marți, martie 07, 2017

Coloniștii au câștigat bătălia, dar războiul nu s-a sfârșit





de Gideon Levy


Nu e un lucru nou și nu are de gând să se amelioreze: se știe prea bine că stânga Zionistă se minte singură. De la „fuga arabilor” în 1948 la „refluxul proiectului coloniilor”, după cum spune titlul ebraic al editorialului semnat de Shaul Arieli, această stângă face tot ce poate pentru a se simți bine cu ea însăși. Aruncă zahăr pudră peste realitate, o înmoaie în miere și se autoiluzionează că scuipatul e ploaie – ah, cât de frumoasă ești, tu , stângă Zionistă!

Acum vine vestea despre moartea proiectului coloniilor. De mult nu am văzut un anunț mai fals decât ăsta. Este menit a insufla viață într-un corp mort – cadavrul stângii Zioniste. Dar aceste anunțuri premature nu vor învia mortul.

În 1948, aceeași stângă Zionistă ne-a învățat că toți arabii au fugit, că a fost permisibil să îi împiedicăm prin forță să se reîntoarcă și că nu a avut loc nicio purificare etnică. După aceea, ne-a spus că guvernul militar din Galileea și zona Micului Triunghi al orașelor arabe (n.t. o aglomerare de orașe și sate arabe israeliene adiacente Liniei Verzi – linia de demarcație stabilită în 1949 de armata Israelului și cele arabe, după războiul din 1948 și care a delimitat statul Israel până la războiul de șase zile din 1967) erau elemente esențiale pentru siguranța noastră.

În 1967, ne-a spus că teritoriile aveau să fie „fise pentru negocieri” și că ocupația lor era strict temporară. După aceea, stânga Zionistă a proclamat că aceste colonii erau esențiale pentru securitatea noastră; că taberele de muncă, arheologia, gardienii și rezervele naturale, toate erau temporare.

Apoi ne-a spus că ocupația era o iluminare, așa cum armata noastră era un model de puritate a armelor și că, oricum, am fost forțați să impunem această ocupație împotriva voinței noastre. Și că este posibil ca statul să fie și evreiesc și democratic. Toate acestea au venit de la stânga Zionistă.

De asemenea, a învățat Israelul că nu are un partener de pace și că singurul lucru la care visează și pe care îl speră această țară este pacea. Și, în tot acest timp, stânga murea încet și coloniile se înmulțeau. Iar acum vine Arieli, încercând să încurajeze resturile taberei: nu e nimic îngrijorător, coloniile se află în declin.

Arieli anunță moartea coloniilor în ciuda a sute de mii de coloniști – nu mai puțin de 800.000, inclusiv în Ierusalimul de Est, potrivit unei estimări – care beneficiază de o legitimitate completă în interiorul Israelului și al Liniei Verzi (granițele de dinainte de 1967) care a fost ștearsă; cu reprezentanții lor poziționați în centrul puterii politice din Israel; cu tumori secundare răspândite în întregul sistem nervos central al guvernului și al societății noastre; cu cel mai de dreapta guvern din istoria Israelului și o stângă, care, într-o zi în mod special bună, o zi activă, e afundată până peste cap în noroiul unui acord istoric de cooperare și întrajutorare reciprocă între membrii laburiști ai parlamentului Shelly Yacimovitch și Eitan Cabel.

Înmormântarea va avea loc în curând. De mult nu am mai transformat dorințele în realitate cu atâta ușurință.

Arieli, un respectat expert al hărților și statisticilor ocupației, un editorialist și un conferențiar căutat, a descoperit că principala sursă a creșterii numărului de coloniști este mișcarea coloniștilor ultra-ortodocși – un semn încurajator în viziunea sa, din moment ce aceștia sunt programați a fi anexați – și că ritmul creșterii numărului coloniștilor s-a încetinit.

Sigur, și asta ar putea fi o veste bună, dar Arieli, absorbit de tabelele sale, nu a prea avut timp să își scoată nasul din ele și să se uite la realitatea din jurul lui. Exact așa cum este absolut convins că este posibilă stabilirea unui stat palestinian, păstrând, în același timp, majoritatea coloniștilor acolo unde se află – o altă iluzie pe care îi place stângii Zioniste s-o răspândească – el crede că dacă expansiunea lor s-ar opri, proiectul lor ar fi mort.

Dar, în contrast cu această extincție aparentă, există o moarte reală, care a fost declarată de mult. Prin contrast cu „muribunzii” coloniști, există un grup fatal bolnav, care, de multă vreme, nu are nimic de spus în afara unor sloganuri – ca dovadă, a se vedea „planul în 10 puncte” al președintelui Uniunii Zioniste Isaac Herzog sau nimicnicia președintelui Yesh Atid, Yair Lapid.

Poate că expansiunea coloniștilor este mai lentă, dar ei controlează statul ca niciodată. Au câștigat printr-o victorie răsunătoare. S-au ridicat pentru a împiedica stabilirea unui stat palestinian și au izbândit dincolo de orice așteptări – în parte mulțumită sprijinului stângii Zioniste.

A venit vremea să recunoaștem acest lucru. Nu e un îndemn la și mai multă deprimare și disperare de partea stângii, ci la o recunoaștere lucidă a realității, pentru că numai așa se va putea îmbarca pentru o altă bătălie.

În noua luptă, nu va fi posibilă continuarea vorbirii limbajului de ieri. E mort. Avem nevoie de un limbaj adaptat la realitate: limbajul drepturilor egale pentru toată lumea. Nu există alternativă în afara stabilirii unei democrații în statul unic ce a fost întemeiat acum 50 de ani și pentru al cărui sistem de guvernare trebuie să ne luptăm acum.

Așa că, rapoartele morții coloniilor sunt premature. Coloniștii au câștigat bătălia, dar nu și războiul (încă).


http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.775233

Niciun comentariu: