miercuri, iulie 19, 2017

Planul israelian de a fructifica războiul civil sirian



        Soldați israelieni la granița cu Siria, în Înălțimile Golan ocupate


de Whitney Webb

Când Statele Unite sau altă națiune ce adoptă politica intervenționismului străin este forțată să justifice o invazie, adesea se folosește termenul de „reconstrucție a națiunii” ca metodă de auto-apărare, pe lângă dubiosul discurs al umanitarismului. În timp ce sintagma ”reconstrucția națiunii” servește pe post de eufemism util -- sugerând că forța distructivă a războiului poate fi de fapt ceva constructiv -- de fapt nu este altceva decât un nume actualizat al neocolonialismului.

Acest lucru este cu atât mai evident când luăm în considerare faptul ca așa-zisul proces de clădire a unei națiuni are puțin de-a face cu reconstrucția materială a unui stat, ci cu restaurarea „ordinii” în statele disfuncționale sau eșuate -- ordine definită de națiunea invadatoare. Dar așa cum ne-a arătat istoria, disfuncționalitatea folosită pentru a justifica așa-zisa clădire a națiunii în cadrul unei anumite țări este cauzată de însăși entitatea care caută să „reconstruiască.”

Deloc surprinzător, reconstrucția națiunii invadate implică realinierea politicilor sale cu cele ale forței invadatoare, în timp ce se asigură că toate resursele sale sunt fructificate sau controlate de entitățile prietene cu cele care „restaurează ordinea.”

Conflictul din Siria ce durează de șase ani este un exemplu de manual al eforturilor  mai multor guverne de a destabiliza și apoi de a re-crea o națiune pentru a o alinia conform propriilor interese geopolitice și economice. Așa cum arată dovezi recente, eforturile de a destabiliza geopolitic și economic Siria datează din anii 1980, când administrația Reagan a analizat potențialul regimului sirian de a fi destabilizat într-o manieră în mod intenționat provocatoare.

Dar din 2006 până în prezent, eforturile îndelungate ale Statelor Unite de a destabiliza Siria au devenit cu adevărat eficiente, variind de la crearea grupurilor teroriste subversive până la folosirea pe plan larg a propagandei în mass-media și până la sancțiuni aspre și mereu prezenta amenințare a unei intervenții străine -- totul în numele eliminării regimului sirian condus de Bashar al-Assad.

Deși dintre națiunile străine care operează secret în Siria SUA este națiunea care a primit cea mai mare atenție, alte țări au fost la fel de implicate în crearea conflictului actual, neavând în plan să își oprească eforturile până când Assad nu avea să fie dat jos. Principala astfel de națiune este Israelul, un etno-stat colonial care a apărat în mod consistent  orice fel de eforturi -- indiferent de legătura lor cu terorismul -- care ar fi putut să îl dea jos pe Assad.

Regimul Assad dovedindu-se mult mai dificil de eradicat decât s-a presupus, Israelul a anunțat acum oficial planul său de a „reconstrui” Siria. Acest plan, având să fie finanțat de Statele Unite este menit să îi ofere Israelului ceea ce își dorește cel mai mult -- suveranitate asupra Înălțimilor Golan, zonă bogată în resurse energetice.

„Războiul de Șase Zile” și antagonismul îndelungat al Israelului

Antagonismul dintre Siria și Israel a fost un puternic factor în politicile regionale de la mijlocul secolului 20, când întemeierea Israelului a provocat o serie de războaie între etno-statul evreiesc și vecinii săi. Deși Siria a fost mult implicată în aceste războaie timpurii, precum și în conflictele cu Israelul asupra teritoriului disputat de la granița lor comună, animozitatea dintre cele două națiuni a culminat decenii mai târziu în Războiul de Șase Zile din 1967.

Acest conflict a dus la capturarea de teritoriu sirian, iordanian și egiptean în urma înfrângerii militare a acestor state de către Forțele Israeliene de Apărare (IDF). Deși Israelul avea să returneze o parte din teritoriile confiscate, a continuat să păstreze controlul asupra Înălțimilor Golan, mergând până la ocuparea completă a teritoriului în 1981 prin construcția de colonii și expansiunea prezenței sale militare în regiune. În anii ce urmat, expansiunea israeliană a continuat în ciuda opoziției internaționale, inclusiv opoziție a Națiunilor Unite -- care continuă să nege suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan.

Din cauza capturării acestui teritoriu si a altor conflicte politice și militare cu Israelul de-a lungul anilor, tensiunile dintre Israel și Siria au rămas accentuate, mai ales luând în considerare faptul că cele două națiuni se află, tehnic, în stare de război una față de cealaltă de zeci de ani. Totuși, în afară de cele trei războaie majore dintre cele două țări, antagonismul dintre Siria și Israel a rămas în mare parte mai ascuns, cu Israelul începând să ia măsuri mai agresive -- deși camuflate -- împotriva regimului Assad la începutul anilor 2000.

Recenta implicare a Israelului în Siria indică în mod clar un efort concertat de a destabiliza regimul Assad și țara în general. Potrivit informațiilor făcute publice de Wikileaks, activitatea subversivă a Israelului și destabilizarea Siriei s-a lansat în jurul lui 2006, când guvernul israelian a creat un plan de a destabiliza Siria în mod agresiv prin mijloace ascunse -- cu sprijinul Statelor Unite, al Turciei și a regimurilor sunite „moderate.”

Planul centrat în jurul creării „unei paranoia  în cadrul guvernului sirian; pentru a-l împinge  să reacționeze în mod disproporționat” exagerând și creând o amenințare domestică din partea islamiștilor extremiști, instigând conflicte sectariene și exagerând influența Iranului în acestea și alte conflicte domestice. Așa cum remarca redactorul Wikileaks, Julian Assange, informațiile secrete au dezvăluit că guvernul israelian a simțit că dacă Siria avea să devină „suficient de destabilizată, [Israelul] s-ar putea afla în postura de a păstra Înălțimile Golan pentru totdeauna sau măcar de a-și întări controlul asupra teritoriului.”

Acest plan a pus fundația apariției acestui conflict în 2011 -- în principal prin finanțarea extremiștilor islamiști și prin consolidarea diviziunilor sectariene. În anii ce au urmat, Israelul a contribuit la destabilizare și prin alte modalități, cum ar fi sprijinirea și finanțarea grupurilor de opoziție „rebele” (inclusiv cele considerate pe plan larg organizații teroriste); violând oricum fragilele acorduri de încetare a focului dintre regimul sirian și forțele de opoziție și printr-o prezență activă ilegală a trupelor militare în Siria pentru a preveni „transformarea acesteia într-un front împotriva” Israelului.

Consolidarea sectarianismului în țările Orientului Mijlociu este o strategie care s-a dovedit eficientă de-a lungul timpului, fiind folosită în mod frecvent de interesele politice și militare israeliene împotriva națiunilor ale căror teritorii dorește Israelul să le anexeze. „Planul Yinon”, de expansiune a Israelului, vechi de decenii, făcea apel la „desființarea” statelor vecine ale Israelului, inclusiv a Egiptului, Siriei și a Irakului. După cum scriau cei de la Anti-War, „Fiecare țară trebuie să fie făcută «să se prăbușească din cauza conflictelor etnice și sectare», după care, fiecare fragment avea să fie «ostil» față de «vecinii» săi.” Așa că, pare logic ca Israelul să urmeze aceeași tactică în Siria, mai ales fiind atât de interesat de Înălțimile Golan.

Israelul fructificând destabilizarea Înălțimilor Golan

Înălțimile Golan reprezintă cheia înțelegerii interesului Israelului de a destabiliza Siria. Cel mai mare interes al Israelului de a păstra controlul regiunii pare, la prima vedere, a fi legat de larga populație colonistă israeliană care a strămutat nativii druzi și trăiește în comunități exclusiv evreiești -- comunități care au proliferat sub camuflajul haosului cauzat de actualul conflict din Siria.

Pe măsură ce criza din Siria trenează, Israelul continuă să facă eforturi pentru a-și extinde coloniile în Înălțimile Golan, în ciuda faptului că aceste colonii sunt considerate ilegale de legea internațională. În 2015, Israelul și-a anunțat planul de a încinci dimensiunea populației coloniste de aproximativ 21.000 de israelieni în Golan, adăugând mai mult de 100.000 de coloniști până în 2020. Așa cum scria New York Times la vremea respectivă, acest plan era opera „multor lideri și gânditori israelieni, profitând de haosul din Siria pentru a consolida controlul Israelului asupra Golanului.”

Totuși, expansiunea și protejarea populației coloniste existente nu este principalul interes al Israelului în Înălțimile Golan. Expansiunea prezenței coloniste și militare israeliene în Înălțimile Golan are loc pentru a întări abilitatea Israelului de a-și asigura singurul lucru pe care și-l dorește cu price preț din teritoriul capturat -- rezervele de combustibili fosili de ”miliarde de barili” de petrol, se spune.

Controlarea Golanului este în interesul Israelului, el fiind o națiune lipsită de resurse energetice esențiale. De când a ocupat Înălțimile Golan, a existat promisiunea obținerii accesului la rezervele semnificative de gaz de șist ale regiunii. Însă exploatarea acestor rezerve a rămas ambiguă, din moment ce ocupația ilegală a zonei face ilegal orice efort de a extrage aceste resurse.

Cu sirienii și comunitatea internațională distrași de haosul cauzat de grupurile de opoziție finanțate de Israel, companiile israeliene interesate de combustibilii fosili au început săpături exploratoare de-a lungul Înălțimilor Golan. Printre aceste companii se numără Afek Oil and Gas, o ramură israeliană a companiei Genie Energy din New Jersey, printre investitorii căreia se află Dick Cheney, Jacob Rothschild și Rupert Murdoch -- dovadă suplimentară a coluziunii dintre interesele geopolitice americane și israeliene care se bucură de privilegiile elitei. Israelul este hotărât să revendice resursele din Golan cu orice preț -- nu doar din interese naționale, ci și de afaceri.

Reconstrucția ca ocupație -- Planul Galant al Israelului

Cu Assad nu doar rezistând la eforturile de destabilizare dar chiar întărindu-și puterea regimului, se pare că Israelul a realizat că trebuie să își schimbe strategia pentru a-și consolida controlul asupra Înălțimilor Golan și a resurselor sale în eventualitatea imposibilității răsturnării lui Assad. Potrivit ziarului Yedioth Ahronoth, Yoav Galant -- ministrul israelian al construcțiilor -- a propus un plan de multe miliarde de dolari pentru a reconstrui națiunea după ce războiul civil pe care l-a alimentat Israelul a distrus segmente vaste ale infrastructurii naționale.

Potrivit propunerii, Statele Unite ar avea „rolul special” de a-și asuma povara financiară a reconstrucției prin investiții „de miliarde de dolari.” În ciuda greutății plasate pe umerii plătitorilor americani de taxe de acest plan, Galant a susținut că planul ar fi avantajos pentru Statele Unite, cât și pentru Rusia, Europa și „lumea sunită moderată.”

Deloc surprinzător, planul lui Galant vine cu câteva semnale de alarmă. Unul dintre ele este negocierea influenței iraniene în Siria, celălalt motiv-cheie pentru implicarea Israelului în țară. Dar cel mai elocvent este faptul că planul pretinde ca suveranitatea Israelului asupra Înălțimilor Golan să fie recunoscută pe plan internațional -- condiție de care depinde întregul plan.

Propunerea lui Galant de a reconstrui Siria a venit la numai câteva săptămâni după ce prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „Golan face parte din Israel și Israelul va rămâne acolo pentru ca lumea să recunoască acest lucru.”

Acest plan -- oricât de absurd li s-ar părea unora -- poate reprezenta un ultim efort al guvernului israelian de a încerca o soluție „diplomatică” la criza siriană, pe măsură ce tensiunile dintre armatele israeliene și siriene s-au intensificat în săptămânile recente.

Deși Siria și Israelul au făcut schimb de focuri cu multe ocazii de-a lungul conflictului -- numeroase dintre aceste schimburi de focuri având loc în Înălțimile Golan -- o recentă acțiune în care Siria a doborât avioane israeliene în spațiul său aerian reprezintă cea mai mare escaladare a ostilităților militare deschise dintre cele două forțe de la începerea conflictului. Acest lucru se datorează în principal reacției Israelului la incident, ministrul israelian al apărării promițând să distrugă sistemul aerian sirian de apărare „fără cea mai mică ezitare” dacă Siria ar mai întreprinde o astfel de acțiune.

Israelul ar putea urmări în curând o soluție militară pentru a-și atinge scopurile în Siria dacă propunerea sa de „reconstrucție” a țării nu va avea ecou.


http://www.mintpressnews.com/the-israeli-plan-to-capitalize-on-syrias-civil-war/226328/

sâmbătă, iulie 15, 2017

De ce sunt furioși evreii americani

Un porumbel zboară deasupra Zidului Vestic în Orașul Vechi al Ierusalimului, 27 iunie 2017. Foto: Thomas Coex/AFP


de Gideon Levy

Evreii americani sunt lezați. Sunt furioși. Ei spun că unitatea evreiască este în pericol, că întreaga viziune Zionistă este pe cale să facă implozie. Diplomații israelieni din Statele Unite au fost instruiți să se pregătească pentru protestele ce iau tot mai mare amploare și să se ocupe de ele cu „un spirit amabil.” Niciodată până acum evreii americani nu au exprimat o asemenea furie și nu au protestat cu atâta vehemență împotriva Israelului.

Ce anume provoacă furia aceasta față de Israel, sufletul și mândria evreilor americani? Este vorba cumva de legislația antidemocratică aprobată în ultimii ani de statul israelian, legislație care face statul de rușine și îi pune foarte serios la îndoială statutul democratic? Vânătoarea de vrăjitoare împotriva organizațiilor de stânga ale societății civile? Tratamentul rușinos aplicat refugiaților africani ce caută azil în Israel? Privarea de electricitate a peste 2 milioane de oameni închiși într-o cușcă de mai bine de 10 ani? Masacrarea civililor în timpul operațiunii Protective Edge? Masacrul civililor în timpul operațiunii Cast Lead? Executarea fetelor mânuitoare de cuțite? Cei 50 de ani de ocupație militară?

Niciunul dintre aceste lucruri nu a provocat vreo reacție de furie adevărata din partea evreilor americani. Ei au continuat să adore Israelul orbește, chiar și când a comis toate aceste acte. Au contribuit cu generozitate la bugetul Israelului chiar și atunci când au știut că se petreceau toate aceste lucruri. Și-au trimis aici copiii să viziteze coloniile și armata cu escorte înarmate, pentru a fi spălați pe creier, ignorând ocupația.

Și acum în sfârșit sunt furioși. De ce? Din cauza unor chestiuni de extremă importanță: aranjamentele privind rugăciunea la Zidul Vestic, care vor rămâne la fel de stricte și convertirea în Israel, care va rămâne ortodoxă. Aceste lucruri sunt serioase și nu ar trebui tratate cu indiferență, dar după ce au iertat Israelul pentru absolut tot, asta îi calcă acum pe nervi??

La urma urmei, evreii reformați și conservatori -- majoritatea evreilor americani -- sunt considerați atât de liberali și luminați. Acești oameni care se autocaracterizează drept liberali susțin Comitetul de Afaceri Publice Americano-Israelian (AIPAC) și se războiesc cu agresivitate cu oricine încearcă să critice Israelul. Spre deosebire de retrograda minoritate ortodoxă, femeile și bărbații se roagă împreună și merg la sinagogă de Yom Kippur cu mașina, ceea ce, desigur, este dreptul lor.

Dar acești liberali care l-au susținut pe Barack Obama și îl disprețuiesc pe președintele Donald Trump, mulți dintre ei având părinți care au făcut parte din mișcarea pentru drepturile civile, îi iartă Israelului orice. Păstrează tăcerea și tăcerea lor este asurzitoare și rușinoasă.

Acum au lansat o bătălie vehementă și furioasă în numele organizației Femeile Zidului. Sufletele lor luminate se trezesc numai atunci când îi afectează ceva personal? Au luptat ei vreodată pentru dreptul palestinienilor de a se ruga nestingheriți în moscheea al-Aqsa a Ierusalimului sau măcar de a merge acolo? Dar când vine vorba de Kotel (Zidul Vestic) dintr-odată se trezesc că sunt liberali, dintr-odată au curajul de a critica Israelul. Au mers până într-acolo încât au amenințat că vor opri lupta împotriva mișcării de boicotare a Israelului, Doamne ferește.

Nu există nicio legătură între liberalism și a lupta pentru libertatea de a te ruga la baza unui zid de piatră localizat pe un teritoriu aflat sub ocupație, zid pentru care casele a sute de oameni au fost distruse acum 50 de ani.

Evreii americani trebuie să înceteze cu discursul acesta arogant. A provoca valurile acestea în numele libertății în timp ce se susține, direct sau indirect, unul dintre cele mai represive proiecte din lume, stabilește un nou record al ipocriziei. Evreii americani au aplaudat Israelul pentru absolut orice. S-au înclinat în fața lui în mod automat și grețos chiar și atunci când a comis acțiuni mult mai rele decât a împiedica femeile care poartă baticuri colorate să se roage laolaltă cu bărbații.

Să aplaude în continuare. Nu au niciun drept să se opună guvernului în numele unui dictat al conștiinței. Să se ducă la Zidul Vestic și să se roage -- bărbați și femei împreună sau separat -- pentru un Israel mai corect. Statul are nevoie de rugăciunile lor mult mai mult decât are nevoie de predica lor ipocrită.


http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.798444

joi, iulie 13, 2017

Testul realității



 
Punctul de control Qalandyia, Cisiordania, iunie 2017


Am ezitat înainte de a scrie cuvintele astea aici, deși ele mă ard pe dinăuntru de ceva vreme. Am plecat în Palestina fiind acceptată într-un program de internship în cadrul unei organizații umanitare palestiniene cu sediul în Ierusalimul de Est ocupat. Mi-am dorit de mult să văd locurile și să respir aerul Palestinei. Mi-am dorit să cunosc oamenii și să-i ajut mai direct decât o pot face de aici din România. Tot ce am sperat a fost să mă pot face utilă, în orice mod, pentru palestinieni și cauza lor. Nu am reușit. Sigur, nu aveam de unde să știu ce fel de organizație este și ce fel de oameni voi întâlni în momentul în care am aplicat pentru poziția respectivă pe site-ul myunjobs. Am fost entuziasmată și emoționată cum nu pot exprima în cuvinte. Experiența în sine cu organizația cu pricina a fost mai mult decât dezamăgitoare și dureroasă la nivel personal. În primul rând mi s-a confirmat convingerea că ONG-urile, fie ele și palestiniene, sunt o afacere. Iar eu nu mi-am dorit să fiu inclusă într-o afacere, ci să ajut oamenii. Nu am regăsit în vreun fel aspectul umanitar pe care îl pretinde acest ONG pe nume Armaa. Am ajutat la crearea unui concept de workshop pentru copii în care speram să îi învăț câte ceva despre teatru, poezie și artă. Nu înțeleg cum asta devine acțiune umanitară când familiile trebuie să plătească pentru a-și înscrie copiii în tabăra de vară. Am fost acuzată că am tratat membrii organizației cu lipsă de respect, când tot ce am încercat a fost să mă fac plăcută, strângând din dinți și făcând foamea, cerșind bani pe la prieteni pentru că din alocația lunară promisă (asta e, nu prea ai cum să-i ajuți pe alții murind de foame) am primit o treime, iar cu 100$ pe lună nu ai cum să trăiești nici în România, darămite într-o țară atât de scumpă (neașteptat de scumpă). În orice caz, oricare ar fi fost obiecțiile lor față de persoana mea, nu cred că se justifică decizia de a mă arunca în stradă la propriu, punându-mi la dispoziție o zi și jumătate pentru a-mi găsi o locuință într-o țară străină unde nu cunosc pe nimeni. Nici nu înțeleg cum le-am tratat (căci e o organizație alcătuită din femei) cu lipsă de respect când ele, fără să mă întrebe măcar, mi-au băgat un bărbat străin în locuința închiriată pentru mine. Dacă ele, femei musulmance, ar fi fost găzduite cu niște bărbați străini în casă dacă ar fi venit în România, întreb și eu, cum ar fi reacționat? De ce nu s-au așteptat la aceeași reacție din partea mea? Doar pentru că sunt creștină și europeană?

Apoi, organizația a declarat că nu se identifică în primul rând ca palestiniană, ci umanitară. Că ajută (tot nu am înțeles cum) copiii musulmani și creștini, dar nu evreii. Ok...dar cumva tot mi s-a strâns sufletul la orice sună a excludere a unui segment de oameni. Chiar și din partea palestinienilor. Poate mai ales din partea lor. Iar apoi a apărut problema unui evreu american care susține rezistența palestiniana în mod activ. Felul în care l-au tratat a fost absolut dezgustător. Și le-am spus-o. Evreu nu înseamnă israelian. Evreu nu înseamnă Zionist. Mai ales cunoscând munca persoanei respective, atitudinea acestei organizații mi-a provocat silă. Doamnele au fost foarte revoltate de reacția mea și m-au întrebat dacă sunt evreică. Nicio clipă până atunci nu s-a pus problema religiei în vreun fel, mai ales că vorbim de o organizație seculară. Nu m-a întrebat nimeni la angajare ce religie am (e și ilegal să o faci, nu mai vorbesc că e imoral), dar dintr-odată religia devenise ”an issue” ca să zic așa. Au repetat că dacă sunt evreică înseamnă că le-am înșelat, că ele nu lucrează cu evrei. Aș fi putut fi. E o întâmplare că m-am născut creștină, m-aș fi putut naște evreică. Olimpia evreică ar fi fost mai nasoală decât Olimpia creștină? Orice calități au văzut inițial la persoana mea astfel încât au decis că își doresc colaborarea cu mine s-ar fi evaporat brusc dacă religia mea ar fi fost iudaismul? Nu pot tolera așa ceva din partea nimănui. Acum nu vreau să sară (deși o vor face, e prea tentant) toți Zioniștii -- eu vorbesc de niște persoane cu nume și prenume, scutiți-mă de generalizări grețoase -- dar de la palestinieni mă aștept să fie un etalon moral tocmai pentru că au de suferit din cauza rasismului și a excluderii. Dar asta e o lecție pe care am învățat-o: nu există bine colectiv, există oameni buni și oameni răi sau mai puțin buni. Nu există "poporul cutare e generos, primitor," etc; există oameni generoși și primitori și există oameni care vor să te înșele și nu se dau la o parte din a-ți face rău. Peste tot. Chiar și în Palestina.

Adversarilor mei le spun să nu se entuziasmeze. Mi s-a reproșat că nu am trăit printre musulmani deci îi apăr neștiind ce intoleranți pot fi. Acum știu pe pielea mea că unii musulmani pot fi răi; aproape mi-am luat un os în cap, de exemplu - da, un cretin a aruncat după mine cu un os de la o măcelarie de pe marginea drumului, m-am simțit agresată de bărbați în unele locuri și oricine a putut să mă înșele la bani a încercat să o facă. Dar am întâlnit și oameni calzi, care au încercat să mă ajute și care mi-au oferit mâncare pe stradă. În cazul în care idealizam cumva poporul palestinian și musulmanii în general, ceea ce e posibil, sunt o romantică până în măduva oaselor, acum nu o mai fac. În schimb, voi continua să lupt împotriva persecuției musulmanilor, a palestinienilor și a oamenilor în general; împotriva demonizării islamului și împotriva ultra-pseudo-creștinilor care au senzația că urmează cuvântul Domnului dacă se opun construirii moscheilor și refugiaților musulmani care caută adăpost de moarte și sărăcie.

Îndoctrinarea religioasă nu este adevărata amenințare în Israel

Un evreu se roagă în colonia Amona din Cisiordania, 18 decembrie 2016. Foto: REUTERS
 


de Gideon Levy

De fiecare dată când o Biblie evreiască se întâmpla să cadă pe jos, ne repezeam să o ridicăm și să o pupăm. Până  de azi, pe rafturile mele se găsesc diverse copii ale Bibliei în diverse stări, după cum mi-au fost dăruite în diverse momente ale vieții mele și de care nu m-am îndurat niciodată să le arunc. La orele de religie și la cursurile de studiu al Talmudului cu domnul Koliker (care mai târziu și-a schimbat numele în Yakir), cu toții purtam kippa, care era obligatorie, iar în timpul lucrărilor de control domnul Koliker stătea în fața clasei cu un ziar care avea o gaură nu tocmai ascunsă prin care trăgea cu ochiul să vadă dacă trișăm.

În școala elementară fiecare zi începea cu o întrunire la care recitam versuri din Torah. Pe multe mi le amintesc pentru că eram adesea convocat să le recit cu voce tare. Nu le înțelegeam mereu foarte bine, dar textele sunau bine atunci în curtea școlii.

În zilele de vineri purtam alb și albastru și avea loc în clasă slujba de inaugurare a Șabatului (Kabbalat Shabbath). În clasa a doua am avut prima noastră ceremonie importantă, „ceremonia Cărții”, unde directorul ne-a oferit prima Biblie.

Nu am învățat nimic despre creștinism. Nimic cu excepția cărții ”The Narrow Path” a lui A.A. Kabak. Nu am auzit niciodată de islam (sau de Nakba). De bar-mitzvah eram chemați să recităm din Torah la sinagogile ortodoxe, era ceva de la sine înțeles. Toate acestea se întâmplau în Tel Aviv în anii 1960, într-o școală publică de renume unde învățau elevi seculari, unii dintre ei, așa ca mine, copiii unor părinți seculari. Când am avut ca temă să desenăm visul lui Iosif despre cele șapte vaci și am plâns toată noaptea din cauză că nu-mi ieșea o vacă, mi-a desenat-o tata fără să aibă habar despre ce este vorba. Tata știa bine latina dar abia dacă putea face diferența între Purim și Paște (evreiesc). Naftali Bennett nu se născuse încă iar cuvântul ebraic hadata (îndoctrinare religioasă) nu era în vogă.

Am crescut într-o atmosferă mult mai religioasă decât realizam, într-o țară mult mai religioasă decât căuta să se prezinte. Chiar și acum, încă este cea mai religioasă țară din lume după Iran și Afganistan. O țară unde până și tinerii „seculari” pupă tocul ușii fără să stea pe gânduri, ușă care e închisă complet de Yom Kippur și parțial de Șabat, o țară unde aproape toți copiii de sex masculin sunt circumciși și majoritatea locuitorilor țin post o dată pe an, unde divorțul este posibil numai prin rabinat este o țară foarte religioasă, chiar și fără vreo hadata.

Protestele părinților seculari față de hadata vine cu vreo câteva generații prea târziu. Sistemul școlar era mult mai religios și coercitiv atunci când eram eu tânăr. În ziua de azi nu trebuie să porți kippa la orele de religie și nu trebuie să reciți versete din Torah în fiecare dimineață. Revoluția pe care ministrul educației și minionii din partidul său încearcă să o instige este mai mult naționalistă decât religioasă și mult mai periculoasă decât a forța copiii să poarte kippa. Când clasa a doua ține sărbători despre construirea Templului, obiectivul este mai mult naționalist decât religios.

Aceasta este țara noastră. Doar a noastră. Vom reconstrui Templul pe ruinele moscheii Al-Aqsa. Acesta este adevăratul mesaj al ceremoniei Templului. Dar naționalismul trezește mult mai puțină opoziție din partea părinților seculari decât îndoctrinarea religioasă, la fel cum coloniștii stârnesc mult mai puțină aversiune decât evreii ultra-ortodocși (haredim).  Este o distorsionare nefericită: coloniștii au cauzat Israelului mult mai mult rău decât ultra-ortodocșii și naționalismul este mult mai periculos decât îndoctrinarea religioasă.

În Israel, cele două merg mână în mână. Religiozitatea este folosită în slujba naționalismului. Acest sentiment distructiv de a face parte din Poporul Ales ne este insuflat prin religie, in slujba rasismului. Justificări religioase sunt citate în favoarea proiectului colonist pentru un scop nereligios. „Hebron - a fost mereu, va fi mereu” este colonialism camuflat în religiozitate.

Iar acum părinții sunt supărați din cauza unei cărți care arată o familie cu yarmulke si batic. Nu e o chestiune lipsită de însemnătate; lupta pentru secularismul Israelului este importantă, dar lupta împotriva naționalismului și rasismului accelerat este și mai vitală. Lui Bennett nu îi pasă dacă purtăm sau nu kippa. El vrea să stabilească al doilea regat al apartheidului, iar ăsta e un lucru mult mai periculos.


http://www.haaretz.com/opinion/.premium-1.801014