitulată Blue Sky Internațional, împănată cu veterani ai securității israeliene. Packer a devenit în curând membru. Aceștia au dezvoltat relații apropiate cu Yossi Cohen, mai întâi în timp ce era un oficial important al Mossadului și ulterior când a fost ales în fruntea consiliului național de securitate al Israelului.

Înainte ca Yossi Cohen să fie numit director al Mossadului în decembrie 2015, Milchan și Packer au sperat să îl poată recruta în operațiunile lor privind securitatea cibernetică. Cohen a primit mai multe cadouri din partea lui Packer, într-o violare a legilor israeliene, inclusiv un sejur la unul dintre hotelurile sale de lux.

O sursa discutând cu Haaretz a spus că Blue Sky „avea mai mult de o singură linie directă” spre Netanyahu. „Îl scoteau aproape de oriunde, oricând, cu orice ocazie.”

Potrivit analistului militar al Haaretz, Amir Oren, noile dezvăluiri ridică semne de întrebare dacă Milchan și Packer i-au forțat mâna lui Netanyahu pentru a-l catapulta pe Cohen în funcția de director al Mossadului în defavoarea candidatului preferat. În schimb, se poate ca Packer să fi sperat ca Yossi Cohen să autorizeze o rezidență israeliană excepțională pentru el, clasificându-l ca pe o achiziție de securitate.

Dincolo de asta, nu putem decât să speculăm în legătură cu felul în care obligația lui Cohen față de Milchan, Packer și Netanyahu se poate să îi fi influențat deciziile ca director al Mossadului. Au trecut numai câțiva ani de când fostul șef al Mossadului, Meir Dagan, se spune că s-ar fi luptat frenetic cu Netanyahu pentru a-l opri să lanseze un atac militar asupra Iranului.

Acuzarea se mișcă greu

Este neclar pentru moment dacă dezvăluirile se apropie de sfârșit sau vor duce și mai adânc în iadurile gemene ale corupției financiare și securității din Israel. Dar ceea ce a apărut până acum ar trebui să fie suficient pentru a-l termina pe Netanyahu ca prim-ministru. Dacă acest lucru se va întâmpla sau nu depinde de cât de compromis este sistemul juridic israelian. Procurorul general Avichai Mendelblit a fost numit de Netanyahu și este și un aliat politic al său. Se pare că tărăgănează lucrurile cât se poate de mult pentru a încetini ancheta politiei, dacă nu chiar pentru a o sabota.

Dar greutatea dovezilor pare să fie copleșitoare. Așa cum observa analistul politic Yossi Verter: „Nu se poate ca un comisar al poliției...numit [de Netanyahu] și un procuror general prudent care în trecut a făcut parte din cercul său apropiat și a fost unul dintre loialiștii săi, să îl treacă prin cele șapte cercuri ale infernului dacă nu ar fi convinși că există o bază solidă pentru acuzare și condamnare.”

Următoarea întrebare pentru Netanyahu este dacă va demisiona în cazul în care va fi acuzat. Ar trebui să o facă, dacă e să ne luăm după exemplul lui Olmert. Dar oficialii săi citează o decizie judecătorească din 1993 a Curții Supreme care îi permite unui ministru al cabinetului aflat sub acuzare să își păstreze funcția. Oricum, se prea poate ca judecătorii să ezite să dea afară un prim-ministru în funcție.

Probabil că opinia publică va fi decisivă în această privință. Un sondaj recent arată că puțini israelieni cred că Netanyahu este nevinovat de aceste alegații. În jur de 54% cred că prim-ministrul a încălcat legea, în timp ce numai 28% îl cred nevinovat. Opiniile sunt împărțite însă, atunci când se pune problema demisionării sale.

Ce urmează?

Dacă experiența trecutului ne poate servi ca reper, Netanyahu va încerca să își atragă opinia publică de partea sa amplificând fricțiunile cu palestinienii și exploatând arena internațională, mai ales relațiile sale cu administrația Trump. Ne putem aștepta să îl încurajeze pe Trump măcar să se poziționeze mai strident față de Iran.

Totuși, majoritatea observatorilor presupun că Netanyahu este terminat – și că pur și simplu e o chestiune legată de când se va întâmpla asta. Analiștii israelieni spun că cel mai probabil va fi acuzat spre sfârșitul primăverii, după care vor veni alegerile din toamnă.

În această etapă, niciunul dintre rivalii săi politici nu dorește să fie văzut înjunghiindu-l în spate pe Netanyahu. Majoritatea păstrează tăcerea. Dar în culise, liderii politici se grăbesc să formeze noi alianțe și să extragă concesii politice în timp ce Netanyahu este rănit.

Naftali Bennett, liderul coloniștilor, forțează cu agresivitate anexarea coloniei Ma’ale Adumim, o mare colonie localizată strategic aproape de Ierusalim, ca preludiu la anexarea altor părți din Cisiordania.

Cine ar putea să-i urmeze lui Netanyahu? Yair Lapid, de la partidul de centru-dreapta Yesh Atid, se află în fruntea sondajelor, dar asta ar putea reflecta parțial dezordinea din partidul lui Netanyahu, Likud. Semnalând cam unde duc curentele mai adânci din societatea israeliană, un sondaj Maariv de săptămâna trecută dezvăluia că liderul coloniștilor Naftali Bennett ar câștiga alegerile dacă ar fi la conducerea partidului Likud.

Netanyahu are nevoie acum de ajutorul tuturor prietenilor săi puternici pe care îi poate controla. Cel mai mare aliat al său, magnatul american al cazinourilor, Sheldon Adelson, este posibil să nu se afle printre ei. După dezvăluirile că Netanyahu conspira împreună cu Mozes împotriva sa, Adelson a redus circulația ziarului Israel Hayom și se pare că publicația nu mai scrie atât de favorabil despre familia Netanyahu.

Aceasta s-ar putea dovedi ca fiind ultima picătură, pecetluind soarta lui Netanyahu.


Niciun comentariu: