sâmbătă, martie 04, 2017

Israelul și putredul suflet al Vestului





de John Wight


Sufletul putred al sistemului politic vestic nu este niciodată mai expus decât atunci când vine vorba de problema Palestinei. Aici ne lovim de ipocrizia, standardele duble și lașitatea politică în forma lor cea mai extremă.

E suficient de rău că palestinienii au fost siliți să îndure negarea lungă de decenii a drepturilor lor umane, naturale și naționale, dar nedreptatea suferită de ei este adâncită de zece ori mai mult prin complicitatea Vestului la contestarea statului lor legitim de popor oprimat luptându-se împotriva unui opresor crud și răzbunător. Dezbrăcată de toate zorzoanele și de confuzia căreia i s-a permis să distorsioneze contururile luptei acestui popor, iată rădăcina problemei și a suferinței biblice ce a izvorât și continuă să izvorască din ea.

Acest conflict nu este și nu a fost vreodată despre dreptul Israelului de a exista sau despre securitatea sa. Nu este și nu a fost despre Hamas sau Carta sa. Nu este nici măcar despre soluția a două state sau a unui singur stat – cel puțin nu mai este. Este despre unde ne poziționăm, de partea poporului oprimat sau de partea opresorului.

În această privință trebuie să îi mulțumim lui Malcom X pentru că a curățat rahatul din ochii noștri: „Dacă nu sunteți suficient de atenți, ziarele vor avea grijă să vă facă să îi urâți pe cei oprimați și să-i iubiți pe autorii oprimării.”

Nu fiți naivi, mass-media mainstream știe exact ce se întâmplă în Palestina și este foarte conștientă de rădăcina problemei. Și totuși, continuă să îi ofere Israelului sprijinul devotat și neșovăitor. Mai mult, îngenunchează la picioarele acestui stat al apartheidului.

Actele disperate de violență care erup uneori în Ierusalim și de-a lungul Cisiordaniei ocupate – în general sub forma înjunghierilor haotice și a actelor de violență față de orice israelian oriunde – nu denotă răutate din partea celor responsabili; asemenea acte deznădăjduite relevă dimensiunea disperării pe care au îndurat-o și continuă să o îndure palestinienii ca rezultat direct al oprimării lor. Este un răspuns extrem dar de înțeles la negarea brutală a demnității lor, a drepturilor lor, a umanității lor din partea unor oameni care nu i-au privit niciodată ca pe altceva în afara unei muște în laptele purului lor stat etno și religio-centric, care trebuie strivită și strivită mereu.

Cruzimea excesivă, sistemică și sistematică îndurată de un întreg popor urmează logica sfruntată a campaniei de purificare etnică ce a dat naștere Israelului în 1948. Descrie o boală morală care, la drept vorbind, s-a acutizat tot mai mult în deceniile care au urmat.

O a treia Intifadă este dovada incontestabilă a eșecului abject al comunității internaționale de a impune un acord just pentru un popor a cărui abandonare este o crimă, condamnat la o soartă asemănătoare cu cea a aborigenilor australieni sau a nativilor americani, de la care se așteaptă, în cel mai bun caz, să își trăiască viața într-o rezervație.

Refuzul încăpățânat al palestinienilor de a accepta o asemenea soartă, chiar în fața presiunii brutale și insistente de a-i face să cedeze, descrie un nivel herculean al tenacității susținute. Iar dacă rezistența lor a fost urâtă, este nimic prin comparație cu oprimarea care i-a dat naștere.

Închisoarea încarcerează și gardienii, la fel cum îi încarcerează pe prizonieri, iar lanțurile care încătușează palestinienii încătușează și israelienii. Nu există nici măcar un minut în orice zi, în care cuvântul Palestina sau palestinian să nu le pătrundă conștiența – deși, din nefericire, nu și conștiința, în cazul majorității – reamintindu-le de un popor care rămâne neîngenuncheat, în ciuda pauperizării sale, la doar câteva mile distanță de belșugul pe care israelienii nu îl prețuiesc cum se cuvine, pe îl iau drept un bun care li se cuvine indiscutabil. Ura față de celălalt este slujnica urii de sine, cu Israelul ca exemplu al felului în care proiectarea urii la nivel național corodează însăși fundația națiunii.

Terorism și terorist sunt termenii cei mai influențați de opiniile personale, existenți în limbajul nostru de astăzi. Îi folosim pentru a identifica violența celor pe care îi ocărâm și a căror cauză ni se pare nedemnă de prețuirea noastră și nedreaptă. Ca atare, nu există terorist palestinian sau terorism palestinian. Ce există, și există din abundență, este disperare și deznădejde palestiniană. Atacurile direcționate către civilii israelieni sunt un lucru crâncen; totuși, pentru un popor căruia i s-a negat în mod constant propria-i umanitate, aceste atacuri au devenit unicul lucru care i-a mai rămas pentru a atrage atenția comunității internaționale a cărei tăcere este o armă mortală în mâinile opresorului lui.

Mișcarea de boicotare (BDS) este cea mai puternică și eficientă armă din arsenalul solidarității internaționale cu palestinienii. De la începuturile sale mărunte și marginale în 2005, BDS a crescut exponențial până în punctul în care acum trezește frica în sânul Israelului și este singura ancoră de salvare de care se pot agăța oamenii din Gaza și din Cisiordania. Amploarea și eficiența sa continuă sunt, astfel, condiții nenegociabile a luptei împotriva intransigenței Israelului și a ipocriziei Vestului, fără de care statu-quo-ului i s-ar fi pus sfârșit cu mult timp în urmă.

Am depășit etapa în care obiectivitatea este un răspuns acceptabil la apartheid, epurare etnică și la monumentul nedreptății ridicat în numele excepționalismului. Cauza poporului palestinian este cauza umanității din timpurile noastre.


Niciun comentariu: