joi, martie 02, 2017

Măcar mi-am găsit rabinul



           Rabinul Yaakov Shapiro (stânga) și Gilad Atzmon (dreapta)



de Gilad Atzmon

Teama de înțelepciune este una dintre caracteristicile importante ale mișcării de solidaritate cu Palestina. Mă trezesc adesea consternat de indignarea manifestată de entuziaștii solidarității față de mințile creative, intelectuali, gânditori și înțelepciune în general. Dar mișcarea de solidaritate este consecventă, coerentă și determinată măcar pe un singur front – este unită în lupta sa împotriva „antisemitismului.” Deloc surprinzător, având în vedere că mișcarea este de mult dominată de organizațiile progresiste evreiești și finanțată de Zioniști liberali precum George Soros și societatea sa deschisă.

Pe măsură ce mulți dintre noi învață să accepte că mișcarea de solidaritate cu Palestina a fost redusă, în principal, la un aparat al opoziției controlate, este reconfortant de aflat că palestinienii în general și Hamas în particular sunt mai hotărâți ca oricând să lupte împotriva Israelului și să pună capăt suferinței lor. Tot mai mulți suporteri din cadrul mișcării de solidaritate se trezesc și înțeleg transformarea camuflată ce are loc în interiorul mișcării. Din ce în ce mai mult, vocile disidente înțeleg că discursul solidarității a luat o turnură nefericită. Ele detectează iudeocentrismul problematic inclus în politicile progresiste evreiești. De fapt, mulți dintre noi au observat că, mai ales după ultimele alegeri din Israel, în timp ce Benjamin Netanyahu și aliații săi vorbesc tot mai deschis despre realitatea statului evreiesc, prietenii noștri imaginari de la Mondoweiss, Jewish Voice for Peace și PSC încă interzic orice încercare de a discuta cultura evreiască ce acționează ca motor al statului evreiesc. Sper ca într-o zi acest clan al avocaților păcii să își vină în fire, dar nu am așteptări prea mari.

O vreme, am susținut că spre deosebire de discursul progresist evreiesc duplicitar, opoziția ortodoxiei evreiești față de Zionism este cea care întruchipează singura atitudine colectivă etică, principială, evreiască împotriva Zionismului și a răului israelian.

Acum o săptămână, l-am cunoscut pe însuflețitorul rabin Yaakov Shapiro într-un restaurant cușer din Manhattan. Întâlnirea a fost aranjată de bunul meu prieten Tom Kiely de la radio New York care ni s-a alăturat. (Vă rog să luați aminte că alegerea unui restaurant cușer nu mi-a aparținut. De aproape 20 de ani țin o dietă foarte strictă – practic, mănânc „orice mai puțin cușer.”) De data aceasta a trebuit să fac un compromis și să mănânc castraveți murați din Brooklyn și humus instant în stil israelian. De dragul păcii, am fost dispus să îmi compromit cele mai prețioase reguli culinare.

Am fost încântat să descopăr că rabinul Shapiro era familiarizat cu gândirea mea. Citise The Wandering Who. Era perfect conștient de critica mea la adresa evreicității. Gândurile noastre privind situația erau cam pe aceeași linie. Erudiția sa era desăvârșită și sinceră, argumentele sale perspicace și terminologia sa, transparentă. Această combinație este rar întâlnită în cadrul discursului solidarității instituționale.

Rabinului Shapiro nu îi place Zionismul și nu doar din cauza crimelor comise în numele său de cei care își zic evrei. El se vede, pe bună dreptate, atât pe sine cât și pe comunitatea sa, ca pe o victimă a „furtului de identitate.” Într-o anumită etapă a istoriei evreiești recente, un grup de oameni (evrei asimilați seculari) s-au rebranduit ca „evrei” pe spinarea celor care au fost evrei și au fost recunoscuți astfel, de-a lungul istoriei lor vaste (evreii Torei).

Rabinul Shapiro este un oponent al Zionismului. Dar spre deosebire de banala stângă evreiască din „diaspora” care îl condamnă pe Netanyahu sau politica israeliană „din poziția de evrei” în timp ce ignoră faptul că o asemenea dezaprobare de fapt reafirmă legitimitatea Israelului ca stat evreiesc (dacă X este îndreptățit să critice statul evreiesc doar pentru că X este evreu, atunci însăși critica lui X afirmă Israelul ca statul evreiesc), rabinul Shapiro protestează împotriva mandatului auto-proclamat al Israelului de a reprezenta evreii. În loc să cadă în obișnuita capcană excepționalistă etnocentrică evreiască atât de simptomatică atât pentru evreii Zioniști cât și pentru evreii așa-zis „anti”, rabinul Shapiro se definește ca cetățean american de religie evreiască. Nu pretinde vreun privilegiu când merge în Israel sau în orice alt stat. Se opune Israelului nu doar pentru că devalizează Palestina de decenii, ci și pentru că le-a răpit evreilor adevăratul lor cămin istoric, Tora.

Am precizat pentru rabinul Shapiro că Zionismul nu era singur. Cam în același timp în care Zionismul încerca să dezrădăcineze evreul, bolșevicii își făceau planurile finale pentru a transforma poporul rus într-un colectiv socialist, iar în Turcia, Imperiul Otoman a fost preluat de o nouă ideologie determinată să îi dezrădăcineze cultura și moștenirea, în slujba occidentalizării naționaliste, seculare. Pe măsură ce Zionismul devenea tot mai popular în rândul evreilor din Europa și Vest, școala de la Frankfurt își forja doctrina dezrădăcinării global-marxiste și Wilhelm Reich a decis că o revoluție sexuală ar putea salva clasa muncitoare de la „conservatorismul său reacționar în masă.”

Până la sfârșitul mileniului, nu mai rămăsese mare lucru din moștenirea vestică ateniană. Oprimați și abuzați de tirania corectitudinii politice impusă de vânzătorii politicilor identitare, cetățenii vestici au fost transformați în niște consumatori subordonați, lipsiți de voce. Bolșevismul, școala de la Frankfurt și Wilhelm Reich sunt considerate de un număr tot mai mare de cărturari niște ideologii asociate cu gândirea seculară evreiască. Interesant, un număr din ce în ce mai mare de academicieni turci sunt acum convinși că Junii Turci și chiar Kemal Atatürk, erau de fapt evrei convertiți și adepți ai falsului mesia evreiesc rabinul Sabbatai Zevi. Rabinul Shapiro nu a fost surprins de gândurile mele. Era perfect conștient de istoria și filosofia pe care o exprimam. Nu a fost iritat de sugestia mea că asaltul Zionist asupra adepților Torei era doar un simptom al unei transformări ideologice seculare evreiești mult mai mari. Un intelectual veritabil, rabinul Shapiro mi-a indicat niște studii academice comparative ale revoluției turcești și nașterii Zionismului. Am plecat acasă cu un gând clar – spre deosebire de stânga evreiască ce este hotărâtă să distragă orice atenție de la evreicitate, nou preferatul meu rabin curajos este încântat de subiect și dispus să se implice în orice încercare de a revizui cultura, ideologia și istoria evreiască.

Spre deosebire de Zioniști și „anti”-Zioniști, care par devastați de faptul că am întors spatele evreilor și iudaismului, rabinul Shapiro nu și-a exprimat nicio mustrare pentru îndepărtarea mea. Pentru el, iudaismul este o chestiune orientată către Dumnezeu. Tora și legătura cu Dumnezeu pe care aceasta o cere sunt sarcini care necesită mult efort. Dacă nu ești dispus să crezi în Șem și să îți asumi toate angajamentele necesare, nu te lega la cap – eliberează-te. Și, în practică, cel mai liber evreu, cel suficient de curajos încât să se uite în oglindă, să reflecteze și să critice, se pare că este cel mai pios – un rabin ortodox. Sunt ușurat, dar cumva știam lucrul acesta.


Niciun comentariu: