Un palestinian stătea nemișcat la un punct de control. De ce l-au împușcat mortal trupele israeliene?

                                 Mama lui Nidal Mahdawi

de Gideon Levy

Casa mamei lui Nidal Mahdawi – unde a crescut și unde se întorcea de fiecare dată când boala sa mintală se agrava – arată ca ceva între un depozit și o groapă de gunoaie. E greu de știut cum arată pe dinăuntru; sora lui Nidal, bolnavă de cancer, stă înăuntru întinsă pe pat și mama nu le permite vizitatorilor să intre.

Așa că stăm pe niște scaune de plastic murdare și rupte în curtea neîngrijită a casei din cartierul Shweika a Tul Karmului, în Cisiordania, la est de Netania. Grămezi de gunoaie și rămășițe de mâncare sunt aruncate pe jos; e plin de sticle goale, din plastic, unele plutind în bălți noroioase. Un deșert. O cărare ce duce spre casă trece și ea printre movilițe de deșeuri pe care nu le va ridica nimeni, niciodată. Cineva a scris cuvântul „Allah” cu roșu pe cactusul ce se află vizavi de structura numită casă.

Rochia tradițională a mamei este pătată și câțiva dinți din față îi lipsesc. Își deplânge soarta: soțul ei a murit din cauze naturale la vârsta de 46 de ani, acum aproximativ 20 de ani, și acum fiul ei a fost ucis de soldații israelieni, la 44.

Aceasta este Naima Mahdawi, 67, văduvă, mamă a cinci fii și două fiice, pe care practic a trebuit să îi crească singură. Singurul venit al Naimăi vine din culesul diferitelor plante comestibile ce cresc pe câmpurile de lângă casa ei, pe care le vinde apoi la piață. Aceasta este casa ei, într-o secțiune pauperizată a Tul Karmului care era cunoscută drept centrul garajelor unde se dezmembrează mașinile furate pentru a fi vândute piesă cu piesă, un cimitir al mașinilor furate.

Șoferii care trec pe lângă drumul murdar ce urcă ne aruncă priviri ostile din cauza plăcuțelor de înmatriculare israeliene. Atmosfera mustește de suspiciune. Naima sosește acasă cu fiul său Mahmoud, 37 de ani, un vopsitor de mașini care până recent a muncit în Israel; acum, după ce soldații i-au ucis fratele, permisul de muncă i-a fost revocat, ca și cele ale tuturor fraților și verișorilor săi – procedura standard după fiecare atac terorist sau tentativă de atac.

Dar ce fel de atac a avut loc în după amiaza zilei de 17 ianuarie? Videoclipul postat imediat după eveniment este șocant, dar nu întru totul clar. 

Se vede un bărbat stând lângă cuburile mari de beton la un punct militar de control. Pare să fi prins rădăcini în acel loc, ca și când ar fi împietrit de frică. Soldații IDF strigă tot felul de ordine neclare către el – cineva țipă în arabă: „Pleacă!” – și apoi încep să tragă înspre el, în timp ce bărbatul continuă să stea acolo, nemișcat, lângă cuburi, nepărând să pună în pericol pe cineva, mai jos de turnul de control blindat al cărui proiector luminează perimetrul.

Un șir de mașini așteaptă pe margine. După ce se trag focuri de armă înspre el, bărbatul începe să meargă spre soldații care îl înconjoară din toate părțile; la început pășește încet, dar pe măsură ce împușcăturile se intensifică, își iuțește pasul, apoi o ia la fugă. În clip arată ca și când ar fi fost disperat să scape de împușcături, mai mult ca un animal prins într-o capcană decât ca un terorist ce intenționează să atace soldații. Apoi se prăbușește la pământ, tăvălindu-se în sângele propriu.

Ce este clar e că soldații l-au împușcat și l-au ucis pe Nidal Mahdawi, un palestinian de 44 de ani, cu dizabilități mentale, care până recent a fost un rezident al Israelului și ai cărui copii și soție sunt israelieni și trăiesc în interiorul Liniei Verzi de demarcație. Toată povestea s-a întâmplat la punctul de control 104, pe care palestinienii îl numesc punctul de control Netania, lângă Tul Karm.

Nidal Mahdawi s-a născut în 1972. În 1997, s-a căsătorit cu Holod Ayat, din orașul arab israelian Baka al-Garbiyeh. Cuplul a rămas acolo și a avut un fiu și trei fiice, cel mai mic copil având 12 ani și cel mai mare 17. La un an după căsătorie, Nidal a primit un card de identitate albastru care îl făcea rezident al Israelului: la vremea aceea, palestinienii din teritoriile ocupate încă se putea califica pentru rezidența în Israel sub reglementările unificării familiei. (n.t. acum acest lucru nu se mai poate, un palestinian din teritoriile ocupate – Cisiordania, Gaza – nu se poate căsători cu un alt cetățean palestinian ce trăiește în Israel sau se pot căsători, dar nu pot locui împreună în Israel). Nidal lucra într-un atelier auto în Baka al-Garbiyeh. De sărbători familia o vizita pe mama lui Nidal și pe frații și surorile lui în Shweika.

La un moment dat, cu mai mult de zece ani în urmă, Nidal a început să aibă accese de violență și crize de furie. Cu timpul, starea i s-a înrăutățit; în urmă cu câțiva ani, soția a înaintat poliției o plângere împotriva lui. A fost condamnat pentru comportament violent față de soția sa și a petrecut un an la închisoare. Starea lui nu s-a îmbunătățit și apoi s-a întors acasă. Cu aproximativ două luni înainte să fie ucis, soția sa a vrut să-l interneze la centrul pentru sănătate mintală Sha’ar Menashe, lângă Hadera. El a preferat să meargă acasă la mama sa și să caute refugiu acolo. Așa s-a întâmplat de Nidal s-a reîntors în casa copilăriei sale cu câteva săptămâni înainte să fie omorât.

Între timp, cardul de identitate israelian i-a expirat și i s-a refuzat permisiunea de a trăi în Israel. I-a spus fratelui său că avea să se ocupe de asta – era doar o problemă de birocrație, a spus Nidal. Fratele său spune că în ziua în care a murit, Nidal a încercat să intre în Israel pentru a-și vedea familia. Soldații i-au spus că nu are permis de intrare.

Cu câteva săptămâni înainte de incident, mama sa l-a rugat pe Nidal să viziteze mormântul tatălui său și al altor rude din cimitirul Tul Karmului. Așa că a început să meargă pe la cimitir o dată la câteva zile.

Pe 17 ianuarie, devreme, Naima își amintește că a auzit un zgomot ciudat în stradă: Nidal arunca cu pietre în stâlpul electric de lângă casă. I-a spus mamei că se duce la cimitir. Nu l-a mai văzut niciodată.

Nu știm de ce, în timpul ultimelor zile ale vieții sale, Nidal nu și-a mai luat medicamentația obișnuită. O lua de 10 ani, spune mama lui acum, adăugând că atunci când a oprit-o a devenit și mai irascibil și agresiv ca de obicei.

Acum Naima ține două fotografii decolorate într-o punguță brodată pe care o poartă cu ea: fotografia de pașaport a soțului ei și acum pe cea a fiului său care a fost ucis. Sărută cu mândria poza lui Nidal, de mai multe ori, și apoi izbucnește în lacrimi. „Mă alinta spunându-mi ‘Nana’”, suspină Naima.

În seara zilei de 17 ianuarie, vecinii i-au spus că fiul ei a fost ucis la punctul de control. La început a refuzat să creadă, dar apoi și rudele au venit cu aceleași vești amare. Acum ea îi învinovățește familia pentru moartea sa: l-au abandonat și nu au avut grijă de tratamentul lui – și din cauza lor a fost omorât.

„Nimeni nu s-a ocupat de problemele lui”, spune Naima pe un ton acuzator. Încă nu are idee ce s-a întâmplat la punctul de control; tot ce știe este că Nidal a fost împușcat de soldații IDF.

Materialul filmat arată că Nidal ar fi putut fi arestat fără să fie împușcat, cu siguranță fără să fie omorât, spune Abdulkarim Sadi, un investigator de teren al organizației pentru drepturile omului B’Tselem. Într-adevăr, nu este clar de ce au început să tragă soldații în timp ce el stătea încremenit ca o statuie lângă cuburile de beton. „Era departe de soldați”, spune fratele lui Nidal, Mahmoud, în ebraica sa stricată de muncitor.

Numai pe 27 ianuarie a fost returnat cadavrul lui Nidal și familia a putut să-l înmormânteze în Tul Karm, în condiții limitate, impuse de Israel.

Săptămâna aceasta, purtătorul de cuvânt al IDF-ului a dat o declarație ca răspuns unor întrebări adresate de Haaretz despre rezultatul investigației: „Ancheta arată că pe data de 17 ianuarie 2017, la ‘punctul de trecere 104,’ Nidal Mahdawi a alergat cu un cuțit înspre soldații IDF care se aflau acolo și a încercat să îi înjunghie. Forțele armate au răspuns cu procedura standard de arestare a suspectului, la finalul căreia acesta a fost împușcat pentru a se elimina pericolul pe care îl reprezenta. Ca rezultat al focurilor de armă, Mahdawi a fost ucis.”

Văduva lui Nidal și cei patru copii au participat la înmormântare și apoi s-au întors imediat la Baka al-Garbiyeh. Familia este distrusă. Mama lui Nidal nu și-a văzut nora decât o dată, de atunci, în Tul Karm. A vrut să depună o cerere pentru ca fiul ei să fie recunoscut în mod oficial ca shahid – martir pentru cauză – la birourile Autorității Palestiniene, posibil pentru a primi alocația oferită familiilor martirilor. I s-a spus însă că și nora ei trebuie să depună o cerere. Încă nu a încheiat procesul: mai trebuie furnizate niște documente înainte ca Nidal Mahdawi să poată fi declarat martir al Palestinei.

http://www.haaretz.com/israel-news/.premium-1.773456?utm_source=smartfocus&utm_medium=email&utm_content=israel-news%2F.premium-1.773456&utm_campaign=Gideon+Levy&utm_term=20170223-21%3A57&writerAlerts=true