miercuri, martie 01, 2017

Un studiu al ipocriziei



 Un palestinian și un colonist israelian merg pe drumuri segregate în orașul Hebron din Cisiordania ocupată. Foto: ActiveStills


de Michael Lesher

„Ei nu înțeleg”, spunea un tânăr, stând lângă o sinagogă ortodoxă din New Jersey unde mă rog adesea, întinzându-și mâinile într-un gest de neputință pentru a sublinia uriașa prăpastie dintre conștiința evreilor religioși și a celor nereligioși. „Pentru noi, Dumnezeu e înainte de toate.”

Încerca să explice de ce evreii ultra-ortodocși (Haredim) din Israel au reușit, prin numeroase proteste și amenințări la adresa guvernului, să-i forțeze pe guvernanți să anuleze 17 dintre cele 20 de „proiecte de infrastructură” la care Căile Ferate israeliene plănuiau să lucreze de Sabatul evreiesc.

Sigur că avea dreptate: evreii ultra-ortodocși pun cuvântul lui Dumnezeu mai presus de orice. Cel puțin uneori.

Incomodarea restului țării din considerație față de interdicțiile Sabatului ortodox era, evident, una dintre acele dăți.

De fapt, în ciuda agitației create de victoria sa parțială asupra guvernului, conducerea ultra-ortodoxă a Israelului nu este satisfăcută: încă solicită anularea celorlaltor trei proiecte de construcție planificate în zilele de sâmbătă, chiar dacă poliția a avertizat că anularea acestora ar putea pune în pericol vieți omenești. Rabinii insistă și asupra reducerii programului căilor ferate vinerea după-masa și în nopțile de sâmbătă, lucru care ar încurca mulți israelieni, inclusiv mii de soldați.

Dar asta e, ce poți face când miza este legea evreiască, afirma tânărul evreu ultra-ortodox ce stătea lângă sinagogă.

Cum rămâne cu legile care interzic furtul de pământ?

Da, liderii Haredi nu au nicio problemă când vine vorba de a protesta împotriva unui tren, a unui autobuz sau a unui film care rulează în ziua de Sabat. Dar când a fost ultima oară când cineva a auzit vreo plângere din partea vreunui însemnat rabin ortodox din Israel – sau de oriunde altundeva – în legătură cu furtul sistematic comis de guvernul israelian? Mai precis, în legătură cu furtul pământurilor oamenilor din Cisiordania?

Nu e o întrebare fără temei. A tolera furtul de pământ palestinian contrazice miezul doctrinei tradiționale evreiești. Halaka, sau legea evreiască, include imperative etice precum și porunci ritualice: vărsarea de sânge, violența, furtul și înșelătoria sunt interzise cu desăvârșire de aceeași Tora care interzice efectuarea anumitor munci în zilele de Sabat.

Tradiția evreiască ia în considerare astfel de norme etice chiar și în privința problemelor care astăzi ar fi descrise ca ținând de „siguranța națională”.

Comentând pe marginea Deuteronomului, 25:17, Rashi, marele interpret medieval (citând un text rabinic), avertiza că o întreagă comunitate evreiască poate fi supusă riscului unui atac dușman dacă membrii acesteia nu folosesc greutăți și măsuri drepte și o cumpănă dreaptă – adică, dacă își permit să fure chiar și cantități neînsemnate. Pentru cei care iau în serios asemenea texte, cam cât de mare o fi oare pericolul la care se expun israelienii care participă la furtul energic al pământului și al resurselor unui popor întreg?

Asta, desigur, este exact ceea ce se întâmplă în regiunea pe care toți cei 15 judecători ai Curții Internaționale de Justiție au căzut de acord să o numească „Teritoriile Palestiniene Ocupate.”

„Scopurile politice și ideologice ale Israelului s-au dovedit mai exploatatoare decât cele ale altor regimuri coloniste”, a scris Sara Roy, cercetător principal la Centrul Harvard pentru Studiile Orientului Mijlociu, într-o analiză competentă din 1995, citată aici din cartea lui Norman Finkelstein, Beyond Chutzpah, „deoarece ei prăduiesc populația nativă de cele mai importante resurse economice – pământ, apă și forța de muncă – precum și capacitatea internă și potențialul dezvoltării acestor resurse.”

Profesorul israelian Neve Gordon a documentat cum, în afară de confiscarea directă a pământului și a apei, ocupația israeliană i-a costat pe palestinieni miliarde de dolari prin taxe și reglementări opresive. Furt mai clar decât acesta nu există.

Tăcere răsunătoare

Și totuși, conducerea ortodoxă evreiască a Israelului rămâne tăcută în legătură cu păcatele ocupației israeliene, chiar dacă zeci de mii de evrei Haredim locuiesc în coloniile ilegale ale Cisiordaniei.

Această tăcere nu poate fi pusă pe seama ignoranței; este un caz nociv de priorități disproporționate. Publicațiile ortodoxe erau puse pe jar din cauza „Marșului pentru libertate” planificat de activiștii pentru drepturile omului într-o zi de vineri după-amiaza, lângă un punct de control în apropierea coloniei Gush Etzion, „pentru a protesta împotriva detențiilor administrative fără proces ale Israelului și în semn de solidaritate cu palestinienii care fac greva foamei” stingându-se în închisorile israeliene în ciuda faptului că nu au fost acuzați de nicio infracțiune.

Ce i-a deranjat pe editorii presei evreiești ortodoxe, cumva încarcerarea arbitrară a palestinienilor? Sau poate faptul că locul protestului era o autostradă numai pentru evrei construită pe pământ palestinian? Nu. Ei erau supărați că demonstrația ar putea face dificilă întoarcerea acasă a coloniștilor evrei ortodocși, la timp pentru Sabat.

Nu contează că punctele militare de control ale Israelului impun un iad pe pământ palestinienilor pe toată suprafața Cisiordaniei, inclusiv în Ierusalimul de Est, în fiecare zi din săptămână.

Nu contează că acceptul fanfaronic al rabinatului de a se abate de la legile Sabatului atunci când viețile sunt în pericol – deși nu în cazul proiectelor adiționale de construcție pe care vor să le anuleze, unde rabinii susțin că există „alternative” – se aplică, evident, numai vieților evreiești.

Morțile palestiniene nesfârșite, care sunt trăsătura obișnuită cea mai feroce a ocupației, nici măcar nu par să intre în calculele lor. Pentru editorii ortodocși, cât și pentru rabinat, ceremonia tehnică a Sabatului este cea care contează (voluntar sau nu); nu drepturile umane ale palestinienilor.

Din fericire, există o altă abordare a Sabatului și este una pe care noi, evreii, trebuie să o regăsim. Această abordare recunoaște Sabatul ca pe celebrarea libertății și demnității umane, în contrast cu spectrul sclaviei egiptene din care iese națiunea evreiască în Biblia ebraică. Ea îmbrățișează pacea Sabatului ca pe o alternativă prețioasă la violența superficial mascată ce stă la baza competiției și a stresului din cursul săptămânii lucrătoare.

Privit din această perspectivă, Sabatul nu ar putea sluji niciodată drept camuflaj pentru ocupația israeliană a pământului palestinian. Dimpotrivă, evreii ortodocși care aderă la ritualul său strict ar insista, în același timp, că evreii nu ar fi niciodată cauza oprimării unui alt popor.

Dacă noi, cei din comunitatea ortodoxă, îmbrățișăm această viziune a Sabatului, putem îndrepta energiile religioase către o compasiune mai profundă față de victimele ocupației și către o hotărâre interioară esențială de a lupta împotriva ei așa cum luptăm împotriva altor rele umane.

Dacă nu o facem, vom rămâne cu această caricatură monstruoasă definită de prioritățile denaturate ale rabinatului ortodox, așa cum s-a reflectat în operațiunea israeliană Cast Lead din 2008-2009. Acel asalt militar asupra Gazei a început într-o zi de Sabat cu o ofensivă a avioanelor de luptă, atacuri cu elicoptere și drone care au ucis mai mult de 200 de palestinieni numai în prima zi. Iar în timpul sângerosului carnagiu ce s-a întins pe durata a 22 de zile de coșmar, în onoarea zilei sfinte, armata israeliană a refuzat să permită intrarea transporturilor cu ajutoare de care era nevoie disperată în Gaza, în toate zilele de Sabat.

În acele săptămâni negre, liderii ortodocși nu au protestat împotriva abuzului guvernului israelian față de sărbătoarea Sabatului. Nu e de mirare că oamenii „nu ne înțeleg” acum.


Michael Lesher, scriitor și avocat, este autorul cărții Sexual Abuse, Shonda and Concealment in Orthodox Jewish Communities. Este membru al Jewish Voice for Peace. Wesite: www.michaellesher.com


Niciun comentariu: